Cuvântul zilei
Cuvântul zilei: kintsugi

Cuvântul zilei: kintsugi

În general, ne-am obișnuit ca, atunci când un obiect se sparge sau se strică, să-l aruncăm, considerându-l inutil sau cel puțin inestetic. La fel, ne ascundem propriile fisuri de ochii celorlalți, de teamă să nu fim judecați sau respinși din cauza lor. Există însă o filosofie care pune cioburile și imperfecțiunile într-o lumină nouă, ba chiar le ridică la rang de artă.

Extras din O educație emoțională, de Alain de Botton,
apărută la Editura Vellant, traducere de Deniz Otay

Îmi place ideea de a acorda o atenție deosebită și respect unor obiecte care, prin lipire, ar putea fi transformate în ceva chiar mai frumos, dar mai mult decât atât mă atrage ideea de a nu ascunde paguba, fie ea fizică ori psihică, ci de a reda „liniile avariate ca fiind frumoase și puternice”.

Vă îndemn să aplicați filosofia kintsugi și asupra obiectelor și – mai ales – oamenilor din jur, dar și asupra propriilor imperfecțiuni. S-ar putea să fiți surprinși de rezultate.

Sper ca citatul de mai sus să vă fi stârnit curiozitatea și pentru lectura întregii cărți, pe care o recomand pentru considerațiile de bun-simț despre sănătatea emoțională. Poate vi se vor părea lucruri cunoscute, poate abia citind le veți conștientiza, dar Alain de Botton vorbește despre impactul pe care îl are felul în care am fost crescuți asupra sănătății noastre emoționale la maturitate, despre timiditate, anxietate, distanțare și terapie, certuri, schimbare, prietenie și multe altele. E genul de carte pe care îți vine să subliniezi pasaje întregi și să lași semne de exclamare, la care să revii peste un timp.

Pentru că, oricât de reparați și de inteligenți emoțional ne credem, la un moment dat tot putem aluneca pe panta vechilor obiceiuri și credințe, iar lecturi ca aceasta ne pot ajuta să ne vedem fisurile și reparațiile nu ca pe un defect sau ca pe ceva rușinos, ce trebuie ascuns, ci ca pe niște dovezi că am trăit și am supraviețuit și am ieșit din toate astea mai frumoși și mai valoroși.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *