Nocturne. Cinci povești despre muzică și amurg, de Kazuo Ishiguro

Nocturne. Cinci povestiNocturne. Cinci povești despre muzică și amurg, de Kazuo Ishiguro, Editura Polirom, 2009, traducere din engleză de Vali Florescu

De Kazuo Ishiguro mai citisem The Remains of the Day (Rămășițele zilei), carte ce i-a adus autorului un Booker Prize în 1989 și care mie mi-a plăcut foarte mult (la fel ca și filmul, cu Anthony Hopkins și Emma Thompson), și Never Let Me Go (Să nu mă părăsești), care nu mi-a produs o impresie la fel de puternică, deși am văzut că pe mulți i-a entuziasmat. Așadar, când am început să citesc povestirile acestea, nu eram foarte sigură pe care Ishiguro aveam să-l întâlnesc, însă eram foarte curioasă să văd dacă pot să le adaug pe lista de povestiri preferate: Când eram muritor – Javier Marias, Prea multă fericire – Alice Munro, Garden Party – Catherine Mansfield, Armele secrete – Julio Cortazar, Butoiașul vrăjit și alte povestiri – Bernard Malamud, Récits fantastiques – Théophile Gaultier, Tales of Mystery – E. A. Poe etc. Hm, poate subiectul ăsta ar merita un articol separat…

Cele cinci povești despre muzică și amurg din acest volum au fost o surpriză foarte plăcută și mi-au înfrumusețat după-amiezele. Mi-am făcut un ritual din a citi câte o povestire în timpul unui prânz frugal, pe balcon, în lumina blândă a soarelui și ciripit de păsărele, ignorând clădirile scunde aproape ascunse printre copacii stufoși și zgomotul surd al orașului, ba chiar și treburile destul de presante care mă așteptau să le rezolv. Timp de o săptămână, asta a fost oaza mea de liniște într-o zi agitată, porția de bucurie, doza de drog, spuneți-i cum vreți, dar toată starea asta de bine era indusă de atmosfera calmă, nostalgică, relaxantă și, mai ales, muzicală din paginile cărții.

De fapt, toate povestirile din acest volum au cam aceleași ingrediente: un martor neutru care evocă adevăratul subiect al povestirii, câte un cuplu care trece prin momente nu tocmai bune, muzica – element omniprezent sub formă de pasiune comună sau meserie, în diverse genuri și stiluri și, de fiecare dată, nostalgia.

Un baladist de altădată reunește câteva elemente care te transportă imediat în altă lume: Tony Gardner, Veneția, Piazza San Marco, gondolele, serenadele și o poveste de dragoste, presărată cu un pic de mister;

În Fie ploaie, fie soare, povestea se compune din trei prieteni vechi, un cuplu cu probleme din Londra, o tentativă de conciliere, o pasiune comună pentru jazz și mult umor;

Malvern Hills ne poartă pe dealurile din vestul Angliei, unde un chitarist merge să-și petreacă vara, la cafeneaua surorii lui și unde întâmplarea face ca, printre clienți, să cunoască un cuplu de muzicieni elvețieni, cu o poveste frumoasă și tristă despre bucuriile și sacrificiile artei;

În Nocturnă, operațiile estetice aduc împreună o divă, pe fosta soție a lui Tony Garden, Lindy din prima povestire, și un saxofonist în căutarea succesului;

Violonceliști ne proiectează din nou în Italia cu piazzetele ei și cântăreții romantici, unde un tânăr violoncelist ungur primește sfaturi de la o americancă pricepută.

Un stil frumos, lin, cursiv, pasiune pentru muzica bună, personaje interesante, povești de dragoste venite dintr-un trecut ce iese la iveală pe ritmuri diverse, sacrificii în numele artei, melancolie și chiar un pic de umor – o combinație foarte reușită!

Alte articole (nu neapărat similare)

9 thoughts on “Nocturne. Cinci povești despre muzică și amurg, de Kazuo Ishiguro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *