The Schopenhauer Cure, de Irvin Yalom

The Schopenhauer CureIrvin Yalom, psiholog la rândul său, împleteşte aici cu succes pasiunile sale pentru psihologie, filozofie şi literatură. Ba aş merge chiar mai departe şi aş spune că romanul nu este decât un pretext pentru a prezenta viaţa şi filozofia lui Shopenhauer.

Capitolele de roman alternează cu cele care povestesc viaţa şi rezumă ideile filozofice ale lui Shopenhauer, toate fiind precedate de citate din opera acestuia. Filozofia şi felul lui de a fi sunt întruchipate de Philip, un personaj foarte inteligent, dar antisocial. Dacă la început, pentru a scăpa de adicţia sa de sex, Philip recurge la Schopenhauer pentru a se îndepărta de lume şi de dorinţele proprii, care îl măcinau, ulterior el constată că rigiditatea, lipsa de implicare şi de ataşament, ba chiar atitudinea pedantă pe alocuri, toate dobândite prin îmbrăţişarea acestei filozofii, nu-l fac mai fericit. Aşa cum observă un alt membru al grupului, acum Philip are nevoie de un tratament ca să se vindece de tratamentul Schopenhauer. Astfel, prin terapie de grup, el învaţă să relaţioneze, să-şi dea voie să simtă şi, într-un final, să-şi exprime sentimentele. În acest sens, scena ultimei şedinţe de terapie este foarte emoţionantă.

Cartea mi s-a părut extrem de interesantă atât prin partea informativă, cât şi prin construcţia personajelor şi a subiectului. În plus, relatarea şedinţelor de terapie arată cât de important este aportul membrilor grupului, dar şi cât de grea, subtilă şi delicată este munca psihologului.

Atenție, spoiler! Concluzia ce se desprinde din roman este că viaţa trebuie trăită în aşa fel încât să poţi spune oricând că ai lua-o de la capăt, iar această idee este personificată de Julius, psihologul din roman, care, în faţa unei condamnări definitive la moarte date de cancer, mai are puterea şi curajul de a-i ajuta şi pe alţii să vadă viaţa şi moartea cu seninătate şi curajul implicării.

Leave a Comment

Filed under Lecturi, Recenzii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *