Teritorii, Cristina Stancu

Teritorii, Cristina Stancu, Editura Tracus Arte, 2017. Volum de debut care a primit Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” – Opus Primum în 2017. O poezie tenebroasă, apăsătoare, sumbră. Frânturi de informații diverse, nume și parafraze sunt încorporate într-o introspecție dură, care scoate la iveală (și provoacă?) stări de inadaptare, anxietate, ruptură, cu imagini grotești, morbide, apocaliptice. Nu e o lectură comodă, dar spicuiesc mai jos câteva versuri, să vă faceți o idee.

 

uneori ne spunem la revedere de parcă facem

schimb de carne.

când te oprești în mijlocul încăperii și uiți de ce

privești spre mine.

stăm pe jos lângă bocancii altcuiva

în casa unde se sparg farfurii zilnic

iar oamenii se țin în brațe

degeaba

aici dumnezeu pune imagini frumoase în votcă

și ne aruncă dumicați pe fereastră.

*

fumezi o țigară în fața blocului la 2 dimineața

a început să plouă ești un om singur într-un om trist

într-un om singur într-un om trist ș.a.m.d.

cineva a murit ieri dar nu-ți amintești cine.

la fiecare 5 minute pentru câteva secunde pornește

alarma mașinii roșii de vizavi

sloganul metalic ascuțit pentru noaptea asta.

*

structurile microscopice ale lacrimilor umane uscate

seamănă cu peisajele apocaliptice. canale săpate

de-a lungul unui teritoriu care nu mai susține viața.

unele specii de cârtiță își freacă trupul cu lacrimi

pentru a se apăra de agresivitatea celorlalte.

spre deosebire de ele violența noastră dispare

numai atunci când credem că suntem la fel.

*

e de parcă dai share de trei ori

în fiecare zi aceleiași postări însă

de fapt zaci într-o cameră încuiată pe

dinăuntru și te pozezi în timp ce

faci cu mâna unui perete.

împingi imaginea pe sub ușă

iar relația cu exteriorul se

stabilizează.

 

Leave a Comment

Filed under Citate, Poezii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *