Un om în întuneric, de Paul Auster

Un om in intunericUn om în întuneric, de Paul Auster, Editura Polirom, 2010, traducere din engleză de Daniela Rogobete

După Invizibil, care mi-a captat atenția prin subiect și m-a fascinat prin varietatea stilurilor, și În țara ultimelor lucruri, care m-a impresionat cu lumea distopică imaginată, Paul Auster mă „pierduse” un pic cu The Invention of Solitude, în ciuda unui început promițător. Iată însă că acest autor prolific (poet, traducător, eseist, romancier) revine în forță pe lista preferaților mei cu un nou roman, care este un adevărat regal.

Un om în întuneric este o construcție complexă de planuri și povești care tratează mai multe teme și care se întrepătrund în permanență. Astfel, naratorul este un bătrân critic literar, cu o carieră importantă în spate (câștigător al unui premiu Pulitzer pentru critică) și cu o viață personală destul de zbuciumată. Imobilizat într-un scaun cu rotile în urma unui accident de mașină și chinuit de regrete și de insomnii, acesta alungă întunericul (la propriu și la figurat) inventând povești, privind și comentând filme cu nepoata sa, Katya, citind manuscrisul fiicei sale, Miriam, despre Rose, fiica lui Nathaniel Hawthorne și, mai ales, povestindu-și viața. Toate acestea sunt terapii și moduri de revelare a identității celor trei personaje aflate toate în căutarea unei salvări personale.

Povestea cu care își ocupă timpul și gândurile naratorul August Brill ne duce într-o dimensiune paralelă, o Americă a anului 2007 în care atentatele de la 11 septembrie asupra turnurilor gemene nu au avut loc și în care nu există războiul din Irak. Dar „un coșmar îi ia locul altuia”: lumea imaginată nu este una fericită, care trăiește în pace și prosperitate, ci o lume divizată de un război civil, în care personajul lui Brill, Owen Brick, este adus împotriva voinței sale și recrutat pentru a pune capăt războiului. Gestul necesar pentru a opri violența este, paradoxal, tot unul violent și ideea lui Auster mi s-a părut genială: lui Brick i se cere să-l omoare pe cel de la care a pornit totul, adică pe autorul acestui scenariu, care nici măcar nu-și scrie povestea, doar și-o imaginează: Brill însuși. Astfel, actul său de a inventa o poveste și un personaj al cărui rol este să-l omoare pe autorul său devine unul sinucigaș și totul se întoarce la suferința naratorului și la motivele din planul real.

Nu există doar o singură realitate, caporal. Există mai multe realități. Nu există doar o singură lume. Există mai multe lumi, paralel una cu alta, lumi și anti-lumi, lumi și lumi-umbre, și fiecare lume este visată sau imaginată sau scrisă de către cineva din altă lume. Fiecare lume este creația unei minți.

Tema războiului este foarte prezentă pe tot parcursul cărții, fie că este vorba despre războiul civil imaginat în lumea paralelă, fie de atacul asupra turnurilor gemene, fie de poveștile despre Al Doilea Război Mondial auzite de narator și redate aici ca un contrapunct la filmele Katyei, fie de executarea iubitului Katyei de către teroriști irakieni – o scenă extrem de violentă. De altfel, și întunericul este profund simbolic, putând fi înțeles la propriu, pentru că poveștile se țes în timpul nopții, când Brill este chinuit de insomnii, dar și (mai ales) la figurat, ca simbol al suferinței, bătrâneții, regretelor, dramelor din viața lui sau al ignoranței și derutei în care se zbate permanent Owen Brick.

Sting lumina și mă cufund iarăși în întuneric, înghițit de bezna nesfîrșită, alinătoare. Undeva departe, aud zgomotul unui camion care trece pe un drum de țară pustiu. Ascult aerul care intră și iese cu putere prin nările mele. După ceasul de pe noptieră, la care m-am uitat înainte de a stinge veioza, este doisprezece și douăzeci. Mai sunt niște ore bune pînă în zori, toată povara nopții e încă în fața mea…

Am apreciat ideea poveștii inventate din prima parte a cărții și am văzut relevanța poveștilor despre războaie cu care este aceasta presărată, dar mi-au plăcut în mod deosebit analizele atente ale filmelor, în care ochiul de expert al Katyei surprinde detalii și înțelesuri, precum rolul femeilor și al cadrelor, frumusețea și profunzimea pe care măiestria regizorilor a știut să le redea fără cuvinte, numai prin intermediul obiectelor. Citind pasajele alea, îmi venea să închid pentru o clipă cartea și să caut niște filme bune, de artă, clasice, doar pentru a mă putea bucura, la fel ca ei, de asemenea revelații.

La fel, mi-a plăcut mult partea a doua a cărții, în care Brill își povestește viața, la îndemnul nepoatei sale, din ziua în care a cunoscut-o pe Sonia, cea care avea să-i devină soție, cu lucrurile care i-au separat și i-au adus din nou împreună și până la sfârșitul lor. Deși rolul acesteia este important în construcția romanului, povestea vieții naratorului ar putea fi una de sine-stătătoare, fiindcă singură este suficient de interesantă și de frumos scrisă pentru a capta atenția cititorilor. Și aici, naratorul se identifică cu Owen, a cărui meserie este cea de magician:

…cu o căsnicie solidă într-o cutie, cu o amantă plină de viață în altă cutie, iar eu, maestrul magician, stând între ele, cu puterea și viclenia de a nu deschide niciodată ambele cutii în același timp.

Spuneam mai sus că fiecare personaj își găsește în ceva propria terapie: Katya în filme, Miriam în cartea despre o femeie cu care se identifică, iar Brill în povești, fie ele reale, fie inventate. Și tot povestind, întunericul se risipește, din nou, la propriu și la figurat, iar versul preferat al lui Rose Hawthorne devine un soi de purtător de speranță: În vreme ce lumea sucită se învârte mai departe.

2 Comments

Filed under Lecturi, Recenzii

2 Responses to Un om în întuneric, de Paul Auster

  1. Eu am citit doar Invizibil şi mi-a plăcut aşa că sigur voi reveni asupra acestui autor 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *