Țara cu un singur gras, de Adelin Petrișor

Țara cu un singur gras, de Adelin Petrișor, editura Polirom, 2013

Pe Adelin Petrișor îl admir mult ca reporter de război. Îți trebuie un curaj și o inteligență ieșite din comun să faci ce face el, adică să mergi în zonele de conflict, să te confrunți clipă de clipă cu pericole reale, să abordezi subiecte sensibile sau interzise, totul de dragul informării publicului și al transparenței.

Când auzeam de Coreea de Nord, vedeam în minte imaginile cu mulțimi ordonate și cenușii care plângeau în hohote și-și smulgeau părul din cap la moartea „liderului suprem”. Nu-mi puteam explica și pace cum de un popor întreg poate să fie atât de izolat de restul lumii și atât de îndoctrinat și cum de trei generații de dictatori și-au transmis puterea din tată-n fiu, au creat și au menținut un sistem rupt parcă din „1984” al lui Orwell.

Prin urmare, când am auzit de „Țara cu un singur gras”, m-am bucurat că pot afla răspunsuri la aceste nedumeriri de la cineva care chiar a fost acolo. Cele mai puțin de 200 de pagini scrise cu caractere mari se citesc repede, dar nu și ușor. Eu am avut tot timpul un nod în gât și ochii mari de uimire.

Adelin Petrișor își începe povestirea cu strădaniile sale de a ajunge în Coreea de Nord, strădanii ce au durat mai mulți ani, iar apoi înregistrează scenele, dialogurile și impresiile sale și ale prietenului cameraman pe măsura desfășurării vizitei lor în Phenian. E ca și cum ai fi acolo cu ei și ai vedea toate astea pe viu. Și atunci nu-i de mirare că mi-a venit să închid cartea după ce am citit scena în care mii de oameni mergeau încolonați ca să se închine și să depună flori la statuile ecvestre ale lui Kim Ir Sen și Kim Jong Il, în timp ce o femeie vorbea despre măreția celor doi lideri. Jurnalistul se întreabă, și pe bună dreptate, câți dintre acești oameni se comportă așa pentru că au fost îngenuncheați de peste șase decenii de îndoctrinare, și câți de frică; sau câți dintre ei mai visează la libertate. Scena cu radioul care nu difuzează decât propagandă și care nu are decât buton de volum (nu poate fi închis și nu poate fi schimbată frecvența) chiar pare ruptă din distopia lui Orwell.

În rest, spectacole grandioase și exorbitante organizate în onoarea „liderului suprem” (tipar copiat și de Ceaușescu, la insistențele Elenei Ceaușescu, după vizita acestora în Coreea de Nord), în timp ce poporul moare de foame (legendele care circulă cu privire la foametea din Coreea de Nord și la soluțiile găsite de oamenii disperați sunt cutremurătoare); sute de mii de oameni obligați să meargă la aceste manifestații, cu chipuri desfigurate de oboseală, cenușii, robotizate, fără expresie, tăcere înspăimântătoare, frică paralizantă, atmosferă apăsătoare; oameni care adorm la manifestații sau privesc în gol și tresar speriați numai la semnalul aplauzelor și uralelor; control și supraveghere permanente, sărăcie lucie, inechitate, frică și izolare.

Adelin Petrișor nu scrie ca să impresioneze prin stil, ci prin conținut. Și asta îi reușește din plin. Căci cum ai putea să nu fii impresionat de drama a 25 de milioane de oameni prinși într-o „țară-colivie”,  îndoctrinați încă din 1948 de un aparat de stat represiv și fără să poată să spere că lucrurile se vor schimba în bine în viitorul apropiat? La urma urmei, „dacă nu ar fi fost momentul 1989, așa ar fi putut arăta și România”.

10 Comments

Filed under Lecturi, Recenzii

10 Responses to Țara cu un singur gras, de Adelin Petrișor

  1. Citeste si asta: http://noptisizile.blogspot.ro/2014/06/barbara-demick-nimic-de-invidiat-vieti.html
    Apoi cartea lui Petrisor iti va parea doar o poveste de spus copiilor.

    • Mulțumesc, am auzit de ea, o s-o citesc. Văd că este vorba despre holocaust în ea. În cazul de față, mă interesa să aflu despre Coreea de Nord și, pentru asta, cartea lui Petrișor este o sursă foarte credibilă. Voiam informații, nu un roman care să-mi smulgă lacrimi.

      • Ce holocaust? Tu stii ce e aia holocaust? Se refera la uciderea evreilor in Al Doilea Razboi Mondial. Si nu este un roman, este o carte non-fictiune scrisa de o ziarista despre Coreea de Nord. Sau nu imi raspundeai mie?

        • Mai întâi de toate, te invit să păstrezi un ton civilizat. E ca și cum te-ai duce în vizită la cineva și-ai începe să ridici glasul, ca musafir. Nu e frumos.
          Acum vine și explicația: cumva, în loc să văd pagina despre „Nimic de invidiat”, am deschis atunci recenzia la „Băiatul cu pijamale în dungi”, care cred că era (și este) cea mai recentă. De unde confuzia.
          Da, sună foarte interesantă cartea jurnalistei americane. Văd că a citit-o și Ema, poate mi-o împrumută ea. 🙂

      • Gabriel

        Dar ce am zis? Am injurat? Cum trebuia sa ma exprim ca sa par civilizat?
        Da. Am citit-o in acelasi timp cu Ema. Suntem un fel de suflete pereche ale literaturii contemporane.

  2. Nu am cartea, dar cred că am să o citesc și eu la un moment dat. Din câte îmi pot da seama, este foarte interesantă. Chiar, radioul ăla nici din priză nu poate fi scos?

    • Hm, nu se precizează, dar am impresia că este încorporat în ceva. Petrișor zice că propaganda acolo nu ia pauză niciodată și că pe stradă sunt megafoane, iar fiecare bucătărie este dotată cu un astfel de aparat. În plus, pentru a pleca în provincie să-ți vizitezi familia, ai nevoie de o aprobare specială. Nu pleacă nimeni unde-l taie capul. Te ia cu fiori… Totul pare desprins din cel mai negru roman SF…

  3. E incredibil că, în secolul în care trăim, se întâmplă asemenea lucruri. Chiar citeam un interviu cu Adelin Petrișor pe Bookblog și știu că se întreba dacă nu cumva conducătorii nord-coreeni s-au inspirat din cartea lui Orwell. E cutremurător când vezi ce se întâmplă acolo și cel mai tare mă afectează faptul că nimeni nu pare să facă nimic în privința asta…
    Oricum ar fi, trebuie neapărat să pun mâna pe cartea asta și sper să fie citită de cât mai multă lume! Sunt mândră, într-un fel, că un român a avut curajul să meargă acolo și să povestească absurditățile pe care le-a văzut. Iar titlul cărții sale e absolut genial!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *