Trilogia New York-ului, de Paul Auster

Trilogia New York-uluiTrilogia New York-ului, de Paul Auster, Editura Univers – Colecția Cotidianul, 2007, traducere din engleză de Cristiana Vișan

De Paul Auster mai citisem Invizibil, În țara ultimelor lucruri, și Un om în întuneric și începusem la un moment dat The Invention of Solitude, o carte de memorii care m-a fascinat la început, dar pe care am abandonat-o când a devenit plicticoasă. Romanele însă mi-au plăcut, așa că am abordat trilogia cu curiozitate, încurajată și de descrierea de pe verso: „Niște povești stranii, care te urmăresc din fiecare pagină a cărții și care sunt, totodată, o invitație superbă în lumea captivantă a lui Paul Auster. (…) O carte absolut imposibil de lăsat din mână, o lectură hipnotică pentru cei fascinați de misterele urbane și esențial umane”.

Ei bine, adevărul e că am devorat cele trei povești care alcătuiesc trilogia: Orașul de sticlă, Fantome și Camera încuiată. Cele trei părți au în comun teme (de exemplu, scrisul, identitatea), subiecte (toate au în centrul lor un detectiv, cu sau fără voie, a cărui misiune de urmărire și căutare ajunge să-l consume până la distrugere (sau aproape), fără a găsi vreo soluție definitivă la problemă), nume sau personaje (Quinn, Peter Stillman, numele generice inspirate din denumiri de culori), sentimentul de inutilitate, de ratare, de pierdere de sine în altcineva, înstrăinare, obsesie, risipirea stupidă a bunurilor materiale, precum și referințe literare (Don Quijote – Cervantes, Walden – Thoreau) și culturale (filme cu detectivi). Toate acestea leagă amănunte disparate și dau sens și unitate trilogiei.

New York este metropola în care se desfășoară în cea mai mare parte poveștile, decor pentru plimbările fără noimă ale „periculosului” savant Peter Stillman și ale urmăririlor lui Quinn, care își asumă identitatea unui detectiv numit Paul Auster (!) în Orașul de sticlă, pentru urmărirea reciprocă dintre Black și Blue în Fantome și pentru obsesia regăsirii prietenului din copilărie, Fanshawe, un soi de alter-ego al naratorului din Camera încuiată și, după cum se va dovedi, un personaj cheie.

Pe mine, poveștile astea m-au dus cu gândul la filmele alb-negru cu detectivi îmbrăcați cu balonzaid și pălărie și, obligatoriu, cu o țigară în colțul gurii, la filmele vechi, bune, de suspans și groază, ale lui Hitchcock, la labirintul apăsător și fără scăpare din opera lui Kafka, la Don Quijote, invocat chiar în trilogie, cu iluzia lui și confuzia auctorială (chiar m-a stârnit să-l recitesc). Nu sunt lecturi comode, distractive sau relaxante, ci te supun unor jocuri psihologice și de identitate din care ieși mai mult sau mai puțin frustrat, dar – cel puțin în cazul meu – admirativ, încă o dată, la adresa lui Auster.

 Vă las cu un fragment care cred că rezumă destul de bine atmosfera romanelor și senzațiile cititorilor:

I se pare că această lipsă de repere are și o parte plăcută, că e oarecum palpitant să nu știi ce urmează să se întâmple. Astfel, rămâi în alertă, își spune el, și nu-i nimic rău în asta, nu? Cu ochii-n patru, fără să-ți scape nimic, înregistrând absolut tot, pregătit pentru orice.

2 Comments

Filed under Lecturi, Recenzii

2 Responses to Trilogia New York-ului, de Paul Auster

  1. cristian sirb

    Toate romanele lui Auster au un filon polițist în ele. Bine a făcut autorul că a rămas la acest stil, mi se pare că îi vine ca o mănușă. Capodoperele lui sunt la Polirom (Cartea iluziilor, Nebunii in Brooklyn etc).

    Dar și la Paralela 45 (Mr Vertigo, Leviathan). Din păcate, nu au mai fost editate. Bine că reedităm inepuizabil Cărtărescu și Liiceanu. Ion Creangă și Coșbuc. Dessila și Elevul Dima dintr-a… De fapt, Liiceanu se retipărește singur.

Lasă un răspuns la Cărți și călătorii Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *