Cuvântul zilei
Cuvântul zilei: slogan

Cuvântul zilei: slogan

Pe când eram boemă studentă la Litere și singurele mele griji erau ce băiat mă place și ce mai turuie Dorobăț la cursul de literatură engleză, îmi petreceam serile urcând Copoul la mult iubitul și, între timp, dispărutul Cannabis, bar al tinereții mele, scenă a nenumărate bucurii și drame și decor al multor discuții filosofice purtate până în zori, pe fundal de Doors și Pink Floyd, sau coborându-l către Ethos, casa studenților aflată la baza dealului, pe cât de banală pe dinafară, pe atât de însuflețită pe dinăuntru.

Mi-a rămas în minte – și în memoria comună a găștii de atunci – o ieșire din perimetrul obișnuit, tocmai în partea opusă a orașului, în complexul studențesc de la Politehnică, probabil la vreo petrecere. În euforia momentului, într-o discuție absolut banală și în mod neintenționat, am luat la rând diverse forme denaturate de plural ale cuvântului „slogan” – slagoane, slagonuri – nenimerind-o și pace pe cea corectă. Împleticirea asta a limbii și flexibilitatea limbajului, atât de posibilă ca aproape orice altceva la vârsta aceea, mi s-au părut atât de amuzante încât nu m-am putut opri din râs tot drumul cu taxiul până înapoi în Copou, spre amuzamentul prietenilor și iritarea șoferului. „Slagonul” și diferitele lui variațiuni au rămas antologice și încă ezit, atunci când am de rostit cuvântul, sau zâmbesc a aducere aminte, când îl văd scris pe undeva.

Asta s-a întâmplat și zilele trecute pe când citeam Primăvara lui Ali Smith (v-am mai povestit eu despre tetralogia anotimpurilor și despre cărțile ei, în general) și am dat peste pagina de mai jos.

Când am aflat că, la origine, slogan însemna strigăt de luptă, mi s-a părut că jocul lingvistic din studenție a căpătat un nou sens. Toată tinerețea aceea timpurie se desfășura sub semnul sloganului, în accepțiunea lui inițială: hotărârea de a porni la luptă, de a mă lua la trântă cu orice, de a merge până în pânzele albe pentru o idee sau o persoană în care credeam, entuziasmul, hotărârea, încrederea, optimismul, convingerea că mai bine regret ce am făcut decât că n-am făcut.

Acum, la douăzeci de ani distanță, mă întreb ce loc mai are sloganul în viața mea, dincolo de publicitate și marketing, de politică sau comerț; dacă, în fața unor dificultăți sau șanse, rostesc în sinea mea un strigăt de luptă; dacă, printre atâtea responsabilități și griji tipice maturității, mai regăsesc entuziasmul, hotărârea și încrederea de atunci. Și la fel cum zâmbesc când îmi aduc aminte de „slagon”, așa zâmbesc și acum, când îmi dau seama că răspunsul este un DA mare și hotărât. Sluagh-ghairm vă doresc și vouă!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *