Tag Archives: traducere

Gregor Pământeanul, de Suzanne Collins (Concurs încheiat)

suzanne-collins-gregor-pamanteanul-c1Gregor Pământeanul, de Suzanne Collins, Editura Nemi, traducere de Mihaela Buruiană

Despre Gregor am tot povestit, dar o să reiau pe scurt că este primul volum dintr-o serie de cinci, intitulată Cronici de sub pământ, scrisă de Suzanne Collins, autoarea vestitei trilogii (ecranizate) Jocurile foamei. Este o carte care se adresează copiilor de la 9 la 99 de ani, care pe mine m-a amuzat și m-a emoționat și pe care v-o recomand călduros.

Câteva cuvinte despre subiect: Gregor, un băiat de unsprezece ani, nevoit să rămână acasă în vacanța de vară ca să aibă grijă de Boots, sora lui de doi ani, se gândește trist la lungile luni de plictiseală și toropeală care îl așteaptă în blocul lui din New York. Printr-o întâmplare ciudată însă va ajunge într-o lume subterană plină de vietăți care de care mai ciudate și mai periculoase, de la gândaci imenși, la lilieci, păianjeni și până la fioroșii șobolani. Sub pământ sunt și oameni, care au o istorie interesantă și, mai ales, o profeție. De aici, viața lui Gregor și a lui Boots se complică și aventurile lor scot la iveală calități pe care băiatul retras din New York sau haioasă lui soră nici nu știau că le au.

Pregătiți-vă să citiți o poveste despre curaj, prietenie, încercări personale și mize mari, unde pericolele se împletesc cu umorul și duioșia, iar personajele sunt extrem de simpatice. Ca să vă conving, m-am gândit să vă citesc câteva pagini din al doilea capitol, când Gregor cade alături de Boots în lumea subterană:

Dacă v-a plăcut, lăsați câteva cuvinte într-un comentariu aici și puteți câștiga un exemplar din Gregor Pământeanul, cu dedicație de la traducăreață. 😉 Aștept comentariile voastre de astăzi, 15 noiembrie, până duminică, 20 noiembrie. Voi anunța câștigătorul luni dimineață. Succes!

Later edit:

Vă mulțumesc tuturor pentru interes și participare. Aș vrea să am câte un exemplar pentru fiecare, ca să vi-l ofer, dar sper ca și cei care nu ați câștigat să căutați cartea și să o citiți. Mai jos, rezultatul afișat de random.org.


lista-concurs-gregor-2

Așadar, Roxa, felicitări!

 

20 Comments

Filed under Campanii/concursuri/lepșe, Lecturi, Recenzii

Ce am mai citit (6)

Au mai trecut vreo două săptămâni și iar n-am apucat să povestesc la timp ce am mai citit, așa că fac din nou binecunoscuta trecere în revistă. Cum nici memoria mea nu mai e ce-a fost (hm, hm), mă grăbesc să notez măcar două-trei impresii la fiecare carte în parte, ca să nu le uit și pe astea. Deh!

the-vegetarianThe Vegetarian, de Han Kang, Hogarth, 2016, traducere din coreeană în engleză de Deborah Smith

Am auzit de romanul ăsta când a primit premiul Man Booker în 2016. De obicei, cărțile care câștigă sau doar sunt nominalizate la Man Booker sunt foarte bune, așa că întotdeauna vreau să le citesc (bine, încă mai am destule restanțe, deși am de ceva timp câteva dintre romanele câștigătoare de-a lungul anilor). În fine, pe urmă a scris Ema despre el și mi l-a împrumutat și mie, iar eu l-am citit aproape pe tot într-o călătorie de trei ore cu trenul.

Asta ar trebui să vă spună subtil cât de captivant este. Nu pot să zic „frumos” sau „plăcut”, pentru că este un text destul de greoi, apăsător, bizar, chiar grotesc pe alocuri. Dar a fost o lectură care pe mine m-a fascinat prin aparenta simplitate a stilului, prin fragmentele de vis bogate în imagini telurice, mirosuri, forme, prin inserțiile de stil de viață și concepții sociale sud-coreene și prin mesajul pe care l-am înțeles eu.

Foarte pe scurt, protagonista se hotărăște în urma unui vis să nu mai mănânce carne, lucru care declanșează o întreagă criză în sânul familiei restrânse și extinse și la o transformare completă a vieții ei și a celor din jur. Acesta este pretextul care permite o divulgare a lucurilor nespuse altfel: răceala din cadrul relațiilor de familie, lipsa de comunicare, presiunea societății, singurătatea, teama și dorința de afecțiune, întoarcerea spre sine, spre lucrurile simple, primordiale, judecarea și ostracizarea lucrurilor pe care nu le înțelegem etc.

Detalii despre subiect găsiți oriunde, eu vă las câteva informații despre traducere, care mi s-au părut interesante încă dinainte de a ajunge să citesc cartea, precum și câteva citate din roman.

Deborah Smith, traducătoare britanică, a început să traducă din coreeană în 2010. La Târgul Internațional de Carte de la Seoul, din iunie 2016, aceasta a declarat că traducătorul „trebuie să fie infidel unor aspecte ca să fie fidel altora. Eu încerc să rămân fidelă spiritului și, pe cât de mult pot, și literei, dar fără a compromite spiritul.” Vorbind despre process, Kang a spus: „De obicei, Deborah îmi trimite fișierul cu traducerea terminată, cu note și întrebări. Eu i-l trimit înapoi cu răspunsurile și cu notele mele. E ca și cum am conversa la nesfârșit. Îmi place foarte mult acest proces. Sunt norocoasă că am întâlnit-o pe Deborah, o traducătoare minunată, care poate să redea subtilitatea și delicatețea.” (sursa)

My clothes still wet with blood. Hide, hide behind the trees. Crouch down, don’t let anybody see. My bloody hands. My bloody mouth. In that barn, what had I done? Pushed that red raw mass into my mouth, felt it squish against my gums, the roof of my mouth, slick with crimson blood. Chewing on something that felt so real, but couldn’t have been, it couldn’t. My face, the look in my eyes…my face, undoubtedly, but never seen before. Or no, not mine, but so familiar…nothing makes sense. Familiar and yet not…that vivid, strange, horribly uncanny feeling.

*

The saying goes that for a wound caused by a dog bite to heal you have to eat that same dog, and I did scoop up a mouthful for myself. No, in fact I ate an entire bowlful with rice. The smell of burnt flesh, which the perilla seeds couldn’t wholly mask, pricked my nose. I remember the two eyes that had watched me, while the dog was made to run on, while he vomited blood mixed with froth, and how later they had seemed to appear, flickering, on the surface of the soup. But I don’t care. I really didn’t care.

*

He studied his wife, a picture of responsible compassion as she carefully approached their son with the medicine. She’s a good woman, he thought. The kind of woman whose goodness is oppressive. (…) They hung up without any unnecessary small talk. That was the kind of relationship they had these days — that of business partners who were careful to excise any superfluity from their dealings, and whose only shared business was their child.

*

When it was all over, she was crying. He couldn’t tell what these tears meant — pain, pleasure, passion, disgust, or some inscrutable loneliness that she would have been no more able to explain than he would have been to understand. He didn’t know.

*

Everything was perfect. It was just like in his sketches. His red flower closed and opened repeatedly above her Mongolian mark, his penis slipping in and out of her like a huge pistil. He shuddered at the appalling nature of their union, a union of images that were somehow repellent and yet compellingly beautiful. Every time he closed his eyes he could see the lower half of his body dyed green, soaked from the stomach to the thighs with a sticky, grassy sap.

missperegrinecoverMiss Peregrine’s Home for Peculiar Children, de Ransom Riggs, Quirk, 2011

Schimbăm registrul și o dăm în mintea copiilor. 🙂 Cartea asta m-a însoțit pe drumul de întoarcere, pentru că după The Vegetarian simțeam nevoia de ceva mai ușor și vesel. A fost o alegere bună, pentru că povestea chiar m-a cucerit și nici n-am simțit când au trecut orele în tren.

Se iau ingredientele: un băiat și un bunic, relația specială dintre ei, povești despre monștri și poze cu copii ciudați, o întâmplare care întrerupe rutina și viața plicticoasă și dă startul unor aventuri pe o insulă îndepărtată, descifrarea unui mister, confruntarea cu trecutul și propriile temeri, lupta cu monștrii. Se aranjează bine, se condimentează cu pericole, un firicel de poveste de dragoste, prietenie, curaj, loialitate, umor, mister și suspans. Se obține o carte frumoasă, pe care vă invit s-o citiți înainte sau în loc de a vedea filmul, care mie mi s-a părut dezamăgitor; asta nu numai pentru că nu a respectat cartea (da, da, eu eram aia care zicea din 5 în 5 minute: În carte nu era așa!), ci pentru că rezultatul mi s-a părut intenționat stupid, pentru a fi mai comercial.

book-to-movieThere was even a name for it: acute stress reaction. “I don’t see anything cute about it,” my mother said when she heard my shiny new diagnosis. Her joke didn’t bother me, though. Almost anything sounded better than crazy.

*

The house. I understood at once why the boys had refused to come. My grandfather had described it a hundred times, but in his stories the house was always a bright, happy place—big and rambling, yes, but full of light and laughter. What stood before me now was no refuge from monsters but a monster itself, staring down from its perch on the hill with vacant hunger. Trees burst forth from broken windows and skins of scabrous vine gnawed at the walls like antibodies attacking a virus—as if nature itself had waged war against it—but the house seemed unkillable, resolutely upright despite the wrongness of its angles and the jagged teeth of sky visible through sections of collapsed roof.

*

I slammed out of the Priest Hole and started walking, heading nowhere in particular. Sometimes you just need to go through a door.

A, mi-au mai plăcut și fotografiile, care se pare că sunt reale, strânse de colecționari de pe la anticariate și diverse târguri și adunate de Riggs pentru cartea lui. Ce punct de pornire interesant pentru un roman, nu?

tinutul-loneyȚinutul Loney, de Andrew Michael Hurley, Editura Trei, 2016, traducere de Mariana Piroteală

Un roman care se anunța sumbru și ciudat și pe care am început să-l citesc fără prea mari așteptări. Am fost surprinsă plăcut de cum a curs povestea, de personaje și relațiile dintre ele, de dozarea misterului și, în general, de întreaga carte.

Subiectul urmărește pelerinajul unui grup de credincioși, împreună cu noul preot, într-un un loc considerat sfânt, cu scopul declarat de a căuta vindecarea miraculoasă a unui adolescent, Andrew, alintat Hanny. Naratorul este fratele acestuia, care are o relație foarte apropiată cu el și care înregistrează atât dinamica grupului, cât și întâmplările ciudate care au loc odată ajunși acolo. Din când în când, face incursiuni în trecut pentru a povesti despre fostul preot, dar și aluzii la prezent, când e adult și merge la psiholog. Premisa este creată pentru o poveste cu suspans, cu o atmosferă ploioasă și sumbră, cu oameni neprimitori și elemente bizare.

Mi-a plăcut cum a fost scris romanul, dar alternarea permanentă a perfectului compus cu cel simplu în traducere mi s-a părut obositoare. Știu, convenția este că perfectul simplu este timpul povestirii, așa am învățat la școală și așa am folosit și eu până recent. Problema apare atunci când narațiunea se face la persoana întâi și nu prea sună bine perfectul simplu, așa că trebuie să treci la compus. Ei bine, amestecul nu este numai derutant, ci și deranjant, după părerea mea, așa că mai bine s-ar renunța la simplu, pentru claritatea și fluența stilului.

***

kilipirim-2016-2Și dacă tot am reușit să-mi adun gândurile și să scriu cele câteva vorbe despre lecturile mele din a doua jumătate a lui octombrie (despre cele din prima jumătate v-am povestit în articolul precedent), să mă laud un pic și că, în sfârșit, am reușit să-mi reorganizez biblioteca. Mai exact, am strâns toate cărțile mai vechi, cumpărate de mine când eram elevă de pe la anticariate, apărute care prin ’70, care prin ’90, dar și alte cărți mai noi, pe care am hotărât că nu e nevoie să le am neapărat, și am făcut un pachet frumos, pe care l-am donat. Acum biblioteca mea e mai aerisită, mai înnoită (inclusiv cu achizițiile recente de la Kilipirim) și mai frumoasă.

suzanne-collins-gregor-pamanteanul-c1Ei, sper că v-am impulsionat ori să citiți, ori să mai faceți ordine prin cărți și să donați ce nu vă mai trebuie. Sau măcar să redescoperiți titluri care stăteau ascunse de cine știe cât timp pe raftul ăla de jos. Sau pe cel din spate. Sau pe cel mai de sus, la care nici nu ajungeți. Înțelegeți voi ideea. 😉

În orice caz, acum că mi-am organizat cărțile, că mi-am scris și recenziile și că a apărut și Gregor Pământeanul, de Suzanne Collins, primul volum din seria CRONICI DE SUB PĂMÂNT, în cinci volume, despre care v-am mai povestit eu și pe care vă îndemn călduros să îl citiți, mă simt impulsionată să revin la ce-mi ocupă zilele mai nou. Mai exact, la traducerea thrillerului la care lucrez de zor. Sunt în ultima sută de pagini și mă apropii cu pași repezi de aflarea vinovatului. Cum să nu-mi iubesc meseria? 🙂

14 Comments

Filed under Citate, Lecturi, Recenzii

Ce am mai citit (5)

Continui seria articolelor-sinteză cu o trecere în revistă a unor cărți citite mai demult sau mai recent, despre care nu am avut timp să scriu mai multe la vremea respectivă. Așadar, câteva rânduri despre fiecare, cât să vă faceți o idee dacă se potrivesc sau nu gusturilor și dispoziției voastre.

Go Set a Watchman, Harper LeeGo Set a Watchman, de Harper Lee, tradusă și în limba română: Du-te și pune un străjer, Editura Polirom, 2015, traducere de Ariadna Ponta (Premiul Fundatiei „Andrei Bantas” pentru traduceri din limba engleză, Uniunea Scriitorilor din Romania, 2016)

Deși „zgârcită” cu producțiile literare (vreme de 55 de ani, To Kill a Mocking Bird a fost singurul ei roman, dar unul extrem de bun, de altfel premiat cu Pulitzer), cu puțin înainte de moartea sa, Harper Lee a scos la iveală încă un roman, care a iscat multe controverse. Scrisă, de fapt, înainte de To Kill a Mocking Bird, ca o primă variantă a acestuia, Go Set a Watchman a fost prezentată ca o continuare a primei cărți și a stârnit discuții și suspiciuni cu privire la intenția sau acordul autoarei de a o publica, precum și false așteptări și scandaluri din partea cititorilor.

Du-te si pune un strajer, Harper LeeÎn ciuda acestor controverse și părerilor contradictorii, mie mi-a plăcut aproape la fel de mult ca Să ucizi o pasăre cântătoare. În prim-plan sunt cam aceleași personaje, peste care însă au trecut anii, într-un Sud american supus schimbărilor sociale. Rasismul rămâne tema centrală a romanului, dar personajele copiilor sunt la maturitate acum, iar integritatea lui Atticus Finch, simpaticul avocat alb apărător al dreptății și al negrilor, tată minunat, unul dintre personajele mele preferate din literatură, este pusă la îndoială. Am regăsit aceeași atmosferă tipică din Sud, aceeași Scout neîmblânzită, dar povestea aceasta nouă conține chiar o poveste de dragoste cu prietenul de-o viață, o căutare constantă a copilăriei într-o lume care nu mai păstrează decât vagi urme ale fericirii de altădată și, cel mai important, o tensiune mai mare între albi și negri, care distruge prietenii și pune la grea încercare relațiile familiale. Spre final, unele discursuri mi-au dat impresia că personajele sunt simple pretexte pentru expunerea unor idei, dar, în general, este o lectură foarte plăcută, pe care o recomand alături de romanul Să ucizi o pasăre cântătoare și de filmul omonim, cu extraordinarul Gregory Peck în rolul lui Atticus Finch.

Inimi cicatrizate, Max BlecherInimi cicatrizate, de Max Blecher, Editura ART, 2009

I-am acordat trei steluțe pe Goodreads, deși am ezitat de câteva ori dacă nu cumva merită patru. E greu să spui despre o carte așa de apăsătoare, de tristă, de deprimantă că ți-a plăcut, dar recunosc că pentru mine a fost o surpriză plăcută. L-am tot evitat pe Blecher, știind că și-a inspirat literatura din experiențele sale reale (boala, sanatoriile), însă pentru disconfortul de a citi despre ceva neplăcut ești recompensat cu măiestria scriiturii. Mi-au rămas în minte câteva imagini de-a dreptul grotești (piciorul amputat al Isei, apariția disperată, ca de nebună, a lui Solange în toiul nopții, în furtună, portretele bolnavilor și descrierea propriei putreziciuni, ca să menționez doar câteva). Mi-a plăcut și limbajul cu iz arhaic și împrumuturi franțuzești de la început de secol XX. Fac o pauză înainte de a încerca și alte titluri de-ale lui, dar le voi citi cu siguranță!

Central Park, Guillaume MussoCentral Park, de Guillaume Musso, XO Editions, 2014, apărută și în limba română, cu același titlu, la Editura ALLFA, 2016, traducere de Liliana Urian

De Guillaume Musso am tot auzit în ultimii ani, umblă vorba în târg că e unul dintre cei mai populari scriitori din Franța în ultima vreme, așa că eram curioasă să văd și eu ce-i cu el. În plus, mi-era tare dor să citesc în franceză, așa că am ales (cred că) cel mai recent roman al lui, Central Park. Dacă lectura de literatură în franceză a fost ca o madlenă, cartea în sine mi-a dat senzația (neplăcută, din păcate) că e o traducere cam neinspirată din engleză. :)) Nu mă refer la calitatea limbajului, ci la faptul că, probabil din cauză că acțiunea se desfășoară în New York și împrejurimi, cu multe referințe la străzi, localuri, firme, nume americane, nu te gândești nicio clipă că ții în mâini o carte franțuzească, scrisă de un autor francez. În plus, replicile mi s-au părut împrumutate și deloc naturale, dar nah, ce știu eu despre cum vorbesc polițiștii francezi contemporani (altceva decât am văzut în seria de filme Taxi, de exemplu?). :p

Central Park, New York - William Anderson

Central Park, New York – Foto: William Anderson

În fine, subiectul e destul de interesant (o polițistă se trezește în Central Park din New York, fără amintiri din noaptea precedentă, legată cu cătușe de un bărbat necunoscut; de aici, începe o serie de aventuri, căutări, descoperiri, surprize, iar finalul, blamat de unii cititori, mie mi s-a părut oarecum salvator – partea cu explicația amneziei, nu cu rezolvarea). Personajele nu mi s-au părut prea credibile (o polițistă frumoasă, deșteaptă, de carieră, care, după o scurtă poveste de dragoste, trece prin tot felul de tragedii; nici cameleonicul ei partener de aventuri nu e mai breaz). Ca structură, romanul e împărțit în capitole narate la persoana I, în care ea își amintește ce s-a întâmplat în urmă cu ani, luni, săptămâni, zile, inserate în firul narativ principal, narat la persoana a treia).

Central Park, Guillaume Musso roLa plusuri, merită menționat faptul că romanul a fost foarte bine documentat (cel puțin așa dă impresia, nu am verificat și nici nu cunosc New York-ul ca să confirm): străzi, cartiere, șosele, magazine și cafenele sau restaurante, totul e descris minuțios și atent, ca și cum cineva a făcut dinadins aceste trasee, ca să le poată consemna aici. Per total, cred că e genul de carte lejeră, agreabilă, relaxantă, de duminică ploioasă, pe care o citești fără prea mari așteptări și care probabil va fi ecranizată în categoria de filme romantice policier/thriller.

The BFG, Roald DahlThe BFG, de Roald Dahl, Puffin, 2016, tradusă și în română (admirabil) cu titlul Marele Uriaș Prietenos, la Editura Arthur, în 2016, de Alexandra Columban.

Despre the BFG am scris și într-un articol în engleză despre traducerile de cărți pentru copii, dar parcă nu e destul, așa că reiau și aici. Am primit cartea cadou în engleză, dar jocurile de cuvinte și invențiile lingvistice și stilistice m-au convins rapid să o caut și în română. Cu cele două ediții în față, am citit în paralel despre aventurile unei fetițe pe nume Sophie, care e răpită de un uriaș… prietenos. Singurul, de altfel, pentru că ceilalți uriași din tărâmul locuit de aceștia sunt niște căpcăuni care mănâncă oameni, iar Sophie și noul ei prieten își vor face o misiune din salvarea victimelor lor.

Marele-urias-prietenos-Roald DahlPovestea e frumoasă, tonul și stilul lui Roald Dahl (pe care eu îl știam numai din Matilda, dar cred că o să mai caut și alte cărți scrise de el) extrem de simpatic, dar marele farmec stă în limbajul stâlcit și alambicat pe care îl folosește MUP (Marele Uriaș Prietenos). În același timp, recunosc și dificultatea pe care acest specific al cărții a reprezentat-o pentru traducătoare, motiv pentru care o felicit și pe ea, și echipa redacțională, pentru că au făcut ca povestea să sune foarte bine și în română. Știu că nu e deloc ușor să redai glume și jocuri de cuvinte în altă limbă, mai ales când publicul-țintă e format din copii.

Nu vă las citate de data asta, dar vă încurajez călduros să cumpărați cartea și s-o citiți cu cei mici, sunt sigură că îi va amuza și le va stimula imaginația și inventivitatea.

Leave a Comment

Filed under Lecturi, Recenzii