Uită o carte!

Se întâmplă tot felul de lucruri legate de cărți în ultimul timp: ba o leapșă, ba un concurs… și campania Uită o carte!, de care am aflat recent, se înscrie în aceeași categorie, numai că în cazul de față chiar văd utilitatea ideii. Pe scurt, campania propune să te faci că uiți o carte într-un loc public, pentru ca și altcineva să se bucure de ea și, eventual, să o dea mai departe (nu neapărat cartea, cât ideea – poate vă aduceți aminte de filmul Pay it forward, care promova același concept).

Am profitat azi de o plimbare în Herăstrău ca să pun în practică cele de mai sus. Am lăsat cartea pe o bancă, ce-i drept mai retrasă și mai întunecată, iar după jumătate de oră, când am revenit în zonă, era tot acolo. Am hotărât să o las într-un loc mai vizibil, mai agomerat și nu am rezistat tentației de a rămâne în apropiere pentru a vedea dacă și cine se oprește și cum reacționează. Am ales o bancă la soare, pe o alee pe care se perindau des tineri pe biciclete sau role, bunici cu nepoți sau pensionari ieșiți pur și simplu la plimbare. Urmăream cu coada ochiului, de la câteva bănci distanță, fluxul constant de trecători grăbiți sau dezinteresați, care nici măcar nu observau obiectul stingher, părăsit, „uitat” în inima parcului. La început așteptam cu emoție, apoi cu nerăbdare, într-un final cu frustrare: nimeni nu părea să-l observe sau să fie atras.

Mă gândeam că aș putea să fac un experiment. Dacă în loc de carte ar fi un portofel sau un articol de îmbrăcăminte, oare reacția (sau lipsa de reacție) ar fi aceeași? Oare oamenii chiar nu observau, sau nu erau interesați, sau nu voiau să își însușească un obiect care nu le aparținea? În orice caz, concluzia era tristă și gravă: cartea nu prezenta interes pentru nicio categorie de vârstă.

Pe când coceam eu aceste gânduri pline de amărăciune, doi tineri (un cuplu) s-au apropiat de banca cu pricina, ezitând, privind în jur, apoi unul la altul și, într-un final, s-au așezat. După ce au citit mesajul de pe prima pagină, s-au relaxat, s-au bucurat, au zâmbit, au comentat și au privit din nou în jur. Am zâmbit și eu, mai întâi de bucuria lor, apoi pentru că îmi revenise speranța.

2014-09-12 11.18.21 A 8-a mărturisire, de James Patterson și Maxine Paetro, editura RAO, 2014, traducere de Mihaela Buruiană

2014-09-12 11.18.46

12 Comments

Filed under Campanii/concursuri/lepșe, Lecturi

12 Responses to Uită o carte!

  1. În timp ce citeam articolul îmi spuneam: „Nu, nu se poate să n-o fi luat nimeni. Doamne, dă să spună că a luat-o cineva până la urmă!”. Încă mai e speranță, deci. 😀

  2. „Fănele, bag-o repede in plasa, poate luam ceva pe ea la ala care vinde carti pe capota de Dacie, de langa piata!”

  3. Da, am aflat în ultima zi despre această acţiune. Una peste alta (sper să nu iasă un Turn Babel) ai câştigat o carte la concursul de pe blogul meu. 🙂 Lasă-mi nişte date de contact, dar repede că zilele acestea începe alt concurs.

    🙂

    http://alexandervsalexander.blogspot.ro/2014/09/ura-prietenie-dragoste-casatorie_17.html

  4. De ce să să prelungească? De ce să nu devină ceva firesc, normal, cum s-ar zice NON STOP. Aşa văd lucrurile, şi eu aşa o să fac. 🙂

  5. Foarte faină ideea, cred că aș putea să mă despart și eu de o carte. 🙂 Oricum, mă bucur că experimentul tău a fost cu happy-end. Când mai găsești o carte lăsată în dar chiar de traducătoare? 🙂

Lasă un răspuns la Alin Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *