Tag Archives: Pandora M

Prietena mea genială și Povestea noului nume, Elena Ferrante

prietena-mea-genialaPrietena mea genială și Povestea noului nume, primele două volume din tetralogia napolitană scrisă de misterioasa Elena Ferrante, apărute la Editura Pandora M în 2015, respectiv 2016, traducere de Cerasela Barbone.

Aveam cărțile de câteva luni, dar tot amânam să le citesc în speranța că voi rezista până când se vor traduce toate cele patru volume. Evident, nu a fost așa, am devorat cele câteva sute de pagini în câteva zile, iar acum aștept apariția celui de-al treilea volum, la Gaudeamus.

Prietena mea genială este povestea a două prietene, Lila și Elena, poveste ce începe în copilăria lor, în anii ’49- ’50, continuă de-a lungul adolescenței și, ni se dă de înțeles în prolog, până la bătrânețe, când Elena se apucă să o scrie. Relația dintre cele două fete este destul de complexă și schimbătoare, un amalgam ciudat de admirație, invidie, ambiție, grijă, afecțiune și ajutorare, dar și de secrete și răutăți. Drumurile lor, deși se intersectează tot timpul, sunt diferite: Elena urmează calea studiilor, iese din cartierul sărac și limitat, din mahalaua napolitană în care au crescut amândouă, și cunoaște și altfel de lume, își deschide orizonturile, este lăudată pentru rezultatele bune la învățătură. Totuși, face toate astea cu eforturi mari, cu conștiinciozitate, pe de o parte din curiozitate și din dorința de a învăța, pe de altă parte dintr-un soi de nevoie, teamă sau obligație. Aflată permanent în umbra Lilei, Elena se străduiește mereu să fie bună la școală, să fie apreciată, dar îi lipsește încrederea în sine și recunoaște influența Lilei în tot ceea ce face.

La rândul ei, Lila se transformă dintr-o fetiță mică, slabă și negricioasă, destul de bătăioasă și de răutăcioasă, într-un fel de divă a cartierului, fără a pierde „geniul” care o făcuse mereu să strălucească în comparație cu ceilalți. Chiar dacă este obligată să renunțe la școală după ciclul primar, prin ingeniozitate și mânată de dorința de îmbogățire, face alianțe mai mult sau mai puțin potrivite, dezvoltă afacerea familiei, dă dovadă de pricepere și înțelegere în tot ceea ce întreprinde, și totul cu naturalețe și ușurință. Setea ei de cunoaștere apare și dispare în funcție de numeroasele întâmplări din viața personală, dar potențialul este mereu acolo.

povestea-noului-numePovestea noului nume continuă istoria din momentul căsătoriei Lilei. Pe de o parte, redă amănunțit multe întâmplări, ce par repetitive, cu scopul de a ilustra temperamentele celor două prietene și lucrurile care le apropie și le despart; pe de altă parte, apar lucruri noi în viețile lor (continuarea studiilor la universitate pentru Elena, o poveste de dragoste tumultoasă pentru Lila, despărțiri, înstrăinări, reveniri). Relația dintre ele e mereu cu suișuri și coborâșuri, iar Elena, deși reușește să se cizeleze la universitate, să facă impresie bună și acolo, să-i intimideze prin apariție și felul de a vorbi pe cei rămași acasă, simte în continuare o legătură puternică și o atracție împotriva voinței ei față de Lila și de viața ei complicată.

În ambele volume, mi-a plăcut mult descrierea mahalalei, cu sărăcia ei, cu bărbații obișnuiți să fie capi ai familiei, ascultați de toată lumea, cu femeile trecute înainte de vreme și consumate de îngrijirea casei și a copiilor, cu mafia cartierului: cămătarii, afaceriștii, cei care trec țanțoși în mașini și se leagă de fete sau care, mai târziu, fac bani ilegal și stăpânesc tot cartierul, cu gesturile pătimașe și impulsive într-o societate și o cultură în care certurile și bătăile sunt la ordinea zilei, cu ierarhia prestabilită din cadrul familiei și cu micile intrigi de cartier ce capătă dimensiunile unor adevărate drame. De altfel, am avut senzația că, alături de Elena și de Lila, mahalaua care le dictează gândurile și acțiunile, le influențează alegerile și le determină să lupte ca să o învingă este și ea personaj principal în cărțile lui Ferrante. Iar aceasta reușește să o redea atât de bine încât eu, la fel ca Elena, m-am simțit sufocată de preocupările mărunte, de intrigile și bârfele veșnice, de certurile și bătăile dintre familii, parteneri de afaceri, vecini sau foști prieteni, de lipsa de perspectivă și de nevoia de a ieși din lumea asta îngustă și inechitabilă.

La fel, puterea scriitoarei de a evoca relația dintre cele două fete este atât de mare încât eu am admirat-o, am compătimit-o, am disprețuit-o și iar am admirat-o pe Lila pe parcursul întregii lecturi, la fel cum Elena oscila în sentimentele ei față de aceasta. Fragmentul de mai jos cred că rezumă cel mai bine natura legăturii dintre ele:

Am înțeles că ajunsesem acolo plină de mândrie și mi-am dat seama – cu bună credință, desigur, cu afecțiune – că făcusem toată călătoria aceea mai ales ca să-i arăt ce pierduse ea și ce câștigasem eu. Dar ea își dăduse seama de asta încă de când apărusem în fața ei și acum, riscând conflicte cu colegii de muncă și sancțiuni, reacționa explicându-mi de fapt că nu câștigasem nimic, că p lume nu era nimic de câștigat, că viața ei era plină de aventuri diferite și fără criterii, exact ca a mea, și că timpul pur și simplu trecea fără niciun sens și era frumos doar să te vezi din când în când ca să auzi sunetul nebunesc al minții uneia dintre noi răsunând în sunetul nebunesc al minții celeilalte.

Aștept cu interes și următoarele volume, curioasă cum va evolua relația dintre Elena și Lila, cum sau dacă se va schimba mahalaua și, mai ales, ce drumuri vor urma cele două, fiecare „prietena genială” a celeilalte.

4 Comments

Filed under Lecturi, Recenzii