Tot ce nu ți-am spus, de Celeste Ng

Everything I Never Told You, de Celeste Ng (pronunțat „ing”), Penguin Press, 2014 Am citit cartea în weekendul trecut, dar n-am avut deloc timp să povestesc aici despre ea și, cum zilele următoare se anunță și mai aglomerate, mi-am zis că ar trebui să notez aici măcar câteva impresii, ca să nu le uit de tot. Fiind într-o pseudo-mini-vacanță la munte, aveam […]

Olguța și un bunic de milioane, de Alex Moldovan

Olguța și un bunic de milioane, de Alex Moldovan, ilustrații de József Vass, Editura Arthur, 2016 Vă povesteam nu demult că printre cărțile cumpărate de la Bookfest s-a numărat și una pentru copii, de care tot auzisem pe Facebook și pe care eram foarte curioasă s-o citesc. Între timp, aceasta a devenit una dintre cărțile finaliste ale Trofeului Arthur, ediția […]

Toată lumina pe care nu o putem vedea, de Anthony Doerr

All the Light We Cannot See, de Anthony Doerr, apărută și în română cu titlul Toată lumina pe care nu o putem vedea, la Editura Humanitas, în 2016, traducere de Iulia Gorzo. Romanul câștigător al prestigiosului premiu Pulitzer în 2015 abordează subiectul celui de-Al Doilea Război Mondial, „văzut” din perspectiva a doi copii. Marie-Laure e o franțuzoaică rămasă fără vedere […]

Cărți necitite

De la un târg la altul, de la o promoție la alta, de la câte o apariție dorită la următoarea, tot adun cărți și, cum viteza mea de lectură nu e proporțională cu viteza acumulării lor, undeva dă cu virgulă. Mai exact, uit de cărți cumpărate mai demult și mă arunc în cine știe ce-mi atrage atenția în prezent. Când […]

Impresii de la Bookfest 2016

Am tras doar o fugă la târg, pentru că am programul cam încărcat zilele astea și era ori așa, ori deloc. Deși nu am plecat cu mâinile goale de acolo, parcă experiența de anul ăsta a fost mai mult una a senzațiilor, a replicilor haioase auzite fără voia mea și a întâmplărilor neașteptate decât a achizițiilor. Să vă zic de ce! […]