Tag Archives: Univers

Jurnalul ascuns, de Sebastian Barry

jurnalul-ascunsJurnalul ascuns, de Sebastian Barry, Editura Univers, traducere din engleză de Liliana Pop

Romanul de față a fost nominalizat la Man Booker Prize în 2008 și a câștigat prestigiosul James Tait Black Memorial Prize for Fiction în 2009. Am început în forță cu premiile ca să fie clar de la început că este un roman foarte bun, chiar dacă, cine știe cum, rândurile mele de mai jos nu vor fi suficiente pentru a vă convinge.

Pe mine m-au cucerit și povestea, și scriitura. Povestea începe în Irlanda, în 1957, cu mărturia unei femei de vreo sută de ani, care trăiește într-un fost spital de boli nervoase și-și așterne pe hârtie viața zbuciumată. O însoțim în copilăria, adolescența și tinerețea ei, îl cunoaștem prin intermediul acesteia pe tatăl mult iubit, pe mama tăcută și înstrăinată, pe Tom, soțul ei la un moment dat, familia lui, preotul comunității și niște revoluționari. Atmosfera Irlandei din secolul al nouăsprezecelea, darul povestirii, cu care este înzestrată protagonista (Roseanne), și dramatismul întâmplărilor au făcut ca romanul să-mi persiste în minte și când eram departe de el.

În paralel, suntem martorii însemnărilor din caietul doctorului Grene, cel care are în grijă bolnavii și bătrânii din instituție și care, în vederea mutării acestora într-o altă clădire, are sarcina de a-i evalua și, dacă este cazul, de a-i „elibera”. Această datorie administrativă îl aduce din nou aproape de Roseanne, o prezență puternică și obsedantă, care l-a marcat în lunga perioadă în care a fost responsabil de spital. Încercările lui de a găsi la bătrâna care încă mai păstrează semnele frumuseții de odinioară răspunsuri legate de trecutul ei sunt fără succes, așa că doctorul își va lua informațiile din surse oficiale: declarații ale preotului, dosare arhivate de la alte instituții.

Ce mi-a plăcut este că varianta ei de adevăr, înfrumusețată pe alocuri și metaforizată, este prezentată în contrapunct cu varianta oficială, în care imaginile din mintea ei își găsesc explicații concrete. Istoria națională se împletește cu istoria ei personală, puterea bisericii și cutumele sunt mai puternice decât sentimentele și legăturile dintre oameni, iar lumea lăuntrică devine singurul refugiu într-un destin nedrept. Trecutul este scos la lumină încet-încet, iar finalul aduce nu numai împlinirea unei promisiuni mai vechi, ci și răspunsurile mult căutate.

Romanul este foarte frumos scris (și tradus), așa că vi-l recomand călduros, iar pentru potențarea atmosferei, dacă mai e cazul, îl puteți combina fie cu melodii irlandeze tradiționale ascultate în surdină, fie cu niște filme tematice (eu am văzut Brooklyn imediat după ce l-am terminat). Vă las cu vreo două citate:

Vorbele lui m-au ferecta în tăcere, fără să știu de ce. La urma urmei, nu erau vorbe deschise, ușoare, fericite, ca ale tatii. Voiam să îl ascult, dar nu voiam să îi răspund acum. Responsabilitatea aceea ciudată pe care o simțim față de ceilalți când vorbesc, ca să le oferim consolarea unui răspuns. Bieții oameni! Și, oricum, nu pusese o întrebare. Plutea doar acolo, în odaie, un om viu la mijlocul vieții, care murea pe nesimțite în picioare, ca noi toți.

***

Cei trei frați, Jack, Tom și Eneas. O,da.

În partea de apus a Irlandei, că veni vorba, Eneas are trei slabe: E-ne-as. În Cork, mă tem că sunt două, și sună mai mult a dinapoia omului decât a nume.

15 Comments

Filed under Citate, Lecturi

Detectiv fără voie

Sfârșit de an, vacanță (mă rog, un fel de, pentru că tot am lucrat, dar la traducerile de carte, care-s o muncă plăcută, așa că nu prea se pune!), călătorii ca să petrecem sărbătorile în familie și, inevitabil, drumuri cu trenul, prin umare, timp berechet pentru citit. Am avut chef numai de lecturi ușoare și distractive, așa că m-am delectat cu mistere, dispariții, crime și enigme ce se cereau dezlegate, situații-limită și povești de amor în fundal. Le-am încadrat pe toate în categoria „Detectiv fără voie” și o să explic mai jos de ce.

Grădina uitată, de Kate Morton, Editura Humanitas, colecția Raftul Denisei, traducere de Sînziana Dragoș 

Un mister care se întinde pe mai multe generații și continuă poveștile bine ascunse ale protagoniștilor, cu salturi în timp și schimbări de focus: Georgiana este fiica iubită a unei familii de vază, care fuge cu iubitul ei marinar și-și reneagă familia; fiica lor, Eliza, povestitoare înăscută ce ajunge și autoare publicată peste ani, este nevoită să trăiască primii ani din viață în sărăcie și umilințe împreună cu fratele ei geamăn, după care este dusă înapoi în sânul familiei extinse, unde descoperă nu numai o grădină magică, dar și prietenia cu verișoara ei; în paralel, aflăm povestea lui Nell, o fetiță descoperită singură pe un chei din Australia după o călătorie îndelungată cu vaporul și adoptată de căpitanul portului; și, în fine, Cassandra, nepoata lui Nell, este cea care va face călătoria inițiatică înapoi în Anglia, unde va deveni detectivă fără voie și va descâlci ițele unor povești complicate de familie. Bineînțeles că această călătorie va fi un prilej nu numai pentru a-și afla originile, ci și pentru a se împăca cu propriul trecut și a începe o viață nouă. Deși cam telenovelistă și siropoasă pentru gustul meu (mai ales la final :)), mi s-a părut destul de simpatică și am citit-o cu plăcere.

Six Years by Harlan CobenSix Years, de Harlan Coben, Orion, 2013

După o vânzătoare de antichități, a venit rolul unui profesor universitar să facă pe detectivul: Jake Fisher este o combinație foarte practică (și cam neverosimilă) de creier, mușchi și sensibilitate, care, după șase ani de suferință după pierderea femeii iubite în favoarea altuia, pleacă în căutarea ei, convins că aceasta este în pericol. Găsește astfel tot felul de nepotriviri în poveștile care i se servesc și descoperă o rețea de oameni bine-intenționați și hotărâți care îi tot pun bețe-n roate. Nici mafioții nu lipsesc, așa că avem parte și de bătăi, amenințări, răpiri, arme și crime. Fără să fie vreo capodoperă, e totuși antrenantă, amuzantă și relaxantă, numai bună de citit într-un weekend friguros sau… când aveți chef de așa ceva.

Death Turns a Trick, Julie SmithDeath Turns a Trick, de Julie Smith, booksBnimble, 2012

M-am procopsit cu cartea asta demult, când era la ofertă (gratis) pe Amazon, dar până zilele trecute nu m-am atins de ea. Așteptam probabil un moment potrivit și ce alt moment poate fi mai potrivit decât o luni seara de vacanță, după ce te-ai întors acasă de prin vizitele de sărbători și poți, în sfârșit, să te ghemuiești cu o carte pe canapeaua preferată?

