Jurnalul ascuns, de Sebastian Barry

jurnalul-ascunsJurnalul ascuns, de Sebastian Barry, Editura Univers, traducere din engleză de Liliana Pop

Romanul de față a fost nominalizat la Man Booker Prize în 2008 și a câștigat prestigiosul James Tait Black Memorial Prize for Fiction în 2009. Am început în forță cu premiile ca să fie clar de la început că este un roman foarte bun, chiar dacă, cine știe cum, rândurile mele de mai jos nu vor fi suficiente pentru a vă convinge.

Pe mine m-au cucerit și povestea, și scriitura. Povestea începe în Irlanda, în 1957, cu mărturia unei femei de vreo sută de ani, care trăiește într-un fost spital de boli nervoase și-și așterne pe hârtie viața zbuciumată. O însoțim în copilăria, adolescența și tinerețea ei, îl cunoaștem prin intermediul acesteia pe tatăl mult iubit, pe mama tăcută și înstrăinată, pe Tom, soțul ei la un moment dat, familia lui, preotul comunității și niște revoluționari. Atmosfera Irlandei din secolul al nouăsprezecelea, darul povestirii, cu care este înzestrată protagonista (Roseanne), și dramatismul întâmplărilor au făcut ca romanul să-mi persiste în minte și când eram departe de el.

În paralel, suntem martorii însemnărilor din caietul doctorului Grene, cel care are în grijă bolnavii și bătrânii din instituție și care, în vederea mutării acestora într-o altă clădire, are sarcina de a-i evalua și, dacă este cazul, de a-i „elibera”. Această datorie administrativă îl aduce din nou aproape de Roseanne, o prezență puternică și obsedantă, care l-a marcat în lunga perioadă în care a fost responsabil de spital. Încercările lui de a găsi la bătrâna care încă mai păstrează semnele frumuseții de odinioară răspunsuri legate de trecutul ei sunt fără succes, așa că doctorul își va lua informațiile din surse oficiale: declarații ale preotului, dosare arhivate de la alte instituții.

Ce mi-a plăcut este că varianta ei de adevăr, înfrumusețată pe alocuri și metaforizată, este prezentată în contrapunct cu varianta oficială, în care imaginile din mintea ei își găsesc explicații concrete. Istoria națională se împletește cu istoria ei personală, puterea bisericii și cutumele sunt mai puternice decât sentimentele și legăturile dintre oameni, iar lumea lăuntrică devine singurul refugiu într-un destin nedrept. Trecutul este scos la lumină încet-încet, iar finalul aduce nu numai împlinirea unei promisiuni mai vechi, ci și răspunsurile mult căutate.

Romanul este foarte frumos scris (și tradus), așa că vi-l recomand călduros, iar pentru potențarea atmosferei, dacă mai e cazul, îl puteți combina fie cu melodii irlandeze tradiționale ascultate în surdină, fie cu niște filme tematice (eu am văzut Brooklyn imediat după ce l-am terminat). Vă las cu vreo două citate:

Vorbele lui m-au ferecta în tăcere, fără să știu de ce. La urma urmei, nu erau vorbe deschise, ușoare, fericite, ca ale tatii. Voiam să îl ascult, dar nu voiam să îi răspund acum. Responsabilitatea aceea ciudată pe care o simțim față de ceilalți când vorbesc, ca să le oferim consolarea unui răspuns. Bieții oameni! Și, oricum, nu pusese o întrebare. Plutea doar acolo, în odaie, un om viu la mijlocul vieții, care murea pe nesimțite în picioare, ca noi toți.

***

Cei trei frați, Jack, Tom și Eneas. O,da.

În partea de apus a Irlandei, că veni vorba, Eneas are trei slabe: E-ne-as. În Cork, mă tem că sunt două, și sună mai mult a dinapoia omului decât a nume.

15 thoughts on “Jurnalul ascuns, de Sebastian Barry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *