Tag Archives: traducere

Max Porter despre Durerea e o făptură înaripată – interviu

Prima dată am auzit de Max Porter când am fost întrebată dacă vreau să traduc cartea sa, Grief Is the Thing with Feathers (Durerea e o făptură înaripată). De îndată ce am văzut titlul, am știut că e o carte pe care aveam s-o iubesc și nu m-am înșelat. Nu semăna cu nimic din ce mai tradusesem sau măcar citisem: un amestec inteligent de proză și poezie, plin de intertextualitate, ritmuri și rime, onomatopee și aliterații, ba chiar și cuvinte inventate. Pe lângă toate acestea, o poveste frumoasă, tristă și amuzantă în același timp, și o voce inegalabilă și de neuitat: a lui Kra. Înainte, în timpul și după procesul de traducere, am fost pe rând încântată, onorată, speriată, provocată, hotărâtă, exasperată, emoționată și, în cele din urmă, fericită și mândră. Acesta este punctul de vedere al traducătorului, pe care l-am tot expus până acum, dar a venit momentul să-l aflăm și pe al autorului.

Mihaela: Bună, Max! Mulțumesc că ai fost de acord să răspunzi la câteva întrebări pentru cititorii tăi din România. Cartea a fost recent publicată și în română și deja a primit recenzii pozitive. Poți să spui câteva cuvinte despre cum ți-a venit ideea s-o scrii și cum a fost procesul scrierii pentru tine?

Max: Bună, Mihaela. Îți mulțumesc pentru cuvintele frumoase și pentru traducerea cărții. Am fost încântat să țin în mâini ediția în limba română chiar zilele trecute.

La originea ideii au fost anii în care m-am gândit la moartea tatălui meu și relația strânsă cu fratele meu (cum să scriu despre relația aceasta dintre frați, poate cu două voci, poate cu una singură? Poate fără persoana I sau a III-a? Suspendând cronologia și numele proprii, poate sub formă de fabulă?). În plus, ador ciorile și voiam să scriu o carte asemănătoare cu o cioară, care să sară și să danseze și să fie și o pasăre reală, și farsorul mitologic, și celebritatea din poezia engleză, Kra al lui Hughes. Voiam să spun câte ceva despre influența poetică și despre textele problematice și mai voiam și să bag o rachetă sub fundul romanului englezesc.

Mă simt scriitor

Mihaela: Romanul tău de debut a fost foarte bine primit în Marea Britanie, a fost nominalizat la diverse premii și, în general, a fost apreciat peste tot. Am auzit că va fi și ecranizat în curând. Te-ai așteptat să aibă așa mare succes? Ți-a schimbat viața în vreun fel?

Max: Nu m-am așteptam deloc. M-am gândit că o să fie o cărticică ciudată pe care s-ar putea s-o admire câteva persoane. Mi-a schimbat viața complet. Mă simt scriitor, cu lucruri de spus și cu un public care ar putea să citească lucrurile acelea. Mă simt binecuvântat. Vreau să scriu.

Mihaela: Nu este o lectură ușoară și cu atât mai puțin o traducere ușoară. Cum ai interacționat cu diverșii traducători care s-au aventurat să o traducă în atâtea limbi?

Max: A fost fascinant. Traducătorii trebuie să muncească din greu și să inventeze soluții creatoare pentru problemele pe care le pune textul, mai ales la vocea lui Kra. Aceasta nu este atât o muncă de traducere convențională, cât un act de transpunere, de reimaginare. Oamenii au fost minunați. Am o cioară catalană activistă, cu influențe punk, o cioară franțuzească sarcastică, dar pasională, o cioară olandeză extrem de fermecătoare. Pot să intuiesc modificările și transformările textului din întrebările pe care mi le pune un traducător, dar, până la urmă, eu nu vorbesc toate aceste limbi, așa că trebuie să am încredere. Trebuie să las cartea să-și ia zborul, departe de mine. E o încântare și o onoare.

Uneori, trebuie să lași de la tine și să alegi pentru ce merită să lupți

Mihaela: Ca traducătoare, dar și ca cititoare, m-am tot întrebat cum se simte un autor când își trimite cartea în lume și are încredere că o persoană pe care nici n-o cunoaște va reuși să o traducă fidel și frumos într-o altă limbă. Ai avut emoții la gândul că versiunile traduse nu se vor ridica la înălțimea cărții tale?

Max: Sunt atât de multe lucruri de care să te sperii în lumea asta îngrozitoare și atât de multe lucruri de care să te minunezi în lumea asta frumoasă, încât, uneori, trebuie să lași de la tine, să alegi pentru ce merită să lupți. A fost extraordinar să las la o parte orice emoții și pur și simplu să mă bucur la gândul că vor exista 28 de interpretări, 28 de gesturi îndreptate spre original, 28 de păsări cu caracteristici diferite.

Mihaela: Apropo de asta, ce reacții ai primit din țările în care a fost tradusă Grief? Ai vreuna preferată?

Max: Mi-a plăcut enorm cum au reacționat cititorii danezi la ea. Am primit niște răspunsuri minunate de acolo.

Mihaela: Ești editor la Granta Books, prin urmare citești și lucrezi cu cărți în fiecare zi, ele fac parte din munca ta. Acum, întrebarea evidentă: lucrezi și la o nouă carte care să poarte semnătura ta?

Max: Da! Am început recent. O carte tristă și ciudată despre felul englezesc de a fi, despre încredere, tragedie și copilărie.

Mihaela: Îți mulțumesc mult că ai scris o carte atât de frumoasă, că m-ai ajutat cu răspunsuri la întrebările apărute în timp ce o traduceam și că ai acceptat acest mic interviu. Aștept cu nerăbdare să mai primesc vești de la/despre tine!

Max: A fost plăcerea mea. Și eu îți mulțumesc.

2 Comments

Filed under Interviuri

Traducătorii literari, marii anonimi

Recent, tot frunzărind mărețul și iluzoriul internet, m-am lovit de o atitudine care la început m-a surprins, iar pe urmă m-a trezit la realitate și m-a determinat să scriu rândurile acestea. În cercul meu de prieteni, colegi și amici virtuali pasionați de citit și având mai mult sau mai puțin tangențe profesionale cu domeniul editorial, discutăm despre cărți cu tot ce înseamnă ele, de la autor, subiect, teme, personaje, mesaj până la copertă, ecranizare, premii, recenzii, ecouri de tot felul și, bineînțeles, traducere. Luăm o carte care ne-a plăcut sau nu și o disecăm, un exercițiu care ne învață și să înțelegem mai bine ce am citit noi, dar și să vedem și să acceptăm alte puncte de vedere. În acest context așadar, mi se pare normal ca traducerea în sine și traducătorul să ocupe un loc (nu neapărat important, dar măcar să-l ocupe) în orice discuții despre o carte de un autor străin publicată și la noi.

Din raționamentul meu am omis faptul că nu toți cei care (mai) citesc au în vedere toate aceste aspecte și că pe cei mai mulți îi interesează strict subiectul. Sigur, când ne hotărâm să citim o carte, ne uităm la autor, titlu, copertă, descrierea de pe verso sau mai știu eu ce alt criteriu estetic sau practic. Nu e nimic în neregulă cu asta, nu zic că ar trebui să ne alegem cărțile în funcție de cine le-a tradus, ci vreau doar să vă vorbesc un pic despre traducătorii literari, marii anonimi din spatele cărților, ca să vedeți de ce ar merita și ei atenția voastră. În cele de mai jos mă voi adresa, bazându-mă pe propriile impresii și informații, celor care ridică din umeri a nepăsare, celor care se grăbesc să arunce cu piatra și celor care consideră că traducerea de carte nu e cine știe ce chestie dificilă.

De ce ar trebui să ne pese și de traducători?

La urma urmei, nici eu, în copilărie sau adolescență, nu dădeam prea multă atenție numelor scrise mai mic sau mai mare pe paginile de început ale cărților pe care le devoram, pagini peste care oricum treceam în grabă. Unele nume mi s-au întipărit în minte doar pentru că se repetau. Altele au rămas la fel de necunoscute ca în momentul în care le-am zărit pentru prima dată. Mai târziu, când am ajuns și eu să fac meseria asta (pentru că da, este o meserie!), am început să mă uit și la numele traducătorului atunci când deschideam o carte. Acum fac asta de fiecare dată, pe de o parte din curiozitate, să văd dacă știu numele și dacă, știindu-l, am garanția calității, pe de altă parte în semn de respect pentru cineva care și-a dedicat 3 luni sau poate 3 ani cărții pe care o țin eu în mâini.

Aproximativ 70% din cărțile disponibile în limba română nu ar exista dacă nu ar fi traducătorii.

În România, aproximativ 70% din piața de carte reprezintă traduceri. Asta înseamnă că se traduce foarte mult, de la autori buni, mari, importanți, valoroși, dar care poate se vând mai puțin, la autori debutanți care au dat lovitura și sunt de actualitate în momentul de față, de la romane premiate până la romane de dragoste siropoase sau thrillere mai mult sau mai puțin reușite, dar care se vând bine. Se traduc cărți din toate genurile (ficțiune, non-ficțiune; clasici și contemporani; cărți pentru copii și adolescenți, thrillere, SF, fantasy, chick-lit etc.) și perioadele (datând de acum câțiva ani sau câteva zeci de ani ori în curs de publicare), în cea mai mare parte provenind din Statele Unite și Marea Britanie, dar și din restul lumii: câțiva nordici, câțiva asiatici, câte un latino-american, ici-colo câte un australian etc.

O traducere bună poate să ridice o carte, la fel cum o traducere proastă poate să dărâme o carte.

Un alt aspect este calitatea traducerii. O traducere bună poate să ridice o carte, la fel cum o traducere proastă poate să dărâme o carte. Dacă romanul pe care îl țineți acum în mâini este scris cursiv, fără poticneli, fără greșeli de sens, calcuri, topică împrumutată și exprimări nenaturale, dacă râdeți la glume și admirați jocurile de cuvinte, dacă sunteți emoționați de un pasaj liric sau călătoriți imaginar când citiți o descriere, înseamnă că traducătorul a făcut o treabă bună și merită aprecierea voastră. Gândiți-vă numai câte ore a stat lipit de calculator, răsucind o frază în minte până când i s-a părut că are exact sunetul potrivit, câte ore a petrecut documentându-se ca să înțeleagă contextul istoric, cultural, social și să-l redea corect în traducere, câte ore a căutat echivalențe și sinonime, cât s-a străduit să transmită nu numai informații, ci și emoții.

Ne este la îndemână să strigăm revoltați „Ce traducere proastă!” atunci când găsim câte o perlă într-o carte, dar de ce să ne limităm la a sancționa și nu îndrăznim și să lăudăm o traducere când frazele curg ușor și natural, când cartea respectivă își atinge țelul și ne ține cu sufletul la gură sau ne emoționează sau ne înveselește?

Când citiți un autor în traducere, citiți, de fapt, o versiune a lui, o combinație de autor și traducător.

Știți vorba aia cu „câte bordeie, atâtea obiceie”? Ei, și cu traducerile este cam la fel, adică nu există două traduceri identice. Dacă aceeași carte ar fi tradusă de trei sau de zece traducători, ei ar da trei sau zece variante diferite. Iată aici un exemplu grăitor, cu O poveste cu un hobbit, a lui Tolkien. Prin urmare, țineți cont că, atunci când citiți un autor în traducere, citiți, de fapt, o versiune a lui, o combinație de autor și traducător. În Puritate, nu-l citim pe Jonathan Franzen, ci pe Jonathan Franzen văzut de Iulia Gorzo. În Scurtă istorie a șapte crime nu-l citim pe Marlon James, ci pe Marlon James văzut de Ciprian Șiulea. În Tetralogia napolitană nu o citim pe Elena Ferrante, ci pe Elena Ferrante văzută de Cerasela Barbone. Și exemplele pot continua la nesfârșit. Fiecare traducător are propriile soluții la dificultățile puse de text, iar rezultatele sunt diferite.

Traducătorii sunt emisarii autorilor, oameni în care aceștia și-au pus speranța oarbă că îi vor reprezenta bine în alte culturi.

Acum să încercăm să vedem lucrurile și din punctul de vedere al autorilor, care și-au petrecut ani din viață dând tot ce au avut ei mai bun în încercarea de a da lovitura sau de a se depăși pe ei înșiși. Pentru ei, cărțile sunt probabil ca niște copii pe care i-au crescut cu atenție și dragoste și apoi i-au trimis în lume, însoțiți de niște necunoscuți. Necunoscuții aceștia sunt traducătorii, cărora le revine misiunea de a avea grijă ca odraslele autorilor să nu pățească nimic rău, ba, dacă se poate, chiar să prospere. Traducătorii sunt emisarii autorilor, oameni în care aceștia și-au pus speranța oarbă că îi vor reprezenta bine în alte culturi și cu care cei mai mulți colaborează tocmai pentru ca rezultatul să fie cel dorit.

În loc de concluzie

N-aș vrea să credeți că am povestit toate astea ca să le ridic statuie colegilor mei. Sigur, sunt traduceri bune și traduceri mai puțin bune. Sunt traducători dedicați și traducători de ocazie. Condițiile de lucru nu sunt strălucite, ca să folosesc un eufemism, iar nepăsarea românilor față de cărți, de citit și de calitate nu ajută deloc. Cred că, de fapt, ce am încercat mai sus a fost să scot traducătorii literari din umbră și să-i apropii mai mult de voi. Pentru că, văzându-i, auzindu-i și identificându-mă pe deplin cu ei, eu cred că ar merita să li se treacă numele alături de al autorilor atunci când se vorbește despre cărți la lansări, în ziare, reviste, pe bloguri etc. și că ar merita, la fel ca ceilalți oameni din spatele cărților (corectori, redactori, ilustratori etc. menționați pe pagina tehnică), să le aruncați măcar o privire fugară la sfârșitul lecturii, ca semn de mulțumire pentru munca lor.

8 Comments

Filed under Profesionale

Durerea e o făptură înaripată, de Max Porter

Durerea e o făptură înaripată, de Max Porter, Editura Pandora M, 2017, traducere din engleză de Mihaela Buruiană

Am așteptat așa de mult apariția asta editorială că nici nu știu cu ce să încep acum, iar bucuria și emoția îmi răvășesc toate gândurile. :))

Haideți mai întâi să vă zic că este o carte foarte frumoasă, emoționantă, complexă, poetică, despre un tată și cei doi băieți ai săi și felul în care fac ei față durerii la moartea soției, respectiv a mamei. Romanul de debut al lui Max Porter, descris pe coperta a doua drept „poem în proză, fabulă polifonică și eseu despre durere”, a primit recunoaștere și premii (printre care premiul Dylan Thomas în 2016) în Marea Britanie și în lume și a fost tradus în peste 20 de limbi. În plus, se pare că va fi și ecranizat (drepturile au fost achiziționate de Pulse Films) – o informație care și pentru mine a fost o noutate și abia aștept să văd cum vor transpune în film atmosfera și limbajul din carte.

Despre Durerea e o făptură înaripată în sine, adică despre subiect, personaje, limbaj și mesaj, am povestit mai multe aici. În același articol veți găsi și un citat din vocea magnificului Kra și un video cu autorul citind primele pagini (merită văzut pentru cât de simpatic e Max Porter și pentru accentul lui fain).

După introducerea asta în subiect, să vă zic un pic și despre fața nevăzută a lucrurilor, mai exact despre munca de traducere la această poveste pe cât de scurtă, pe atât de profundă și memorabilă. Fiindcă motivul real și ascuns (?) al așteptării mele înfrigurate este nu numai că mi-a plăcut mult cartea și eram nerăbdătoare să fie accesibilă și publicului român nevorbitor de limbă engleză, ci și că mie mi-a revenit misiunea (sinucigașă, aș zice eu :D) de a încerca să redau în română frumusețea, tristețea, haosul, umorul, dragostea și duioșia din acest poem în proză. Dincolo de trăiri și senzații, veți recunoaște, sper, diverse elemente lingvistice care pe mine m-au făcut să-l admir enorm pe autor pentru inteligență, cultură și talent (și să-mi smulg părul din cap încercând să le înțeleg pe toate și să le redau cât mai inspirat). Așadar, rândurile cărții sunt presărate cu intertextualitate (versuri de Emily Dickinson, un personaj împrumutat de la Ted Hughes, aluzii literare și culturale etc.), jocuri de cuvinte, ritmuri, rime, invenții lexicale, onomatopee și aliterații.

Pe cât de complexă și dificilă a fost munca la Durerea este o făptură înaripată, pe atât de bogată a fost experiența în sine. Cu ocazia asta am învățat că, acolo unde efectul dorit este mai important decât lucrurile spuse, traducătorul are o libertate destul de mare de creație, inovație și joc; că textul se poate citi în mai multe chei și nu este obligatoriu să-i dai cititorului mură-n gură toate informațiile – cine vrea să citească în profunzime le va căuta singur; și că satisfacția de a ține în mână rezultatul multor luni de muncă și așteptare este neprețuită. (Pentru restul există Mastercard. :-)) Dacă vă place ce a ieșit, meritul este în parte și al redactorei, Domnica Drumea, care s-a aplecat cu mintea ei de poetă asupra unui text profund liric și a îmbunătățit, acolo unde a fost nevoie, traducerea mea.

Eu sper să vă fi stârnit curiozitatea și să căutați cartea, s-o citiți, s-o trăiți, s-o savurați și apoi să veniți să-mi spuneți și mie cum vi s-a părut.

P.S. 

Aici găsiți și poezia pe care el i-o citește soției la finalul cărții.

9 Comments

Filed under Lecturi, Recenzii