Din nou despre traducere

Din nou despre traducere

Oanei Borviz de la pepit.ro i-a plăcut mult Hamnet de Maggie O’Farrel, așa că m-a întrebat cum a fost pentru mine experiența traducerii în acest caz, dar și diverse alte lucruri care țin de meseria și de statutul de traducător literar.

Reproduc mai jos un mic fragment și vă invit să citiți interviul integral pe blogul ei.

***

Știm cu toții că, fără traducători, multe cărți ar rămâne necunoscute cititorilor din România. Cu toate acestea, de cele mai multe ori, munca traducătorului e minimalizată. Cum te împaci personal cu asta?

Sigur, e o situație care ține de comunicare. Sunt edituri care invită traducătorii la lansările de carte (Humanitas, de exemplu), care menționează și dau cuvântul traducătorilor în comunicările din social media (Pandora M, Art), care pun numele traducătorilor pe copertă (colecția Endorfiction de la Vellant). Editura Litera, care înainte nici măcar nu trecea numele traducătorilor pe site, la detaliile despre carte, acum a remediat această eroare și, mai mult, a creat o rubrică dedicată pe blog, „Cuvântul traducătorului”. ArtLit, Asociația Română a Traducătorilor Literari, a organizat diverse evenimente și a avut mai multe inițiative menite să crească vizibilitatea traducătorilor, cum ar fi „O traducere pe săptămână”. La Cărturești există „Raftul traducătorului”. Deci cred că lucrurile încep să se schimbe în bine.

În principal, schimbarea de percepție trebuie să se producă în rândul celor care scriu și vorbesc despre cărți și, prin intermediul lor, în rândul publicului larg. Dacă ar deveni o obișnuință ca, la fiecare recenzie de pe blog sau vlog, la fiecare articol de ziar sau revistă culturală, la fiecare anunț din partea unei edituri, să se precizeze și numele traducătorului, atunci cititorii ar deveni poate mai receptivi la ideea că cineva a intermediat între autor, care nu a scris direct în română, și cartea pe care o țin ei în mâini.

Personal, am încercat să vorbesc cât mai mult despre traducere și traducători (inclusiv pe blogul meu, Jurnal de traducătoare – iată un exemplu aici) și știu că am reușit să schimb măcar câteva percepții. Acum sunt oameni care, la fel ca mine, când iau în mână o carte sau când află de o nouă apariție editorială, se uită și la numele traducătorului.

***

Share this post