Tag Archives: Rao

Hibiscus purpuriu, de Chimamanda Ngozi Adichie

Purple Hibiscus, de Chimamanda Ngozi Adichie, Harper Perennial, 2005, apărută și în română la Editura RAO, 2011, traducere de Melania-Maria Goja

Am scris foarte puțin pe aici în ultimul timp și nu știu dacă o să revin în viitorul apropiat la gânduri mai bune, dar am simțit nevoia să întrerup pauza asta de consemnat cu câteva rânduri despre o carte care mi-a plăcut mult. Odată ce m-am hotărât să o citesc, am început să mă tot „împiedic”, ca din senin, de știri, articole și filmulețe despre autoarea de origine nigeriană, cunoscută feministă și scriitoare premiată. Dacă sunteți curioși, puteți urmări mai jos conferința TED în care vorbește foarte bine, frumos, inteligent și cu umor despre feminism. Vor fi 30 de minute petrecute cu folos!

Revenind la cartea de mai sus, subiectul abordat și stilul scriitoarei au fost de ajuns ca să mă convingă să-i caut și celelalte romane: Half of a Yellow Sun / Jumătate de soare galben, apărut tot la RAO, în traducerea Justinei Bandol, ca să aflu mai multe despre istoria Nigeriei, și Americanah, care cred că va apărea anul ăsta și în română și care abordează tema imigranților nigerieni în America.

Hibiscus purpuriu este despre o familie formată din tatăl puternic și bogat, dar habotnic și extrem de strict cu ai lui, cărora le impune numeroase restricții religioase și disciplinare; mama supusă care, în ciuda bătăilor dure aplicate de soț și a sarcinilor pierdute din cauza aceasta, îi este recunoscătoare că a păstrat-o ca singură soție; fiul și fiica, ambii crescuți cu program strict de lecții și de petrecere a timpului, cu teama de eșec, de bătaie, de dezamăgire a figurii paternale. Pe fundalul unei lovituri de stat militare și al tulburărilor politice, în scenă apare diversitatea sub forma unei mătuși și a familiei ei. Cei doi copii au ocazia să petreacă doar câteva zile departe de casă, dar acestea sunt suficiente pentru ca ei să vadă că încrederea și veselia sunt factori de motivare mai puternici decât teama și strictețea. De aici, lucrurile se vor schimba radical, deși nu peste noapte, iar procesul întreg de acomodare, de conștientizare, de „trezire” la o altă realitate și de însușire a principiilor acesteia este descris cu finețe și atenție la detalii. Floarea din titlu este un simbol al acestei diversități, florile purpurii plantate în curtea casei părintești, printre atâtea flori roz, amintindu-le copiilor că există o altfel de viață, mai bună.

Mi-a plăcut mult cum scrie Chimamanda Ngozi Adichie, opunând credința tradițională în zeii și ritualurile africane, renegate de cei care au îmbrățișat credința catolică a albilor, și restricțiile religiei mai noi, pentru ca apoi să îmbine preceptele catolice și cântecele africane; arătând fața severă, crudă, neiertătoare și de neiertat a tatălui, dar și calitățile și slăbiciunile lui, printre care și dragostea (prost înțeleasă și manifestată) față de familie; însoțindu-ne prin transformările din mintea și comportamentul fiicei, de la teama, rușinea și timiditatea inițiale, la deschiderea spre alți oameni și spre veselia din familia mătușii, până la prietenia și chiar dragostea purtată acestora și preotului; presărând povestea din prim-plan cu idei, fapte și mentalități din Nigeria, despre rolul femeii, credințe, mâncăruri, obiceiuri, peisaje și tot felul de lucruri care ne fac cunoscută, chiar dacă indirect, o realitate, o istorie și o lume despre care nu știam mare lucru; în fine, știind să lege atât de bine cuvintele încât să sperie, să aline, să emoționeze și chiar să amuze pe tot parcursul celor peste 300 de pagini.

“But you are a woman. You do not count.”

==========

I looked at Jaja and wondered if the dimness in his eyes was shame. I suddenly wished, for him, that he had done the ima mmuo, the initiation into the spirit world. I knew very little about it; women were not supposed to know anything at all, since it was the first step toward the initiation to manhood.
==========

Mama had greeted him the traditional way that women were supposed to, bending low and offering him her back so that he would pat it with his fan made of the soft, straw-colored tail of an animal. Back home that night, Papa told Mama that it was sinful. You did not bow to another human being. It was an ungodly tradition, bowing to an Igwe. So, a few days later, when we went to see the bishop at Awka, I did not kneel to kiss his ring. I wanted to make Papa proud. But Papa yanked my ear in the car and said I did not have the spirit of discernment: the bishop was a man of God; the Igwe was merely a traditional ruler.
==========

Papa watched as we all sat down at the table, and then started grace. It was a little longer than usual, more than twenty minutes, and when he finally said, “Through Christ our Lord,” Aunty Ifeoma raised her voice so that her “Amen” stood out from the rest of ours. “Did you want the rice to get cold, Eugene?” she muttered. Papa continued to unfold his napkin, as though he had not heard her.
==========
“Being defiant can be a good thing sometimes,” Aunty Ifeoma said. “Defiance is like marijuana—it is not a bad thing when it is used right.”
==========
It was what Aunty Ifeoma did to my cousins, I realized then, setting higher and higher jumps for them in the way she talked to them, in what she expected of them. She did it all the time believing they would scale the rod. And they did. It was different for Jaja and me. We did not scale the rod because we believed we could, we scaled it because we were terrified that we couldn’t.
==========
There are people, she once wrote, who think that we cannot rule ourselves because the few times we tried, we failed, as if all the others who rule themselves today got it right the first time. It is like telling a crawling baby who tries to walk, and then falls back on his buttocks, to stay there. As if the adults walking past him did not all crawl, once.

Pentru mine, Hibiscus purpuriu a fost o carte de 5 steluțe pe Goodreads, o descoperire fericită și, vorba filmului, începutul unei frumoase prietenii. 🙂 Sper că v-am trezit interesul și vouă pentru romanele acestei autoare, iar dacă vă atrag mai degrabă non-ficțiunea și tema feminismului, la tânăra editură Black Button Books a apărut în 2016 volumul Feminist(ă), feminiști, în traducerea Ancăi Dumitrescu. La bună (re)citire!

Leave a Comment

Filed under Lecturi, Recenzii

Accidental, de Ali Smith

Accidental, Ali SmithAccidental, de Ali Smith, Editura RAO, 2007, traducere de Ioana Unteanu

Primul roman de Ali Smith pe care l-am citit a fost Era să fiu eu și m-am îndrăgostit iremediabil de felul ei de a scrie. Dacă m-ar pune cineva să-l caracterizez într-un singur cuvânt, acesta ar fi inteligent. Are ea un fel de a combina și subiecte interesante, și jocuri de cuvinte, și stiluri diverse, și o construcție deșteaptă, care, deși fragmentată, capătă sens și unitate în final, încât n-ai cum să nu-l admiri. Mi-am căutat și varianta în engleză, There But For The, doar pentru plăcerea de a o citi în original, chiar dacă traducerea lui Carmen Scarlet a fost foarte bună.

Prin urmare, am început și Accidental cu entuziasm și așteptări mari. Aș fi vrut s-o citesc în original, dar am ajuns mai repede la varianta în română, așa că probabil o să fac ca în primul caz și o să citesc engleza după aceea. Așteptările nu mi-au fost înșelate, pentru că din când în când mă mai opream ca să mă minunez de câte o scenă sau să recomand cartea vreunei prietene. 🙂

Pe scurt, romanul abordează crizele de identitate, fie că acestea apar în perioada adolescenței, fie la vârsta mijlocie. Intrăm în familia Smart (!), compusă din Michael, profesor universitar care tot are aventuri cu studentele lui de câțiva ani, Eve (Eva), autoare de povești inspirate din biografii reale, care se confruntă cu un blocaj și se face că nu vede aventurile lui Michael, Magnus, fiul adolescent, care e în depresie din cauză că a contribuit, fără să vrea, la moartea unei colege și e în pragul sinuciderii și, în fine, Astrid, fiica cea mică, pasionată de imagini și cuvinte, ocupată să-i ignore pe adulți și să trăiască în lumea ei, mult mai interesantă. Viețile tuturor iau o turnură diferită când în casă apare un personaj ciudat, neconformist, necunoscut, Amber, o femeie tânără care-și va lăsa amprenta asupra lor.

Eu nu vă zic mai multe, dar vă recomand să o citiți pe Stela, care a scris minunat despre carte, și pe Lavinia, care a fost foarte încântată (de altfel, vă invit să le urmăriți pe amândouă, dacă nu faceți asta deja, pentru că e un deliciu să le citești) și vă las cu câteva citate:

Astrid încă nu e complet distrusă. Dar dacă o fereastră ar putea să arunce o cărămidă spre sine, așa, ca să se testeze, atunci asta ar face și ea, s-ar sparge singură, crede Magnus, apoi și-ar testa ascuțișurile folosind cioburile pe propria piele. Toți de la masa asta sunt sfărâmați în bucăți care nu se potrivesc, bucăți care nu au nicio legătură unele cu altele, de parcă provin din jocuri de îmbinare diferite, toate puse la grămadă în aceeași cutie de către vreun vânzător nepăsător, dintr-un magazin second hand sau din vreun alt loc în care jocurile bătrâne se duc să moară. Doar că jocurile nu mor.
==========
Futu-i de soartă. Futu-i de Norfolk. Futu-i de slujbă și futu-i de consoartă. Futu-i de adolescenți care cred că le știu pe toate. Futu-i de fata care îi trece în hol pe la spate. A existat relație de consecință între iubire și regulat? A existat relație de consecință între dat și luat? A existat vreun sens în orice scrisă carte? A existat vreun sens în orișicare parte? A existat vreodată un brânci ce-a devenit lovire? A existat vreodată vers ce-a devenit iubire? A existat vreo cale oftatului să-i poruncești, odinioară? A existat vreun loc unde melodiile pop se duc să moară? A existat o fată odată cândva ca niciodată? A existat arteră să nu poată fi tăiată? Inima a prostit mintea cu cerșetori în hapennings? Shakespeare a devenit întotdeauna un alt e.e. Cummings? Ruină sonetară a fost mereu sfârșitul? Shakespeare a devenit mereu Don Juan iubitul?
==========
Ieri după-amiază Astrid urmărea un program numit Bărzăunii ucigași ai iadului. Magnus s-a așezat lângă ea pe canapea, iar ea i-a povestit cum bărzăunii ucigași, care sunt de zece ori mai mari decât albinele de undeva din America de Sud, își trimit cercetașii înainte ca să descopere stupii de albine și să raporteze la întoarcere. Apoi bărzăunii atacă stupul, ucid albinele și mănâncă mierea. Dar mai apoi niște albine s-au deșteptat și și-au dat seama că acești bărzăuni mor la o anumită temperatură, 116 grade Fahrenheit. Dar și albinele mor la o anumită temperatură, 118 grade Fahrenheit. Deci următoarea dată când un bărzăune a fost descoperit de albine, acestea au știut să facă în așa fel încât să înconjoare bărzăunul și să dea din aripi în același timp ca o singură albină, până ce au atins – dă-ți seama – exact 117 grade Fahrenheit. Al naibii de deștepte, a spus Astrid.

7 Comments

Filed under Citate, Lecturi, Recenzii

Băiatul cu pijamale în dungi, de John Boyne

Baiatul cu pijamale in dungiBăiatul cu pijamale în dungi, de John Boyne, Editura RAO, 2013, traducere din engleză de Lucia Ostafi-Iliescu

Încă o carte foarte prezentă pe bloguri, dar n-am ce face: am găsit-o pe o masă, într-o vizită, am profitat de un moment prielnic să o răsfoiesc și am ajuns să citesc mai mult de jumate în pauzele de țigară ale celorlalți. Încep deci cu concluzia: este o carte care se citește extrem de repede, care te prinde și, inevitabil, te emoționează.

Bruno este un băiat de nouă ani, care este nevoit să se mute împreună cu familia undeva departe („mai departe de doi kilometri”), să renunțe la casă și prieteni pentru a-și urma tatăl la noul lui serviciu foarte important, unde soldați înfricoșători și foarte serioși îi ascultă ordinele. Deși inițial se opune, odată ajuns acolo va descoperi un nou prieten, care îi va umple timpul și gândurile și datorită căruia se va simți fericit în pofida a tot ce se întâmplă în jurul lui. Problema e că Shmuel se află dincolo de un gard de sârmă, este mereu slab și flămând, tuns chilug, uneori plin de vânătăi, trist și speriat și poartă aceleași pijamale murdare în dungi, ca toți ceilalți de dincolo de gard.

Mi-au plăcut găselnițele autorului de a descrie realitatea crudă, fără a o numi efectiv: locul în care se mută se numește Out-With, deși Bruno este certat în repetate rânduri că nu pronunță corect, personajul prost-crescut și temut care a venit în vizită și l-a trimis pe tata departe este Fury, salutul „Heil Hitler” este doar sugerat, sora lui Bruno, ajunsă aproape la adolescență, este Cazul fără Speranță etc. (M-am mirat, totuși, că se pomenește lagărul…)

Deși cititorii înțeleg repede că este vorba despre Auschwitz, Hitler, der Führer și despre exterminarea evreilor, toată această realitate sordidă pare să-i scape lui Bruno, care vede totul cu inocență și prietenie. De câte ori bănuiește că ceva nu este în regulă, evită subiectul, pentru a nu-și strica relațiile și bucuria „explorării”, dar instinctele lui sunt corecte.

O carte emoționantă, care se înscrie cumva în seria cărților despre copii, evrei și Germania nazistă, la fel ca The Book Thief (Hoțul de cărți) și Jurnalul Annei Frank. The Boy in the Striped Pyjamas a fost și ecranizată în 2008, iată și trailerul mai jos:

Later edit:

Am observat că articolul acesta este foarte popular și că cele mai multe vizite, dacă nu chiar toate, se datorează căutărilor de pe Google, făcute probabil de elevi (dată fiind exprimarea: rezumat, caracterizare Bruno etc.). Am tras concluzia că această cărțulie a intrat cumva în programa școlară sau este aleasă de profesori pentru a ilustra sau a aborda tema Holocaustului.

Prin urmare, am o rugăminte la voi, cei care ajungeți pe pagina aceasta căutând poate o soluție mai rapidă și mai lipsită de efort decât lectura propriu-zisă sau pusul propriei minți la contribuție: citiți mai întâi cartea! V-am spus deja mai sus că este mică, se citește extrem de repede și s-ar putea să aveți surpriza să vă și placă. 🙂

Și aș mai fi curioasă să-mi spuneți apoi părerile voastre sincere, autentice, necopiate, neinspirate. Parcă nu mi se pare echitabil ca doar eu să ofer și voi să primiți. Haideți să dialogăm! Să fie un schimb de impresii. Poate că aici, într-un mediu neoficial, prietenos, fără amenințarea notei sau privirea severă a profesorului, se dezleagă și limbile. Vă aștept!

 

7 Comments

Filed under Lecturi, Recenzii