Tag Archives: Publica

Cărți de octombrie

N-am mai scris de ceva vreme aici și poate vă întrebați ce mai fac. Ei bine, lucrez de zor la o traducere nouă, un thriller psihologic cu recenzii bune pe internet și o prezentare cel puțin incitantă pe coperte. Deocamdată, nu știu ce să spun despre el, dar cred că și din cauză că eu, oprindu-mă asupra fiecărei fraze, fiecărui cuvânt, îl citesc cu încetinitorul și poate ratez ceva, fiorul ăla care te face să nu poți lăsa cartea din mână. Nici n-aș putea să n-o las din mână, fiindcă ar însemna să traduc non-stop. 🙂 Nu vreau să o citesc înainte pentru că, nefiind o carte în care accentul se pune pe stil, ci pe acțiune, odată ce aș pierde atuul necunoscutului, al suspansului, nu mi-ar mai rămâne mare lucru. Recunosc totuși curiozitatea care ia amploare pe parcursul lecturii, efectul de surpriză de la finalul capitolelor, ramificarea acțiunii și adâncirea personajelor. Aștept să ajung la marele final, ca să-mi fac o părere mai susținută, deocamdată am trecut de prima treime și număr paginile…

cu-ultima-suflareCe altceva mai fac? După primele două volume din Elena Ferrante, despre care puteți citi în articolul precedent, nu m-am mai aventurat în nimic intens, am preferat lecturi mai puțin solicitante. Am răsfoit Cu ultima suflare, de Paul Kalanithi, Editura Nemira, traducere de Monica Șerban, și – cu riscul să-mi sară lumea în cap – mărturisesc că nu mi-a plăcut. Adică mi-a părut rău că un tip așa de inteligent și de tânăr s-a îmbolnăvit și a murit, dar dincolo de empatia pentru o dramă umană, cartea în sine nu mi-a stârnit alte sentimente. Am văzut-o mai degrabă ca pe un exemplu de literatură motivațională, cu mesajul: nu ceda nici măcar în fața amenințării bolii sau a morții, poți profita din plin de zilele care ți-au mai rămas de trăit. Pentru mesaje de genul ăsta, însă, prefer să citesc ceva mai bine scris (și mă gândesc la Our Souls at Night, de Kent Haruf, care mi-a scăpat printre degete, dar pe care tot o s-o citesc cândva). În ciuda reclamei – „Cartea a inspirat sute de mii de oameni din întreaga lume, devenind imediat bestseller, tradus în zeci de țări, a fost bestseller New York Times  și cea mai bună carte pe Amazon în ianuarie 2016” – pe mine nu m-a impresionat, dar poate printre voi sunt curioși sau adepți ai genului.

dscn7117Am mai citit Eu o să vorbește drăguț cândva, de David Sedaris, apărută la Editura Publica, traducere de Ruxandra Tudor. (În paranteză fie spus, am savurat și vinul primit odată cu cartea, un roze bun din colecția Rose Far Niente de la Vincon). Este o colecție de povestiri destul de haioase, despre diverse experiențe din viața autorului, de la copilăria într-un orășel american, la viața în New York, eforturile lui de a învăța franceza și viața într-un sătuc din Franța și la Paris. Bune fix cum am avut eu nevoie de ele, pentru relaxare și tranziție între două cărți mai acaparante (hm, e drept că știu ce m-a acaparat ultima oară, dar nu știu care va fi următoarea lectură intensă – aștept inspirația de moment, ca de obicei).

istoria-snobismuluiÎn fine, acum mă delectez cu Istoria snobismului, de Frederic Rouvillois, apărută la Editura Nemira, în traducerea Irinei Negrea. Este o istorie foarte bine documentată despre apariția și formele snobismului de-a lungul timpului, o lectură interesantă din care însă nu reușesc să citesc prea multe pagini pe seară din motive evidente de oboseală. Autorul trece prin mai multe momente și domenii în care snobismul s-a manifestat în grade diferite de intensitate, cum ar fi: goana după particula nobiliară „de” din societatea franceză, adoptarea englezismelor (cuvinte, modă, influențe de toate felurile), folosirea religiei (de exemplu, actele de binefacere ale catolicilor), consumul de bucate sau băuturi rare sau scumpe, practicarea anumitor sporturi, îmbrăcarea după o anumită modă etc.

Am aflat lucruri fascinante, mi-am notat citate și am zâmbit la ironiile fine ale lui Frédéric Rouvillois. Ce mi-a plăcut, pe lângă aspectul informativ și stilul elegant, a fost faptul că, deși îi ironizează, autorul le și recunoaște meritele snobilor – fără ei, societatea nu ar fi evoluat și multe lucruri bune nu s-ar mai fi întâmplat. Mi-a plăcut mult și traducerea Irinei Negrea. Recomand călduros cartea tuturor și pentru informații, și pentru plăcerea lecturii și pentru că, veți vedea, e un pic de snobism în fiecare dintre noi.

În afară de muncă și de lecturi, am început să merg la sală, o activitate extrem de utilă și necesară pentru ăștia ca mine care stau toată ziua țepeni la laptop. După ce, la început, am plecat de acolo tremurând din toate încheieturile, de ziceai că mă dezmembrez ca în desene animate, acum sunt în faza în care doar gâfâi puternic și plec epuizată după o oră de activitate intensă (fetele alea scot untul din mine, nu-i de glumă). Mă gândesc totuși că o să ajung și în stadiul în care voi putea să exersez liniștită (dacă nu cumva e oximoron ăsta) în timp ce și ascult ceva interesant. Am câteva cărți audio care-mi fac cu ochiul și le folosesc mental pentru a mă motiva, dacă mai era nevoie.

Mno, cam așa e octombrie pentru mine până acum. Voi cu ce vă lăudați?

14 Comments

Filed under Lecturi