Zazie în metrou, de Raymond Queneau

Zazie in metrouZazie în metrou, de Raymond Queneau, editura Paralela 45, ediția a doua, anul 2008, traducere de Alexandru Laszlo

De Zazie am aflat la cursul de literatură franceză din facultate, dar, așa cum se întâmplă de obicei în goana lecturilor multe îngrămădite în ore puține, nu am reușit să citesc atunci romanul. Și nu am reușit nici mulți ani după aceea, din diverse motive ce nu merită menționate aici. Iată însă că la ultimul Gaudeamus am găsit printre promoții și acest titlu, care a acționat ca o madlenă. Cuprinsă de nostalgie, așadar, l-am cumpărat pe loc și l-am pus într-un loc privilegiat pe lista de lecturi. Acum, că i-a venit rândul, iată ce am aflat.

Cunoscut, cel mai probabil, pentru cartea de față și pentru nu mai puțin faimoasele sale „Exerciții de stil”, Raymond Queneau a fost romancier, eseist, poet, traducător, editor, pasionat de matematică, patafizică și filozofie. Interesul său față de inovațiile lexicale se manifestă din plin în „Zazie în metrou”, un roman ciudat, amuzant, inovator și complex.

Sub pretextul vacanței forțate la Paris a lui Zazie, o puștoaică impertinentă și vulgară, pe care mama sa o lasă în grija unchiului Gabriel ca să aibă timp de o escapadă romantică (a se citi sexuală), Queneau prezintă un Paris haotic și întortocheat, o serie de portrete de oameni simpli, mici burghezi tipici, precum și numeroase aventuri în care se bagă obraznica Zazie, în căutarea senzațiilor tari și a metroului. Limbajul argotic, aparent neglijent, dar căutat cu meticulozitate, se împletește cu jocuri de cuvinte, referințe culturale, citate savante pocite, intertextualitate și multe inovații în materie de limbaj.

Din start, m-am gândit la sarcina dificilă a traducătorului și la provocarea pe care un asemenea text trebuie să o fi reprezentat. Din fericire, dificultățile și logica din spatele traducerii sunt explicate chiar de Alexandru Laszlo într-un material care mi s-a părut fascinant și pe care vă invit să-l citiți aici. Preiau numai un segment care explică o aluzie culturală de la începutul romanului și care, într-o primă fază, mă lăsase puțin nedumerită:

Am pornit la drum cu determinarea de-a sta cît mai aproape de inovaţiile şi bizareriile stilistice ale originalului. Eram conştient că vor exista aspecte punctuale, intraductibile în deplinătatea evantaiului lor contextual. Iată, spre exemplu, faimoasa expresie ce ilustrează, în lucrările de profil, categoria calamburului: “Charles attend”. Replica i-a fost ironic atribuită regelui Ludovic al XVIII-lea care, pe patul de moarte, excedat de incompetenţa medicilor, le-ar fi strigat: “Allons! Finissons-en, charlatans!” (“Haideţi, să terminăm odată, şarlatanilor!”). Aceeaşi replică, transpusă cu altă grafie, dobîndeşte un nou înţeles: “Allons! Finissons-en, Charles attend!” (“Haideţi, să terminăm odată, Charles aşteaptă!”). În a doua ipoteză, aluzia se face la succesorul lui Ludovic al XVIII-lea, anume Carol al X-lea, acel Charles care îi aşteaptă nerăbdător moartea pentru a se vedea încoronat. Se întîmplă, însă, că în romanul lui Queneau unchiul îşi îndeamnă nepoata să grăbească pasul, pe peronul gării, fiindcă sînt aşteptaţi: “– Et puis faut se grouiller: Charles attend. / – Oh! celle-là je la connais, s’esclama Zazie furieuse, je l’ai lue dans les Mémoires du général Vermot. / – Mais non, dit Gabriel, mais non, Charles, c’est un pote et il a un tac. Je nous le sommes réservé à cause de la grève précisément, son tac. T’as compris? En route”.

Versiunea română era obligată să urmeze firul epic al romanului, căci, într-adevăr, şoferul cu pricina se afla în taxiul său din faţa gării: “– Şi p-ormă că tre s-o luăm la picior: Charles aşteaptă. / – Of, chestia asta o ştiu, iesclamă Zazie furioasă, am citit-o în Memoriile generalului Vermot. / – Nici vorbă, zice Gabriel, nici vorbă, Charles i-un amic şi are un taxiu. Mi l-am închiriat pentru noi, din cauza grevei. Ai priceput? Hai”. Se pierd astfel, inevitabil, celelalte două semnificaţii paralele ale calamburului: aceea cu “şarlatanii” şi aceea cu “Carol al X-lea”. Orice completare de subsol, care să atragă atenţia asupra complexităţii lingvistice şi a subtextului ironic ar fi distras atenţia cititorului de la desfăşurarea acţiunii. S-ar fi alterat, implicit, aspectul aluziv al originalului, unde Queneau nu vine să-şi expliciteze pe rînd trucurile artistice, ci le lasă cu totul la cheremul publicului: unii vor pricepe doar suprafaţa, alţii vor recunoaşte apropoul, alţii vor savura calamburul. Am renunţat aşadar la serviciul notelor explicative din josul paginii, preferînd să rezolv dificultăţile, atît cît era posibil, în interiorul textului, chiar cu preţul sacrificării, pe moment, a intertextualităţii.

Pe alocuri, textul lui Queneau mi-a adus aminte de piesele de teatru și de instrucțiunile regizorale dintre replici. Efectul este unul pronunțat vizual:

„Turandot intră însoțit de Verdeață. Se așază neinvitat și pune colivia pe masă. Verdeață privește sticla de grenadină cu o poftă memorabilă. Marceline îi toarnă un pic în cutie. Turandot refuză oferta (gest). Gabriel, care și-a terminat degetul mic, începe cu arătătorul.* Ocupați cu toatea astea, nimeni n-a zis încă nimic.”

*Nota mea: Gabriel se dădea cu ojă. Mai târziu, vom vedea că își uită rujul acasă. Nedumeriți? Va trebui să citiți ca să vedeți de ce.

Comicul nu este numai unul de situație, ci și (sau mai ales) de limbaj. Iată, de exemplu, o invenție lexicală foarte haioasă: din dialogul dintre Gabriel și Turandot (altă referință culturală), reiese că a spăla rufele în familie, la propriu, și a nu le duce la spălătoriile automate americane înseamnă a fi „rufofili”, ceea ce nu înseamnă că Gabriel și soția lui, Marceline, nu sunt „în același timp”, și americanofili. Alte surse de umor sunt expresiile inversate: „de fiecare dată când vorbesc cu el îmi egzagerează inferioritatea de complex”, precum și citatele latinești pocite, amestecate cu italiană și spaniolă: „usque non ascendam anch’io son pittore adios amigos amen et toc”. La acestea se adaugă: ticul verbal al lui Zazie, care spune „curu” aproape la fiecare frază, replica repetată papagalicește de Verdeață (doar e papagal, nu?) – „Vorbești, vorbești, atâta știi să faci”, confuzia lui Gabriel și a prietenului său taximetrist, Charles, care încurcă obiectivele turistice: Panteonul cu Domul invalizilor cu Sacré Coeur, obsesia lui Zazie de a merge cu metroul și de a afla dacă unchiul ei este „hormosesual”, calificativul „blând” care o însoțește permanent pe Marceline, oriunde apare numele acesteia în roman (cireașa de pe tort mi s-a părut replica: „Mă doare-n cur, zise blând Marceline.”) și multe altele pe care nu ar avea farmec să le mai enumăr aici. Scena din restaurant, de la final, m-a dus cu gândul la bătăile (cu sau fără frișcă) din comediile vechi (vezi frații Marx sau Stan și Bran).

Nu dezvălui mai multe, vă invit să savurați singuri bogăția de personaje colorate, referințe culturale și, mai ales, invenții la nivel de vocabular. Închei spunându-i un sincer „Chapeau!” domnului Laszlo pentru inițiativă și pentru munca extraordinară de traducere!

8 Comments

Filed under Lecturi, Recenzii

8 Responses to Zazie în metrou, de Raymond Queneau

  1. Am citit și pe Lecturile Emei o recenzie la romanul acesta și mi-a atras atenția încă de atunci. Acum, că citesc și la tine, vreau cu atât mai mult să-l devorez cu prima ocazie :). Nu știu de ce, dar mă atrag ca un magnet romanele acestea bogate din punct de vedere lingvistic.

  2. Merci bien pour le chapeau, Madame! 😀

  3. Mihaela, îmi place că ai scos în evidență latura spumoasă a limbajului. Mai că-mi vine să recitesc unele pasaje – dar uite că nu se poate, căci deja am împrumutat romanul! E o perioadă bună pentru el, ce mai. 🙂
    Iulia, mă bucur că ești interesată de Zazie, ar fi binevenită o promovare mai largă a acestui roman cam neglijat la noi – ca să nu mai punem la socoteală bucuria triplată a domnului Laszlo. 🙂

  4. Pingback: Summer in a Bag of Books | Cărți și călătorii

Lasă un răspuns la Ema Cojocaru Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *