Traducătorii literari, marii anonimi

Recent, tot frunzărind mărețul și iluzoriul internet, m-am lovit de o atitudine care la început m-a surprins, iar pe urmă m-a trezit la realitate și m-a determinat să scriu rândurile acestea. În cercul meu de prieteni, colegi și amici virtuali pasionați de citit și având mai mult sau mai puțin tangențe profesionale cu domeniul editorial, discutăm despre cărți cu tot ce înseamnă ele, de la autor, subiect, teme, personaje, mesaj până la copertă, ecranizare, premii, recenzii, ecouri de tot felul și, bineînțeles, traducere. Luăm o carte care ne-a plăcut sau nu și o disecăm, un exercițiu care ne învață și să înțelegem mai bine ce am citit noi, dar și să vedem și să acceptăm alte puncte de vedere. În acest context așadar, mi se pare normal ca traducerea în sine și traducătorul să ocupe un loc (nu neapărat important, dar măcar să-l ocupe) în orice discuții despre o carte de un autor străin publicată și la noi.

Din raționamentul meu am omis faptul că nu toți cei care (mai) citesc au în vedere toate aceste aspecte și că pe cei mai mulți îi interesează strict subiectul. Sigur, când ne hotărâm să citim o carte, ne uităm la autor, titlu, copertă, descrierea de pe verso sau mai știu eu ce alt criteriu estetic sau practic. Nu e nimic în neregulă cu asta, nu zic că ar trebui să ne alegem cărțile în funcție de cine le-a tradus, ci vreau doar să vă vorbesc un pic despre traducătorii literari, marii anonimi din spatele cărților, ca să vedeți de ce ar merita și ei atenția voastră. În cele de mai jos mă voi adresa, bazându-mă pe propriile impresii și informații, celor care ridică din umeri a nepăsare, celor care se grăbesc să arunce cu piatra și celor care consideră că traducerea de carte nu e cine știe ce chestie dificilă.

De ce ar trebui să ne pese și de traducători?

La urma urmei, nici eu, în copilărie sau adolescență, nu dădeam prea multă atenție numelor scrise mai mic sau mai mare pe paginile de început ale cărților pe care le devoram, pagini peste care oricum treceam în grabă. Unele nume mi s-au întipărit în minte doar pentru că se repetau. Altele au rămas la fel de necunoscute ca în momentul în care le-am zărit pentru prima dată. Mai târziu, când am ajuns și eu să fac meseria asta (pentru că da, este o meserie!), am început să mă uit și la numele traducătorului atunci când deschideam o carte. Acum fac asta de fiecare dată, pe de o parte din curiozitate, să văd dacă știu numele și dacă, știindu-l, am garanția calității, pe de altă parte în semn de respect pentru cineva care și-a dedicat 3 luni sau poate 3 ani cărții pe care o țin eu în mâini.

Aproximativ 70% din cărțile disponibile în limba română nu ar exista dacă nu ar fi traducătorii.

În România, aproximativ 70% din piața de carte reprezintă traduceri. Asta înseamnă că se traduce foarte mult, de la autori buni, mari, importanți, valoroși, dar care poate se vând mai puțin, la autori debutanți care au dat lovitura și sunt de actualitate în momentul de față, de la romane premiate până la romane de dragoste siropoase sau thrillere mai mult sau mai puțin reușite, dar care se vând bine. Se traduc cărți din toate genurile (ficțiune, non-ficțiune; clasici și contemporani; cărți pentru copii și adolescenți, thrillere, SF, fantasy, chick-lit etc.) și perioadele (datând de acum câțiva ani sau câteva zeci de ani ori în curs de publicare), în cea mai mare parte provenind din Statele Unite și Marea Britanie, dar și din restul lumii: câțiva nordici, câțiva asiatici, câte un latino-american, ici-colo câte un australian etc.

O traducere bună poate să ridice o carte, la fel cum o traducere proastă poate să dărâme o carte.

Un alt aspect este calitatea traducerii. O traducere bună poate să ridice o carte, la fel cum o traducere proastă poate să dărâme o carte. Dacă romanul pe care îl țineți acum în mâini este scris cursiv, fără poticneli, fără greșeli de sens, calcuri, topică împrumutată și exprimări nenaturale, dacă râdeți la glume și admirați jocurile de cuvinte, dacă sunteți emoționați de un pasaj liric sau călătoriți imaginar când citiți o descriere, înseamnă că traducătorul a făcut o treabă bună și merită aprecierea voastră. Gândiți-vă numai câte ore a stat lipit de calculator, răsucind o frază în minte până când i s-a părut că are exact sunetul potrivit, câte ore a petrecut documentându-se ca să înțeleagă contextul istoric, cultural, social și să-l redea corect în traducere, câte ore a căutat echivalențe și sinonime, cât s-a străduit să transmită nu numai informații, ci și emoții.

Ne este la îndemână să strigăm revoltați „Ce traducere proastă!” atunci când găsim câte o perlă într-o carte, dar de ce să ne limităm la a sancționa și nu îndrăznim și să lăudăm o traducere când frazele curg ușor și natural, când cartea respectivă își atinge țelul și ne ține cu sufletul la gură sau ne emoționează sau ne înveselește?

Când citiți un autor în traducere, citiți, de fapt, o versiune a lui, o combinație de autor și traducător.

Știți vorba aia cu „câte bordeie, atâtea obiceie”? Ei, și cu traducerile este cam la fel, adică nu există două traduceri identice. Dacă aceeași carte ar fi tradusă de trei sau de zece traducători, ei ar da trei sau zece variante diferite. Iată aici un exemplu grăitor, cu O poveste cu un hobbit, a lui Tolkien. Prin urmare, țineți cont că, atunci când citiți un autor în traducere, citiți, de fapt, o versiune a lui, o combinație de autor și traducător. În Puritate, nu-l citim pe Jonathan Franzen, ci pe Jonathan Franzen văzut de Iulia Gorzo. În Scurtă istorie a șapte crime nu-l citim pe Marlon James, ci pe Marlon James văzut de Ciprian Șiulea. În Tetralogia napolitană nu o citim pe Elena Ferrante, ci pe Elena Ferrante văzută de Cerasela Barbone. Și exemplele pot continua la nesfârșit. Fiecare traducător are propriile soluții la dificultățile puse de text, iar rezultatele sunt diferite.

Traducătorii sunt emisarii autorilor, oameni în care aceștia și-au pus speranța oarbă că îi vor reprezenta bine în alte culturi.

Acum să încercăm să vedem lucrurile și din punctul de vedere al autorilor, care și-au petrecut ani din viață dând tot ce au avut ei mai bun în încercarea de a da lovitura sau de a se depăși pe ei înșiși. Pentru ei, cărțile sunt probabil ca niște copii pe care i-au crescut cu atenție și dragoste și apoi i-au trimis în lume, însoțiți de niște necunoscuți. Necunoscuții aceștia sunt traducătorii, cărora le revine misiunea de a avea grijă ca odraslele autorilor să nu pățească nimic rău, ba, dacă se poate, chiar să prospere. Traducătorii sunt emisarii autorilor, oameni în care aceștia și-au pus speranța oarbă că îi vor reprezenta bine în alte culturi și cu care cei mai mulți colaborează tocmai pentru ca rezultatul să fie cel dorit.

În loc de concluzie

N-aș vrea să credeți că am povestit toate astea ca să le ridic statuie colegilor mei. Sigur, sunt traduceri bune și traduceri mai puțin bune. Sunt traducători dedicați și traducători de ocazie. Condițiile de lucru nu sunt strălucite, ca să folosesc un eufemism, iar nepăsarea românilor față de cărți, de citit și de calitate nu ajută deloc. Cred că, de fapt, ce am încercat mai sus a fost să scot traducătorii literari din umbră și să-i apropii mai mult de voi. Pentru că, văzându-i, auzindu-i și identificându-mă pe deplin cu ei, eu cred că ar merita să li se treacă numele alături de al autorilor atunci când se vorbește despre cărți la lansări, în ziare, reviste, pe bloguri etc. și că ar merita, la fel ca ceilalți oameni din spatele cărților (corectori, redactori, ilustratori etc. menționați pe pagina tehnică), să le aruncați măcar o privire fugară la sfârșitul lecturii, ca semn de mulțumire pentru munca lor.

8 Comments

Filed under Profesionale

8 Responses to Traducătorii literari, marii anonimi

  1. Unele edituri pun traducătorii pe coperte, chiar dacă nu în mod sistematic. O face Univers, o face Humanitas, o făcea Paladinul, o face Millennium (exemplu: http://edituramillennium.ro/millennium-novella/113-norman-spinrad-insemnari-din-vremea-molimei.html).

    • Foarte frumos! Cinste lor! 🙂 În același timp, sunt edituri care nici măcar nu trec numele traducătorilor pe site la detaliile cărților sau nu-i invită la lansările de carte sau nu-i menționează în comunicatele de presă. Dacă ele nu fac asta, atunci ce așteptări să mai avem de la simplii cititori?

  2. alice

    Cartea se face simțită în mintea cititorului din prisma traducătorului, cititorul accede la textul dorit prin intermediul celui ce a trudit la descifrarea subtilităților ascunse în desișul de nuanțe al limbii în care a fost scrisă o carte. Într-adevăr, munca traducătorului este uriașă, răspunderea lui în fața cititorului îl transformă într-un creator, pentru că traducătorul trebuie să simtă vibrațiile scriitorului, să se strecoare sub pielea lui, să-i înțeleagă intențiile, să-i citească visele, să pătrundă în spațiul acestuia, să-l modeleze fără a-l deforma, așa cum remarcă Günter Grass „Traducerea este cea care transformă totul pentru a nu schimba nimic.” Traducerea unei cărți se impune ca un salt creator. „Poate că misiunea traducătorului este mai subtilă, mai civilizată decat cea a scriitorului: e evident că traducătorul vine după scriitor. Traducerea este o etapă mai avansată.”, spunea Borges. Am convingerea că pe orice copertă ar trebui să apară, după numele autorului, numele celui ce a reușit o translatare a scriiturii originale în planul cititorului, fără a umbri în vreun fel aura textului, ci dimpotrivă, dându-i șansa scriitorului să se facă auzit de către cititor. „Gândirea comună europeană este opera colosală a traducătorilor. Fără traducători nu ar exista Europa, nu ar exista literatura mondială. Fără traducători eu nu l-aş fi citit pe Cervantes, iar dumneavoastră pe Kafka. Traducătorii sunt de o mie de ori mai importanţi decât deputaţii din Parlamentul European.” Milán Kundera

  3. Știu eu dacă sunt mari anonimi? Un traducător de valoare poate deveni el însuși celebru prin munca sa.
    Cât despre apelul tău, mă tem că nu va avea ecou în rândurile cititorilor „obișnuiți”. Însă cea mai importantă părere rămâne cea a cunoscătorilor, cei care îți și citesc articolele și probabil că sunt de acord cu tine în marea lor majoritate. Iar pentru ei traducătorii sunt pe același loc cu scriitorii ca importanță :-).

  4. K. J., dacă am reușit să schimb perspectiva și pentru zece cititori, tot e bine. Eu rămân optimistă.

  5. Așa am pățit eu cu coperțile de carte. Mai demult, nici nu citeam descrierea cărții, nu mă interesa cine făcea coperta cărții, traducerea, etc. Acum că fac grafică și am câteva cărți tipărite, nu ale mele, ci cu coperți făcute de mine, mă uit mult mai atent la astfel de detalii la orice carte îmi pică în mână. Fiecare cititor neimplicat în ale cărților cred că ignoră astfel de detalii până ajunge să lucreze ‘în breaslă’ și să-și facă o cultură generală despre asta.
    Traducătorii despre restul traducătorilor, artiștii care fac coperțile, dacă aceștia există, despre alți graficieni sau fotografi, Editura despre…, etc.

    Respect traducătorii, dar în calitate de grafician care mai face câte-o copertă din când în când, mi se pare prea mult să fie și numele lor pe copertă: Fotografia + Titlul+ Autorul + Editura (+ cel mult un citat/motto ca la posterele de film, sau un detaliu că e bestseller sau al nu știu câtelea volum al seriei) mi se pare mai mult decât suficient. Încarcă prea mult. Vizual, estetic, o carte trebuie să atragă cât mai mult ca copertă, dar dacă arată ca un ziar sau ca o revistă cu o mie și una de texte, arată ca un ziar sau tabloid.
    Mi se pare absolut obligatoriu să existe numele acestora în descrierea cărții din online (într-un onlineshop), în descrierea cărții în print și pe prima pagină a cărți alături de Titlu+Autor+Editură. Cine va avea cartea în mână va știi și cine a tradus-o. Nu-i nevoie de statui. Când faci așa ceva îți asumi conul de umbră în care ai putea să ajungi pentru cititorul de rând neavizat. Pentru restul, vei primi toată considerația pentru ceea ce faci. 😉

    • Da, e la fel. 🙂 Sunt conștientă că, în momentul în care începi să practici o meserie, devii automat interesat și atent la tot ce ține de ea. Eu mă uit și la copertă, poate tu te uiți și la numele traducătorilor. Încercam, speram să extind practica asta și în rândul celor care nu lucrează în branșă.

      Cât despre numele traducătorilor pe copertă, nu am avansat ideea asta, deși știu că se practică în alte țări și, am aflat din alte comentarii, chiar și la noi. E adevărat că asta le dă un plus de importanță, dar deocamdată m-aș mulțumi ca numele lor să fie menționate în rest (prima pagină, descrieri online etc.). Din păcate, în unele cazuri se recurge la firme de traducere care intermediază între editură și (unul sau mai mulți) traducători și care nu consideră de la sine înțeles că cel care a muncit la carte ar trebui să-și vadă și numele pe ea. Așa că de obicei la traducere apare numele firmei de traducere și, opțional, la cerere, și numele traducătorului.

      În plus, articolul ăsta a plecat de la „descoperirea” că pe mulți dintre cititori, inclusiv pe unii care au bloguri dedicate cărților, nu-i interesează cine a tradus. Unii nu și-au pus problema niciodată (motiv pentru care m-am gândit să le povestesc un pic despre asta, ca să le atrag atenția, atât cât pot aici), alții pur și simplu nu consideră că e important. A doua atitudine mi se pare mai gravă, pentru că e ca și cum ar spune că autorii străini au scris direct în română, e ca și cum ar anula sec munca și dedicarea unor oameni care s-au străduit ca lor să le placă romanele alea.

      O curiozitate personală: cum alegi coperta pentru o carte? Primești sugestii de la editură? Ai libertate de alegere și faci mai multe propuneri după ce ai citit cartea sau un rezumat al ei? Mereu m-am întrebat…:)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *