Traseu Cota 1400-Cabana Zănoaga-Scropoasa

Într-un weekend cu vreme așa frumoasă, era și păcat să stăm în casă sau în oraș, așa că am plecat la munte. Nu am fost originali, multă lume a avut aceeași idee ca noi, așa cum a dovedit-o și trenul RegioTrans de la 7.40, cu multele-i vagoane pline. Peisajul era colorat și previzibil: schiuri, plăci, bețe de drumeție, rucsacuri burdușite, ici-colo câte o valiză rătăcită… în tren căldură mare, în suflete entuziasm, atmosfera plină de povești, cântece, prietenii…

Coborâm în Sinaia și urcăm cu microbuzul până la Cota 1400, unde ne facem cu greu loc printre turiști, sănii și schiuri ca să ajungem la telescaun. Cald de poți să stai în tricou, dar sus cam înghețăm, noroc cu priveliștea superbă (din telescaun n-am decât un selfie făcut cu telefonul, eu aveam mâinile prea înghețate și inima prea cât un purice ca să mai scot și aparatul din rucsac).

Ajungem la Vârful Furnica, de unde coborâm pe Valea Dorului și ne oprim apoi și la Valea Soarelui, ca să așteptăm restul găștii, care s-a încumetat să urce pe jos.

20150117_124644

DSCN5427Terasele sunt îmbietoare, cozile la telescaun lungi și late, schiorii sunt în formă, muzica bubuie din boxe, ici-colo câte un câine ce aleargă prin zăpadă, copii în culmea fericirii.

DSCN5430

DSCN5433

Când se reunește grupul, plecăm pe Culmea Nucetului, cu destinație finală pentru sâmbătă seara Cabana Zănoaga. De jur împrejur, o mare de zăpadă și de gheață, neatinsă, virgină, superbă! Din loc în loc, câteva urme de vulpe, probabil. Îmi place să simt zăpada înghețată cedând sub tălpile mele, să aud scârțâitul sub bocanci, să mă umplu de atâta aer curat și priveliști frumoase.

DSCN5446

DSCN5447

20150117_164133

DSCN5468

DSCN5472

Începem să ne afundăm în zăpadă, uneori până la glezne, alteori până la genunchi, de câteva ori până la coapse. Mersul e anevoios, mai ales când tai potecă, noroc că te ajuți de bețe și că ai parazăpezi. Facem des popas, să ne tragem sufletul și să ne adunăm puterile pentru următoarea porțiune de drum.

DSCN5476

DSCN5478Ajungem în pădure unde ne învăluie întunericul, iar zăpada e din ce în ce mai mare. Mă simt ca în Urzeala tronurilor și în minte îmi răsună numai „Winter is coming!”. Când picioarele ni se afundă până la coapse, râd și de mine, și de ceilalți, și mă străduiesc să mă extrag cu ajutorul bețelor, dar pe ultima bucată de drum ne ajunge oboseala și parcurgem restul traseului aproape în tăcere, numai luminile frontalelor se mai văd, numai scârțâitul zăpezii se mai aude. Ieșim într-un final la Lacul Bolboci. Pe dreapta, dincolo de lac, se văd luminile de la Cabana Bolboci. Gerul s-a lăsat brusc, mă simt personaj de film (The Day After Tomorrow, pentru cunoscători ;)).

Mergem înainte și ajungem la Zănoaga, și ea înghețată, cu două insule de căldură: bucătăria, unde mâncăm și stăm la povești și cântece până târziu, și camerele, unde lăsăm toropeala să ne învăluie până dimineață.

E bine că ni s-au uscat hainele și bocancii, avem un nou drum de parcurs, spre Scropoasa de data asta. Mergem prin Cheile Zănoagei, pe care le-am mai traversat când totul era verde și însorit. Am dat și de un urs atunci și am făcut cale întoarsă, dar de data asta stau liniștită, e iarnă, mă aștept ca urșii să hiberneze. Ajungem la Scropoasa, fosta cabană e părăsită, sunt doar niște oameni care au grijă de instalațiile hidro din zonă. Câțiva câini ne latră prietenos și se gudură pe lângă noi. Facem popas, înainte să urcăm din nou.

DSCN5485

Apa lacului e înghețată în mare parte, se aud niște gâște, totuși, iar peisajul nu e lipsit de farmec.

DSCN5486

DSCN5487

Tunelul e închis, păcat, ne-ar fi scurtat drumul cu o oră și ceva. Asta e, plecăm din nou, pe lângă apă, pe sub fosta bandă transportoare de calcar. Traseul nu e greu, trebuie doar atenție multă. Nu prea mai stăm la poze, că trebuie să ajungem la ora 14.00 la Dobrești, doar pe dumnealui l-am fotografiat, că prea era frumos:

DSCN5488

DSCN5489

Duminică, vremea nu mai e la fel de bună, dăm de soare abia sus, după un urcuș epuizant, când facem un nou popas de refacere a forțelor. Niște ciocolată și o portocală rătăcite prin rucsac fac minuni. Doi dintre câinii de la Scropoasa, care ne-au însoțit tot drumul până aici, se uită pofticios. Începem să coborâm, impulsionați la un moment dat de faptul că cineva a văzut un urs mai sus de noi!!! Se pare că nu hibernează, totuși.

Harta, BUCEGI - Nic. Popescu [1992]

Ajungem la capătul traseului epuizați, dar încă zâmbind. Coborâm în Sinaia cu un microbuz și de acolo înapoi la București cu trenul, mai aglomerat decât la venire. Noroc că timpul trece repede cu povești, râsete, cântece și noi prietenii. Ne facem deja planul pentru ieșirile următoare… cum altfel?

7 Comments

Filed under Călătorii

7 Responses to Traseu Cota 1400-Cabana Zănoaga-Scropoasa

  1. Îs extaziata în stilul lui Alecsandri, care exclama „O tablou maret, fantastic” de la caldurica si caruia-i trebuia cam o ora (stiai asta?) sa iasa din casa pe timp de iarna, fiindca trecea treptat din camera în camera, fiecare mai putin încalzita, ca sa se învete cu frigul de afara! O, ce bine-l înteleg!

  2. Nu stiu, dar avea ditai conacul, deci nu ducea lipsa de camere. Iti dai seama ce se chinuiau servitorii ca sa determine diferenta de temperatura ca nu puteau rasuci termostatul :))))

  3. Ce frumoasele sunt pozele! Mai ales cele la apus…
    Eu nu sunt prietenă cu muntele înzăpezit, însă pozele de genul ăsta (și tu cum ai povestit așa frumos) mă fac să simt că pierd ceva.

  4. Pingback: Cabana Padina | Cărți și călătorii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *