Tag Archives: Univers

Empire Falls, de Richard Russo

Empire Falls, Richard RussoEmpire Falls, de Richard Russo, Vintage, 2002

Cel mai cunoscut roman al lui Richard Russo, recompensat cu Pulitzer în 2002 și ecranizat excelent într-o mini-serie HBO, cu o distribuție remarcabilă: Ed Harris, Helen Hunt, Paul Newman, Joanne Woodward, Robin Wright-Penn etc.

Este un roman despre visuri ratate, resemnare, manipulare, frustrare, pasivitate și speranțe reînnoite. Cu alte cuvinte, este povestea unui orășel american prosper altădată, rămas acum sărac și fără perspective, deși locuitorii săi continuă să-și facă iluzii în fiecare an că vor veni investitori care vor cumpăra vechea moară, vor crea locuri de muncă și, astfel, orașul va reveni la vremurile glorioase de altădată. Familia care deține poprietățile cele mai importante, Whiting, vine cu o istorie de bărbați dominați de femei, iar Francine, actuala matroană, nu face excepție de la regulă.

Personajele sunt destul de numeroase, iar relațiile dintre ele complexe, așa că se creează o întreagă încrengătură de povești care merg până demult, în trecut, și își lasă amprenta și asupra prezentului. Miles Roby, aflat în centrul romanului, este administratorului unui restaurant dat în grijă de doamna Whiting cu promisiunea că, după moartea ei, afacerea îi va rămâne lui. Momeala aceasta, aruncată în momentul în care tânărul Miles a revenit în oraș să-și ajute mama bolnavă, în pofida dorinței acesteia, îl țintuiește și acum, după mulți ani, în rutina și pasivitatea din care încearcă să-l scoată fratele lui mai mic. Amintirea vie a mamei și descoperirea unei poze vechi într-un ziar îl ajută să descopere adevărul despre legăturile dintre cele două familii și să înțeleagă consecințele pe care le resimte și el.

empire-falls-movieAr fi prea mult să vorbesc pe îndelete despre toate personajele și poveștile lor și nici nu este acesta scopul unei recenzii. O să spun doar că mi-a plăcut felul în care Russo a știut să le individualizeze și să le acorde timp, răbdare și grijă din plin ca să aibă o viață proprie. Le menționez totuși rapid: Janine, fosta soție a lui Miles, frustrată după o căsnicie care nu a împlinit-o și dornică să strălucească într-o relație nouă, doar ca să descopere că totul fusese o iluzie; Tick, fiica lor, frumoasă, deșteaptă, talentată, foarte apropiată de Miles, dar distantă față de Janine și de noul ei prieten, o adolescentă normală, care se va trezi însă implicată într-un conflict traumatizant; Walt Comeau, noul iubit al lui Janine, genul de lăudăros fără vreo bază reală și cam încet la minte; Beatrice, mama lui Janine, o bătrână care are curajul nu numai de a-i spune mereu în față fiicei ei ce greșeli face, dar și de a o înfrunta pe temuta și respectata doamnă Whiting; John Voss, puștiul terorizat și marginalizat la școală, provenit dintr-o familie cu probleme, pe care micile semne de bunătate și înțelegere arătate de câțiva binevoitori nu sunt suficiente pentru a-l salva de un gest extrem; Jimmy Minty, polițistul atotprezent, care încearcă să se împrietenească cu Miles, în schimb, reușește să fie tot mai antipatic, și fiul lui, bătăușul școlii; max-robyîn fine, preferatul meu, Max Roby, tatăl lui Miles, un bătrân neglijent, mereu pus pe tapat bani de la alții, adesea absent din viața familiei în trecut, dar simpatic prin încăpățânarea, umorul și stilul lui mereu descurcăreț. Alte personaje secundare, deși cu un rol bine definit în evoluția acțiunii: fratele lui Miles, care acționează ca pivot în relația cu Miles, iubita lui, femeia la care Miles a visat încă din adolescență și pe care n-a avut niciodată curajul (sau ocazia) s-o abordeze, prietenul lui Miles și directorul școlii, care salvează situația de două ori, deși la distanță de mulți ani; fiica beteagă a familiei Whiting, veșnic îndrăgostită de Miles, veșnic respinsă de acesta.

Dincolo de acțiunea romanului, care se desfășoară destul de lent (lucru, de altfel, potrivit cu temperamentul personajului principal și cu rutina, nemișcarea, în care se află întregul oraș), interesul stă în diferența dintre visurile, speranțele, nevoile personajelor și realitatea diferită în care se scaldă cu toții, timidele lor încercări de schimbare fiind sortite eșecului. Cel mai bine rezumă situația Beatrice, care îi spune fiicei ei: „Janine, nu te schimbi, doar slăbești!” Ultima parte a cărții aduce o schimbare de ritm și suficiente evenimente care scot personajele din rutina lor, însă rămâne de văzut dacă vor reuși să-și schimbe traiectoria.

empire-falls-roCartea a apărut și în limba română, cu titlul Empire Falls, la Editura Univers, Colecțiile Cotidianul, 2007, traducere şi note de Cristiana Vişan. Nu știu dacă se mai găsește în librării, probabil nu, dar cătați-o la anticariate, aveți șanse s-o găsiți chiar în stare bună. Eu vă invit să citiți romanul și să vedeți și filmul (în ordinea asta!) și apoi să-mi spuneți cum vi s-au părut. Acum, ca de obicei, îmi închei scurta recenzie cu câteva citate:

Her mother, Janine felt certain, was one of those poor women who’d managed to do what Janine herself had damn near done. She’d lived her entire adult life from one end to the other without a single orgasm. When Bea died, it would be possible to say truthfully that she went before she came. Not Janine. If she’d been the sort of person to stencil anything on the side of a van, it’d be something more like, SHE CAME BEFORE SHE WENT.

My God, he couldn’t help thinking, how terrible it is to be that age, to have emotions so near the surface that the slightest turbulence causes them to boil over. That, very simply, was what adulthood must be all about—acquiring the skill to bury things more deeply. Out of sight and, whenever possible, out of mind.

You’re kind and patient and forgiving and generous, and you don’t seem to understand that these qualities can be really annoying in a man, no matter what the ladies’ magazines say.

MRS. WHITING SEEMED genuinely fond of him from the start, which surprised Miles, given her views on youth. The woman made no secret of her opinion that teenagers belonged in institutions for the criminally insane, from which they should not be released until the word “cool” had been purged from their vocabulary.

If you could control the urge to kill Jimmy Minty, he was entertaining enough, unless you liked your humor intentional.

Her daughter looked, Janine had to admit, positively radiant in the early October sun. The poor child still didn’t have much of a chest, and no hips at all, but she was going to end up with a model’s build, no doubt about it. Not that she deserved it. Earlier that year when Janine had suggested she take some modeling classes, Tick had sneered that maybe she would, after her lobotomy. Which had pissed Janine off even before she looked up the word “lobotomy.”

4 Comments

Filed under Citate, Lecturi, Recenzii

Trilogia New York-ului, de Paul Auster

Trilogia New York-uluiTrilogia New York-ului, de Paul Auster, Editura Univers – Colecția Cotidianul, 2007, traducere din engleză de Cristiana Vișan

De Paul Auster mai citisem Invizibil, În țara ultimelor lucruri, și Un om în întuneric și începusem la un moment dat The Invention of Solitude, o carte de memorii care m-a fascinat la început, dar pe care am abandonat-o când a devenit plicticoasă. Romanele însă mi-au plăcut, așa că am abordat trilogia cu curiozitate, încurajată și de descrierea de pe verso: „Niște povești stranii, care te urmăresc din fiecare pagină a cărții și care sunt, totodată, o invitație superbă în lumea captivantă a lui Paul Auster. (…) O carte absolut imposibil de lăsat din mână, o lectură hipnotică pentru cei fascinați de misterele urbane și esențial umane”.

Ei bine, adevărul e că am devorat cele trei povești care alcătuiesc trilogia: Orașul de sticlă, Fantome și Camera încuiată. Cele trei părți au în comun teme (de exemplu, scrisul, identitatea), subiecte (toate au în centrul lor un detectiv, cu sau fără voie, a cărui misiune de urmărire și căutare ajunge să-l consume până la distrugere (sau aproape), fără a găsi vreo soluție definitivă la problemă), nume sau personaje (Quinn, Peter Stillman, numele generice inspirate din denumiri de culori), sentimentul de inutilitate, de ratare, de pierdere de sine în altcineva, înstrăinare, obsesie, risipirea stupidă a bunurilor materiale, precum și referințe literare (Don Quijote – Cervantes, Walden – Thoreau) și culturale (filme cu detectivi). Toate acestea leagă amănunte disparate și dau sens și unitate trilogiei.

New York este metropola în care se desfășoară în cea mai mare parte poveștile, decor pentru plimbările fără noimă ale „periculosului” savant Peter Stillman și ale urmăririlor lui Quinn, care își asumă identitatea unui detectiv numit Paul Auster (!) în Orașul de sticlă, pentru urmărirea reciprocă dintre Black și Blue în Fantome și pentru obsesia regăsirii prietenului din copilărie, Fanshawe, un soi de alter-ego al naratorului din Camera încuiată și, după cum se va dovedi, un personaj cheie.

Pe mine, poveștile astea m-au dus cu gândul la filmele alb-negru cu detectivi îmbrăcați cu balonzaid și pălărie și, obligatoriu, cu o țigară în colțul gurii, la filmele vechi, bune, de suspans și groază, ale lui Hitchcock, la labirintul apăsător și fără scăpare din opera lui Kafka, la Don Quijote, invocat chiar în trilogie, cu iluzia lui și confuzia auctorială (chiar m-a stârnit să-l recitesc). Nu sunt lecturi comode, distractive sau relaxante, ci te supun unor jocuri psihologice și de identitate din care ieși mai mult sau mai puțin frustrat, dar – cel puțin în cazul meu – admirativ, încă o dată, la adresa lui Auster.

 Vă las cu un fragment care cred că rezumă destul de bine atmosfera romanelor și senzațiile cititorilor:

I se pare că această lipsă de repere are și o parte plăcută, că e oarecum palpitant să nu știi ce urmează să se întâmple. Astfel, rămâi în alertă, își spune el, și nu-i nimic rău în asta, nu? Cu ochii-n patru, fără să-ți scape nimic, înregistrând absolut tot, pregătit pentru orice.

2 Comments

Filed under Lecturi, Recenzii

Lovesong/Cîntec de dragoste, Ted Hughes

He loved her and she loved him

His kisses sucked out her whole past and future or tried to

He had no other appetite

She bit him she gnawed him she sucked

She wanted him complete inside her

Safe and sure forever and ever

Their little cries fluttered into the curtains

 

Her eyes wanted nothing to get away

Her looks nailed down his hands his wrists his elbows

He gripped her hard so that life

Should not drag her from that moment

He wanted all future to cease

He wanted to topple with his arms round her

Off that moment’s brink and into nothing

Or everlasting or whatever there was

Her embrace was an immense press

To print him into her bones

His smiles were the garrets of a fairy palace

Where the real world would never come

Her smiles were spider bites

So he would lie still till she felt hungry

His words were occupying armies

Her laughs were an assassin’s attempts

His looks were bullets daggers of revenge

Her glances were ghosts in the corner with horrible secrets

His whispers were whips and jackboots

Her kisses were lawyers steadily writing

His caresses were the last hooks of a castaway

Her love-tricks were the grinding of locks

And their deep cries crawled over the floors

Like an animal dragging a great trap

His promises were the surgeon’s gag

Her promises took the top off his skull

She would get a brooch made of it

His vows pulled out all her sinews

He showed her how to make a love-knot

Her vows put his eyes in formalin

At the back of her secret drawer

Their screams stuck in the wall

 

Their heads fell apart into sleep like two halves

Of a lopped melon, but love is hard to stop

 

In their entwined sleep they exchanged arms and legs

In their dreams their brains took each other hostage

 

In the morning they wore each other’s face

From the Life and Songs of the Crow, Ted Hughes, Faber and Faber, 1970

***

El o iubea și ea îl iubea

Săruturile lui îi sorbeau întreaga existență, trecut sau viitor

El nu avea nici o altă dorință

Ea îl mușca îl rodea îl sorbea

Îl voia doar înăuntrul ei

În siguranță și-n vecii vecilor

Gîngurelile lor fluturau în perdele

 

Ochii ei nu voiau să piardă nimic

Privirile ei îi țintuiau mîinile încheieturile coatele

Și el o cuprinsese atît de puternic

Încît nici viața măcar să n-o mai smulgă din veșnicia clipei

El dorea ca orice viitor să-nceteze

Voia să se răstoarne cu-o mie de brațe în jurul ei

De pe marginea abruptă a clipei în nimic

Sau în vecie sau în ce-o mai fi fost

Îmbrățișarea ei era o presă uriașă

Sortită să-l întipărească în oasele-i fragile

Zîmbetele lui erau turnurile de cleștar ale basmelor

Unde lumea reală nu pătrunde vreodată

Zîmbetele ei erau mușcături de păianjen

Așa încît el zăcea nemișcat pînă când ei i se făcea foame

Vorbele lui erau trupe de ocupație

Rîsetele ei erau ca atentatele asasinului

Privirile lui erau gloanțe și pumnale de răzbunare

Privirile ei erau stafii prin unghere cu taine sinistre

Șoaptele lui erau cravașe și cisme

Sărutările ei erau avocați scriind zeloși tot timpul

Mîngîierile lui erau cramponarea din urmă a unui exilat

Gesturile ei de iubire erau scrîșnet de lacăte

Și strigătele lor din adîncuri se tîrau pe podea

Ca un animal trăgând după el o capcană

Făgăduielile lui erau gluma chirurgului

Promisiunile ei îi retezau creștetul capului

Din care ea avea să-și facă o broșă

Jurămintele lui îi smulgeau fibrele din trup

Iar el îi arăta cum se face nodul iubirii

Jurămintele ei îi scăldau ochii în formol

În spatele sertarului ei secret

Țipetele lor se înfigeau în zid

 

Capetele lor s-au despărțit în somn aidoma celor două părți

Ale unui pepene galben tăiat, dar iubirea nu poate fi oprită

 

În somnul lor împletit ei își schimbau brațele și picioarele

În visele lor își luau creierul unul altuia ostatic

 

Iar dimineața fiecare purta chipul celuilalt

Din cîntecele lui Kra, Ted Hughes, Editura Univers, 1977, traducere și prefață de Vasile Nicolescu

1 Comment

Filed under Poezii

Jurnalul ascuns, de Sebastian Barry

jurnalul-ascunsJurnalul ascuns, de Sebastian Barry, Editura Univers, traducere din engleză de Liliana Pop

Romanul de față a fost nominalizat la Man Booker Prize în 2008 și a câștigat prestigiosul James Tait Black Memorial Prize for Fiction în 2009. Am început în forță cu premiile ca să fie clar de la început că este un roman foarte bun, chiar dacă, cine știe cum, rândurile mele de mai jos nu vor fi suficiente pentru a vă convinge.

Pe mine m-au cucerit și povestea, și scriitura. Povestea începe în Irlanda, în 1957, cu mărturia unei femei de vreo sută de ani, care trăiește într-un fost spital de boli nervoase și-și așterne pe hârtie viața zbuciumată. O însoțim în copilăria, adolescența și tinerețea ei, îl cunoaștem prin intermediul acesteia pe tatăl mult iubit, pe mama tăcută și înstrăinată, pe Tom, soțul ei la un moment dat, familia lui, preotul comunității și niște revoluționari. Atmosfera Irlandei din secolul al nouăsprezecelea, darul povestirii, cu care este înzestrată protagonista (Roseanne), și dramatismul întâmplărilor au făcut ca romanul să-mi persiste în minte și când eram departe de el.

În paralel, suntem martorii însemnărilor din caietul doctorului Grene, cel care are în grijă bolnavii și bătrânii din instituție și care, în vederea mutării acestora într-o altă clădire, are sarcina de a-i evalua și, dacă este cazul, de a-i „elibera”. Această datorie administrativă îl aduce din nou aproape de Roseanne, o prezență puternică și obsedantă, care l-a marcat în lunga perioadă în care a fost responsabil de spital. Încercările lui de a găsi la bătrâna care încă mai păstrează semnele frumuseții de odinioară răspunsuri legate de trecutul ei sunt fără succes, așa că doctorul își va lua informațiile din surse oficiale: declarații ale preotului, dosare arhivate de la alte instituții.

Ce mi-a plăcut este că varianta ei de adevăr, înfrumusețată pe alocuri și metaforizată, este prezentată în contrapunct cu varianta oficială, în care imaginile din mintea ei își găsesc explicații concrete. Istoria națională se împletește cu istoria ei personală, puterea bisericii și cutumele sunt mai puternice decât sentimentele și legăturile dintre oameni, iar lumea lăuntrică devine singurul refugiu într-un destin nedrept. Trecutul este scos la lumină încet-încet, iar finalul aduce nu numai împlinirea unei promisiuni mai vechi, ci și răspunsurile mult căutate.

Romanul este foarte frumos scris (și tradus), așa că vi-l recomand călduros, iar pentru potențarea atmosferei, dacă mai e cazul, îl puteți combina fie cu melodii irlandeze tradiționale ascultate în surdină, fie cu niște filme tematice (eu am văzut Brooklyn imediat după ce l-am terminat). Vă las cu vreo două citate:

Vorbele lui m-au ferecta în tăcere, fără să știu de ce. La urma urmei, nu erau vorbe deschise, ușoare, fericite, ca ale tatii. Voiam să îl ascult, dar nu voiam să îi răspund acum. Responsabilitatea aceea ciudată pe care o simțim față de ceilalți când vorbesc, ca să le oferim consolarea unui răspuns. Bieții oameni! Și, oricum, nu pusese o întrebare. Plutea doar acolo, în odaie, un om viu la mijlocul vieții, care murea pe nesimțite în picioare, ca noi toți.

***

Cei trei frați, Jack, Tom și Eneas. O,da.

În partea de apus a Irlandei, că veni vorba, Eneas are trei slabe: E-ne-as. În Cork, mă tem că sunt două, și sună mai mult a dinapoia omului decât a nume.

15 Comments

Filed under Citate, Lecturi

Detectiv fără voie

Sfârșit de an, vacanță (mă rog, un fel de, pentru că tot am lucrat, dar la traducerile de carte, care-s o muncă plăcută, așa că nu prea se pune!), călătorii ca să petrecem sărbătorile în familie și, inevitabil, drumuri cu trenul, prin umare, timp berechet pentru citit. Am avut chef numai de lecturi ușoare și distractive, așa că m-am delectat cu mistere, dispariții, crime și enigme ce se cereau dezlegate, situații-limită și povești de amor în fundal. Le-am încadrat pe toate în categoria „Detectiv fără voie” și o să explic mai jos de ce.

Grădina uitată, de Kate Morton, Editura Humanitas, colecția Raftul Denisei, traducere de Sînziana Dragoș 

Un mister care se întinde pe mai multe generații și continuă poveștile bine ascunse ale protagoniștilor, cu salturi în timp și schimbări de focus: Georgiana este fiica iubită a unei familii de vază, care fuge cu iubitul ei marinar și-și reneagă familia; fiica lor, Eliza, povestitoare înăscută ce ajunge și autoare publicată peste ani, este nevoită să trăiască primii ani din viață în sărăcie și umilințe împreună cu fratele ei geamăn, după care este dusă înapoi în sânul familiei extinse, unde descoperă nu numai o grădină magică, dar și prietenia cu verișoara ei; în paralel, aflăm povestea lui Nell, o fetiță descoperită singură pe un chei din Australia după o călătorie îndelungată cu vaporul și adoptată de căpitanul portului; și, în fine, Cassandra, nepoata lui Nell, este cea care va face călătoria inițiatică înapoi în Anglia, unde va deveni detectivă fără voie și va descâlci ițele unor povești complicate de familie. Bineînțeles că această călătorie va fi un prilej nu numai pentru a-și afla originile, ci și pentru a se împăca cu propriul trecut și a începe o viață nouă. Deși cam telenovelistă și siropoasă pentru gustul meu (mai ales la final :)), mi s-a părut destul de simpatică și am citit-o cu plăcere.

Six Years by Harlan CobenSix Years, de Harlan Coben, Orion, 2013

După o vânzătoare de antichități, a venit rolul unui profesor universitar să facă pe detectivul: Jake Fisher este o combinație foarte practică (și cam neverosimilă) de creier, mușchi și sensibilitate, care, după șase ani de suferință după pierderea femeii iubite în favoarea altuia, pleacă în căutarea ei, convins că aceasta este în pericol. Găsește astfel tot felul de nepotriviri în poveștile care i se servesc și descoperă o rețea de oameni bine-intenționați și hotărâți care îi tot pun bețe-n roate. Nici mafioții nu lipsesc, așa că avem parte și de bătăi, amenințări, răpiri, arme și crime. Fără să fie vreo capodoperă, e totuși antrenantă, amuzantă și relaxantă, numai bună de citit într-un weekend friguros sau… când aveți chef de așa ceva.

Death Turns a Trick, Julie SmithDeath Turns a Trick, de Julie Smith, booksBnimble, 2012

M-am procopsit cu cartea asta demult, când era la ofertă (gratis) pe Amazon, dar până zilele trecute nu m-am atins de ea. Așteptam probabil un moment potrivit și ce alt moment poate fi mai potrivit decât o luni seara de vacanță, după ce te-ai întors acasă de prin vizitele de sărbători și poți, în sfârșit, să te ghemuiești cu o carte pe canapeaua preferată?

Volumul e primul dintr-o serie ce o are ca protagonistă pe Rebecca Schwartz, o avocată evreică simpatică și amuzantă, care se trezește implicată într-o situație complicată cu iz de scandal politic: în apartamentul ei are loc o crimă (uciderea unei prostituate), pentru care este acuzat chiar iubitul ei și de care, se pare, nu este străin nici unchiul preferat. Prin urmare, aceasta face propria investigație, cu ajutorului surorii ei, al unui jurnalist drăguț, dar nu și al poliției, pentru a afla adevărul și a-i disculpa pe cei dragi. Am citit-o cu mai multă plăcere și mai multe râsete decât pe precedenta și chiar mă bate gândul să caut și alte cărți din aceeași serie sau de aceeași autoare.

ramas-bun-pentru-vecieRămas bun pentru vecie, de Raymond Chandler, Editura Univers, Colecție Enigma, 1997, traducere de Anda Teodorescu

După atâția „amatori”, m-am gândit că e timpul și pentru un detectiv de meserie, așa că m-am îndreptat spre clasici. Ăsta chiar e un roman tipic cu veșnicul detectiv morocănos, dur și cinic, dar și bun la suflet, șmecher, cu replicile la el (sau, cel puțin, așa crede el) și cu aerul de Humphrey Bogart în balonzaid și pălărie. Abia am citit câteva capitole, dar pare o lectură numai bună pentru relaxare și vacanță, care să completeze seria de mai sus. Dacă nu-mi trece dispoziția asta nici după așa un clasic, probabil mai atac un roman de Liza Marklund. 🙂

Voi cu ce vă delectați zilele astea?

3 Comments

Filed under Lecturi, Recenzii