Trilogia gemenilor, de Agota Kristof

Agota Kistof – Le Grand Cahier (1986), La preuve (1998), Le troisième mensonge (1991), Editions du Seuil

Aceste trei titluri formează ceea ce a fost numită „trilogia gemenilor”, o serie de trei romane surprinzătoare, profund tulburătoare, șocante pe alocuri, dure și extrem de triste. Sper că aceste cuvinte nu v-au speriat deja, pentru că atât încărcătura emoțională puternică pe care o au aceste trei volume, cât și  scriitura de impact, în ciuda simplității aparente, merită atenția cititorilor. Să le luăm pe rând:

Pentru cei care nu știți sau nu vă amintiți, Agota Kristof a fost o scriitoare de origine maghiară, care a fugit din țara de origine (din cauza represiunii sovietice a revoluției anticomuniste din 1956) și s-a stabilit în Elveția. Acolo a reînvățat să scrie, adică să se exprime literar într-o limbă străină (proces descris în romanul autobiografic L’analphabète), începând cu poezie și teatru și culminând cu această trilogie, care s-a bucurat de mare succes.

Le Grand CahierLe Grand Cahier, răsplătit cu premiul literar european acordat de Asociația Scriitorilor de Limbă Franceză, ne introduce într-o lume dură, nemiloasă, marcată de război și de toate tarele acestuia: sărăcie, frică, violență, moarte, luptă pentru supraviețuire, dezumanizare. Protagoniștii sunt doi băieți gemeni, duși de mama lor din „la Grande Ville” să trăiască într-un oraș mai mic, cu bunica lor. Grand-Mère este un personaj memorabil: bătrână, rea, zgârcită, îi pune la treburi, le vorbește urât, îi ține nemâncați, se folosește de hainele și banii lor, și, în plus, are reputația că și-ar fi otrăvit bărbatul. Nevoiți să se descurce singuri, gemenii se adaptează la noua situație: fac exerciții pentru a-și dezvolta abilități noi de supraviețuire, devin autodidacți, pricepuți în a-și procura haine, îmbrăcăminte, bani, în a se apăra și a conviețui cu noul regim. Până și Grand-Mère este impresionată și învinsă de talentele lor. Aș fi tentată să spun că nevoile și duritatea vremurilor de război îi transformă în niște mici roboți, îi dezumanizează – metaforă pentru transformările naturii umane în astfel de circumstanțe – dacă actele lor de cruzime și chiar de răzbunare n-ar fi contrabalansate și n-ar ascunde uneori chiar gesturi de bunătate și milostenie față de alții.

Romanul este narat la persoana I, plural (cei doi formează o singură ființă, au o singură voce și notează totul într-un caiet-jurnal – de unde și titlul volumului), și este împărțit în capitole foarte scurte, scrise într-un limbaj simplu, aproape școlăresc, bun de studiat de începătorii în ale francezei. Surpriza și dificultatea constau tocmai în forța de concentrare a acestui stil, care prin simplitatea sa aparentă reușește să transmită realități dure, sentimente complexe și imagini șocante.

La preuveFinalul surprinzător creează premisa pentru al doilea volum, La preuve, însă de aici încolo n-aș vrea să mai divulg nimic din firul narativ ca să nu stric efectul de surpriză. Voi spune doar că îi urmărim pe cei doi gemeni ajunși la vârsta adolescenței și apoi a maturității (dacă putem vorbi despre vârstă în cazul unor personaje-copii ce par mature încă de la primele rânduri) și trecând prin diverse transformări. Caietul din primul volum devine o dovadă a existenței lor, liantul dintre ei, în ciuda evoluției diferite.

De data aceasta, vocea comună a celor doi este înlocuită cu vocea neutră a unui narator obiectiv, care relatează viețile lui Lucas și Claus la persoana a treia, cu același stil simplu, sec, aproape eliptic, și totuși atât de expresiv.

Le troisieme mensongeAl treilea volum, Le troisième mensonge, aduce o nouă schimbare de perspectivă și surprizele par să nu se mai termine. Cititorul se vede nevoit să lege ițele, să pună în corespondență diversele povești, să identifice cauze și consecințe. Astfel, din foile primului caiet și din corecțiile ulterioare aduse acestuia se naște o nouă realitate, ce se împletește cu versiunea sa ficționalizată.

Cele două părți ale romanului corespund celor două voci narative ale celor doi frați, fiecare cu perspectiva lui asupra lucrurilor. Ideea de scris, de exorcizare prin scris, de scris pentru a trăi sau a supraviețui, pentru a lăsa ceva în urmă, o dovadă, sau pentru a-și împlini o chemare interioară revine obsesiv în toate cele trei volume.

– Ce qui m’intéresse c’est de savoir si vous écrivez des choses vraies ou des choses inventées.

Je lui réponds que j’essaie d’écrire des histoires vraies, mais, à un moment donné, l’histoire devient insupportable par sa vérité même, alors je suis obligé de la changer. Je lui dis que j’essaie de raconter mon histoire, mais que je ne le peux pas, je n’en ai pas le courage, elle me fait trop mal. Alors, j’embellis tout et je décris les choses non comme elles se sont passées, mais comme j’aurais voulu qu’elles se soient passées.

Elle dit:

– Oui. Il y a des vies qui sont plus tristes que le plus triste des livres.

Je dis:

– C’est cela. Un livre, si triste soit-il, ne peut être aussi triste qu’une vie.

Ar mai fi lucruri de spus despre modul în care Agota Kristof a înțeles să descrie ororile războiului și consecințele acestuia asupra oamenilor, despre singurătate, dor, nevoia de comuniune și lipsa dragostei (deși ea există, nu ajunge să fie împlinită, indiferent că vorbim despre dragostea frățească, părintească sau senzuală), despre cruzime ca modalitate de supraviețuire și, în general, despre lipsa fericirii, a împlinirii, a mulțumirii.

Deși această trilogie are o încărcătura emoțională puternică ce ar putea speria, deși e greu să găsești în ea ceva (orice) pozitiv și optimist, o fărâmă de speranță, deși e incomodă și dură, cred totuși că lectura ei e importantă și necesară și-și va lăsa amprenta asupra celor care se încumetă să o citească. Despre ea a scris și Ema, de la care am și aflat inițial despre Agota Kristof. Trilogia a apărut și în limba română, la Editura Trei, traducere de Aliza Ardeleanu, dar am înțeles că nu se prea mai găsește în librării. Dacă v-am convins, poate încercați la anticariate și biblioteci!

2 Comments

Filed under Citate, Lecturi, Recenzii

2 Responses to Trilogia gemenilor, de Agota Kristof

  1. cristian sirb

    Am ediția de la TREI! 🙂 O s-o pun pe lista de lecturi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *