Hamnet, de Maggie O’Farrell

Hamnet, de Maggie O’Farrell

Hamnet, de Maggie O’Farrell, Editura Pandora M, colecția Anansi, 2021

Când am primit la tradus Hamnet, am fost cât se poate de încântată și de curioasă. Auzisem deja de carte, cred că tocmai intrase pe lista scurtă pentru Women’s Prize for Fiction, și eram nerăbdătoare s-o descopăr. Am citit-o dintr-o suflare și am fost cucerită de subiect și de stilul autoarei. Hamnet spune o posibilă poveste a fiului lui Shakespeare, despre care se știe doar că a murit în vremea ciumei. Dar Maggie O’Farrell face mai mult de atât: ea mută reflectorul de pe marele poet și dramaturg, care nu este nici măcar o dată numit (el este fiul, tutorele, soțul, tatăl), către soția lui, numită Agnes în roman, și către restul familiei și Stratford.
Mi-a plăcut că Agnes are o aură mistică, este o femeie a naturii, a ierburilor de leac, a instinctelor care seamănă mult cu niște premoniții, o femeie bizară, dar ușor de îndrăgit, care reușește să schimbe totul în jur, aproape pe nesimțite. Mi-a plăcut minuțiozitatea cu care autoarea descrie sentimente, gânduri, relații, locuri și vremuri, atenția cu care se apleacă asupra fiecărui personaj în parte și asupra legăturilor dintre ele. Dar cred că cel mai mult mi-a plăcut cât de intensă și de reală mi s-a părut mie, cititoare, experiența pierderii lui Hamnet. Este o carte tristă, dată fiind moartea unui copil, însă este și nemaipomenit de frumoasă, lirică și emoționantă. Citind-o, cred că veți înțelege de ce a câștigat unul dintre cele mai prestigioase premii și aprecierea criticilor și cititorilor deopotrivă.
Găsiți multe informații și impresii despre carte pe internet, eu o să menționez aici doar două cronici, pe filme-cărți, în stilul inimitabil al Hristinei Frangos, și pe citește-mă, de Constantin Piștea.

Share this post