Volumul e primul dintr-o serie ce o are ca protagonistă pe Rebecca Schwartz, o avocată evreică simpatică și amuzantă, care se trezește implicată într-o situație complicată cu iz de scandal politic: în apartamentul ei are loc o crimă (uciderea unei prostituate), pentru care este acuzat chiar iubitul ei și de care, se pare, nu este străin nici unchiul preferat. Prin urmare, aceasta face propria investigație, cu ajutorului surorii ei, al unui jurnalist drăguț, dar nu și al poliției, pentru a afla adevărul și a-i disculpa pe cei dragi. Am citit-o cu mai multă plăcere și mai multe râsete decât pe precedenta și chiar mă bate gândul să caut și alte cărți din aceeași serie sau de aceeași autoare.

ramas-bun-pentru-vecieRămas bun pentru vecie, de Raymond Chandler, Editura Univers, Colecție Enigma, 1997, traducere de Anda Teodorescu

După atâția „amatori”, m-am gândit că e timpul și pentru un detectiv de meserie, așa că m-am îndreptat spre clasici. Ăsta chiar e un roman tipic cu veșnicul detectiv morocănos, dur și cinic, dar și bun la suflet, șmecher, cu replicile la el (sau, cel puțin, așa crede el) și cu aerul de Humphrey Bogart în balonzaid și pălărie. Abia am citit câteva capitole, dar pare o lectură numai bună pentru relaxare și vacanță, care să completeze seria de mai sus. Dacă nu-mi trece dispoziția asta nici după așa un clasic, probabil mai atac un roman de Liza Marklund. 🙂

Voi cu ce vă delectați zilele astea?

3 Comments

Filed under Lecturi, Recenzii

Blestemul copilei de zăpadă alintate nr. 64

Spuneam la un moment dat că mă simt destul de obosită la sfârșit de an și că probabil voi aborda lecturi mai ușurele, de relaxare, în perioada imediat următoare. S-ar potrivi numai bine cu vacanța de iarnă și cu sărbătorile, cu leneveala la care visez și cu timpul liber promis, dar până să ajung acolo, aș vrea să trec în revistă ultimele titluri citite.

blestem-curgerea-timpuluiBlestem curgerea timpului, de Per Petterson, Editura Univers, 2014, traducere de Karmen Bålko

Despre cartea asta am scris doar câteva rânduri pe Goodreads și nici acum nu intenționez să dezvolt prea mult. Mai citisem It’s Fine by Me de același autor și îmi plăcuse, dar aici am găsit un stil și o atmosferă diferite, care, deși m-au dus cu gândul la Javier Marias și Lydia Davis, nu m-au atras ca în cazul lor, ci mai degrabă mi-au îngreunat lectura. Așadar, am citit cu destule poticneli și am terminat-o doar pentru că nu voiam să abandonez. Au fost lucruri care mi-au plăcut, cum ar fi căutarea sinelui de către protagonist/narator, incursiunile lui constante în trecut, care scot la iveală o familie destul de tulburată și câteva alegeri de viață cam neinspirate, referințele literare, vulnerabilitatea lui, pe care nu se teme să și-o arate, peisajul norvegian…

Bine, bine, privind în retrospectivă, poate că nu merita chiar două steluțe pe GR, ci trei :D, dar – vă spun drept – m-a cam plictisit și asta se iartă greu unei cărți. Altora le-a plăcut, însă, așa că poate e doar o chestie de gust sau de moment prost ales pentru mine. Eu intenționez să caut Out Stealing Horses/La furat de cai, despre care am auzit numai de bine.

Copila de zapadaCopila de zăpadă, de Eowyn Ivey, Editura Polirom, 2012, traducere de Veronica D. Niculescu

Vaaaai, ce carte drăguță! :)) Serios, romanul ăsta e un fel de poveste pentru oameni mari, în care realitatea crudă din Alaska anilor ’20 se îmbină cu un strop de magie, de speranță, dragoste și prietenie. Este povestea clasică a unui cuplu trecut de tinerețe care și-a dorit mult un copil, dar n-a putut să-l aibă, așa că atunci când copilul mult dorit se arată, chiar și sub o formă mai ciudată, cei doi nu ezită să-l adopte și să-l iubească…

Mi-a plăcut și ideea în sine, și, mai ales, modul în care autoarea a știut să descrie trăirile celor doi soți izolați în Alaska, viața grea de acolo, transformările pe care copilul le-a adus în viața lor, ideea de libertate și sacrificii, de natural și supranatural, de dragoste care unește și alină…

E un basm minunat pe care vi-l recomand mai ales acum, în prag de iarnă!

Later edit: Am descoperit mai târziu un promo scurt, care poate va avea impact mai mare decât cele câteva rânduri de mai sus. Vă invit să-l vedeți, e o mică bijuterie:

Alint - Gary-AjarAlint, de Emile Ajar (Romain Gary), Editura Univers, 2015, traducere de Irinel Antoniu

Emile Ajar este pseudonimul lui Romain Gary, despre care am mai povestit un pic când am scris despre Ai toată viața înainte. Și aici, ca și acolo, Ajar/Gary se dovedește un maestru în arta limbajului, a jocurilor de cuvinte, a exprimărilor atipice. Personajul principal este domnul Cousin, un tip foarte singur în marele Paris, care adoptă un piton de 2,20 m, pe care îl numește Alint, care să-i aline singurătatea. El trăiește într-o lume proprie, în care întâlnirile întâmplătoare din lift cu o colegă de serviciu (o negresă sexi) sunt pentru el o înțelegere secretă și preludiul unei căsătorii, iar diversele persoane de la care cere sfaturi privind hrana și bunăstarea animalului său de companie îi devin prietene, chiar dacă, în realitate, acestea îl privesc ca pe un ciudat.

Felul său de a vorbi este extraordinar, particular, plin de noduri și întortocheat, ca pitonul său, cu care se și confundă până la urmă. Alături de umorul negru, tristețea și singurătatea lui, aceste trăsături fac din Cousin/Alint un personaj unic, ce stârnește în egală măsură emoție, compasiune, înțelegere, dar și amuzament. Unele comentarii deloc „corecte din punct de vedere politic” în ziua de azi (a se vedea observațiile despre negri și arabi) ne-ar putea duce cu gândul la înclinații rasiste din partea autorului, dar având în vedere faptul că el însuși era imigrant (lituanian de origine), cred că mai degrabă acestea se voiau o ironizare a unei anumite atitudini din societatea franceză a anilor ’70. Romanul ar putea fi citit și în cheie ecologică și/sau politică (am găsit o analiză mai minuțioasă aici).

Și pentru că e sfârșit de an și mi-am început deja bilanțul (cu topul de data trecută), am fost curioasă să văd și câte cărți am reușit să citesc anul ăsta. Eu respinsesem ideea de provocare de pe Goodreads, ca să citesc în continuare de plăcere, nu de obligație (îmi repugna ideea că și în lecturi aș avea de împlinit un obiectiv, ca în corporație sau în orice organizație care se respectă :p). Dar după ce am pierdut ceva timp răsfoind toate articolele de anul ăsta ca să fac o numărătoare, mi-am dat seama că un asemenea instrument este util dacă vrei să ții evidența cărților citite. Prin urmare, anul viitor cred că voi accepta provocarea, doar din acest motiv. În sfârșit, revenind, până acum (în 2015) am dat gata cam 64 de cărți, ceea ce înseamnă o medie de 5 cărți pe lună. Nu e rău deloc, zic eu, iar intensificarea lecturii pentru mine e în mare parte meritul blogului și al bloggeritului. Faptul că am cu cine să discut despre cărți, de la cine să primesc idei de lectură și cui să recomand, la rândul meu, e un mare stimulent. Așa că eu vă spun tuturor un simplu Mulțumesc!, iar dacă voiați să citiți mai mult și nu știați cum, iată o soluție! 🙂

Later edit: Chiar a doua zi dimineață după ce am publicat articolul ăsta, Goodreads mi-a trimis o sinteză a lecturilor mele pe 2015. Frumos din partea lui! 🙂 Așa cum îi ziceam și Laviniei în mesajul de mai jos, acolo nu am trecut toate cărțile, așa că apar numai 46, dar tot e frumoasă statistica. Ce să zic? La mai multe, nu? 🙂

Statistica GR 2015

4 Comments

Filed under Lecturi, Recenzii