Tag Archives: Nemira

Cititorul ideal

Dacă ar fi să pun în balanță cărțile de ficțiune și pe cele de non-ficțiune pe care le citesc, ficțiunea ar câștiga detașat. Probabil pentru că sunt mai avidă de povești și de personaje decât de teorie. Se întâmplă însă ca un roman să mă solicite atât de mult încât să nu pot intra imediat în atmosfera altuia și atunci simt nevoia să iau o pauză de la ficțiune și să mă delectez o seară-două-trei cu câteva pagini de non-ficțiune. Deși nu pe cât de des mi-aș dori sau ar trebui, mă întorc atunci spre așa-zisa literatură de specialitate, fie că vorbim despre psihologie, teoria literaturii, istorie sau alt domeniu care mă interesează.

O astfel de carte care îmi dă răgaz de la poveștile alternative în care trăiesc este Un cititor în pădurea din oglindă, de Alberto Manguel, apărută la Editura Nemira, în 2016, traducere din limba engleză și note de Bogdan-Alexandru Stănescu. Cartea este o sumă de considerații de ordin mai general sau mai particular, plecând de la Borges și Che Guevara până la istoria paginii scrise și a punctului, toate desfășurându-se sub mottouri preluate din Alice în Țara din Oglindă, a lui Lewis Carroll.

Printre aceste considerații, am găsit și câteva definiții ale cititorului ideal și, deși lectura, în general, îmi prilejuiește întrebări, zâmbete, curiozități, adnotări și alte satisfacții intelectuale, nu știu în ce măsură eu mă încadrez în aceste definiții. Am selectat totuși câteva pe care le preiau și aici spre aducere aminte și împărtășire cu publicul larg (?). Încep cu cea mai evidentă, prin prisma meseriei mele, și continui, pe sărite, cu alte câteva care mi-au atras atenția. Sunt șapte în total, dar ofer și un bonus, așa că citiți cu răbdare și atenție până la sfârșit!

  1. Cititorul ideal este traducătorul, capabil să facă o disecție a textului, să dea pielea la o parte, să taie până la măduvă, să urmărească fiecare arteră sau venă și apoi să recompună o cu totul nouă ființă plină de viață. Cititorul ideal nu este un taxidermist.

  2. Când termină cartea, cititorii ideali simt că, dacă nu ar fi citit-o, lumea le-ar fi fost mai săracă.

  3. Pentru cititorul ideal, orice carte este, într-un anumit grad, o autobiografie.

  4. Notițele de pe marginea paginii sunt semnul cititorului ideal.

  5. Cititorul ideal creează prozeliți.

  6. Cititorul ideal este capabil să se îndrăgostească de unul dintre personajele cărții.

  7. Cititorul ideal dorește atât să ajungă la finalul cărții, cât și să știe că acea carte nu se va termina niciodată.

Bonus: „Există trei tipuri de cititori: primul, care se bucură de lectură fără a judeca; al treilea, care judecă fără a se bucura de lectură; și unul în mijloc, care judecă în timp ce se bucură și se bucură în timp ce judecă. Această ultimă categorie reproduce o operă de artă; membrii ei nu sunt numeroși.” (Goethe, într-o scrisoare către Johann Friedrich Rochlitz).

Vă regăsiți în definițiile astea? Aveți și altele? Voi ce fel de cititori credeți că sunteți?

Leave a Comment

Filed under Citate

Cărți de octombrie

N-am mai scris de ceva vreme aici și poate vă întrebați ce mai fac. Ei bine, lucrez de zor la o traducere nouă, un thriller psihologic cu recenzii bune pe internet și o prezentare cel puțin incitantă pe coperte. (Later edit: Cuplul din vecini, de Shari Lapena, Editura Trei)

cu-ultima-suflareCe altceva mai fac? După primele două volume din Elena Ferrante, despre care puteți citi în articolul precedent, nu m-am mai aventurat în nimic intens, am preferat lecturi mai puțin solicitante. Am răsfoit Cu ultima suflare, de Paul Kalanithi, Editura Nemira, traducere de Monica Șerban, și – cu riscul să-mi sară lumea în cap – mărturisesc că nu mi-a plăcut. Adică mi-a părut rău că un tip așa de inteligent și de tânăr s-a îmbolnăvit și a murit, dar dincolo de empatia pentru o dramă umană, cartea în sine nu mi-a stârnit alte sentimente. Am văzut-o mai degrabă ca pe un exemplu de literatură motivațională, cu mesajul: nu ceda nici măcar în fața amenințării bolii sau a morții, poți profita din plin de zilele care ți-au mai rămas de trăit. Pentru mesaje de genul ăsta, însă, prefer să citesc ceva mai bine scris (și mă gândesc la Our Souls at Night, de Kent Haruf, care mi se pare un exemplu foarte bun de mesaj optimist: există dragoste nouă și la bătrânețe, fiecare zi merită trăită așa cum îți dorești.). În ciuda reclamei – „Cartea a inspirat sute de mii de oameni din întreaga lume, devenind imediat bestseller, tradus în zeci de țări, a fost bestseller New York Times  și cea mai bună carte pe Amazon în ianuarie 2016” – pe mine nu m-a impresionat, dar poate printre voi sunt curioși sau adepți ai genului.

dscn7117Am mai citit Eu o să vorbește drăguț cândva, de David Sedaris, apărută la Editura Publica, traducere de Ruxandra Tudor. (În paranteză fie spus, am savurat și vinul primit odată cu cartea, un roze bun din colecția Rose Far Niente de la Vincon). Este o colecție de povestiri destul de haioase, despre diverse experiențe din viața autorului, de la copilăria într-un orășel american, la viața în New York, eforturile lui de a învăța franceza și viața într-un sătuc din Franța și la Paris. Bune fix cum am avut eu nevoie de ele, pentru relaxare și tranziție între două cărți mai acaparante (hm, e drept că știu ce m-a acaparat ultima oară, dar nu știu care va fi următoarea lectură intensă – aștept inspirația de moment, ca de obicei).

istoria-snobismuluiÎn fine, acum mă delectez cu Istoria snobismului, de Frederic Rouvillois, apărută la Editura Nemira, în traducerea Irinei Negrea. Este o istorie foarte bine documentată despre apariția și formele snobismului de-a lungul timpului, o lectură interesantă din care însă nu reușesc să citesc prea multe pagini pe seară din motive evidente de oboseală. Autorul trece prin mai multe momente și domenii în care snobismul s-a manifestat în grade diferite de intensitate, cum ar fi: goana după particula nobiliară „de” din societatea franceză, adoptarea englezismelor (cuvinte, modă, influențe de toate felurile), folosirea religiei (de exemplu, actele de binefacere ale catolicilor), consumul de bucate sau băuturi rare sau scumpe, practicarea anumitor sporturi, îmbrăcarea după o anumită modă etc.

Am aflat lucruri fascinante, mi-am notat citate și am zâmbit la ironiile fine ale lui Frédéric Rouvillois. Ce mi-a plăcut, pe lângă aspectul informativ și stilul elegant, a fost faptul că, deși îi ironizează, autorul le și recunoaște meritele snobilor – fără ei, societatea nu ar fi evoluat și multe lucruri bune nu s-ar mai fi întâmplat. Mi-a plăcut mult și traducerea Irinei Negrea. Recomand călduros cartea tuturor și pentru informații, și pentru plăcerea lecturii și pentru că, veți vedea, e un pic de snobism în fiecare dintre noi.

14 Comments

Filed under Lecturi

111 cele mai frumoase poezii de dragoste din literatura română

111-cele-mai-frumoase-poezii-de-dragoste111 cele mai frumoase poezii de dragoste din literatura română, colecție coordonată de Marius Chivu și Radu Vancu, Editura Nemira, 2016

Mă tot gândeam, de când am citit-o, să vorbesc un pic despre ea, dar tot interveneau altele și altele și uite așa amânam. Un pic ca în viață, ne luăm cu diverse lucruri prozaice și uităm de poezie. 🙂 Întâmplarea a făcut ca în dimineața asta să văd un articol despre colecția cu pricina, lucru m-a impulsionat să scot din nou volumul din bibliotecă și să-l răsfoiesc spre aducere aminte.

Ce mi-a plăcut mie la acest volum a fost că reunește poezii mai puțin știute (de mine, cel puțin). Am recunoscut doar câteva, așa că mare mi-a fost curiozitatea să descopăr versuri noi, „care acoperă nu mai puțin de 230 de ani de poezie românească. Cel mai vechi poem datează din 1785, iar cel mai nou, de anul trecut.” Așadar, scopul coordonatorilor, precizat în deschiderea colecției, a fost atins.

Un alt lucru care mi-a plăcut a fost că poeziile nu sunt redate în ordine cronologică, ci în ordinea alfabetică a numelor autorilor, ceea ce te face să sari de la o epocă la alta într-o clipită, să schimbi stilurile, limbajul, viziunea, starea în decurs de câteva secunde. Nu ai cum să te plictisești așa, asta e clar!

După cum mi-e obiceiul, am marcat discret versurile care mi-au plăcut mai mult, prin umare o să menționez și aici măcar câteva titluri și nume și o să preiau măcar câteva versuri: Daniel Bănulescu – Continuă să dai totul pe ultima sută de metri, Ana Blandiana – Cuplu, Vsevolod Ciornei – De fapt, Anton Pann – Până când nu te iubeam, Maria Banuș – Scrisoare, Emil Brumaru – Cântec naiv, Elena Farago – Iubește-mi mâinile și ochii, Svetlana Cârstean – Cine nu e mângâiat nu există, Letiția Ilea – după multă vreme.

Nina Cassian – Voiam să rămân

Voiam să rămân în septembrie

Pe plaja pustie și palidă,

voiam să mă încarc de cenușa

cocorilor mei nestatornici

și vântul greoi să-mi adoarmă

în plete ca apa-n năvoade;

voiam să-mi aprind într-o noapte

țigara mai albă ca luna,

și-n jurul meu – nimeni, doar marea

cu forța-i ascunsă și gravă;

voiam să rămân în septembrie,

prezentă la trecerea timpului,

cu-o mână în arbori, cu alta-n

nisipul cărunt – și să alunec

odată cu vara în toamnă…

Dar mie îmi sunt sorocite,

pesemne, plecări mai dramatice.

Mi-e dat să mă smulg din priveliști

cu sufletul nepregătit,

cum dat mi-e să plec din iubire

când încă mai am de iubit…

Nu știu dacă citiți poezie, dar dacă sunteți măcar curioși să vedeți dacă vă mai regăsiți în versuri de acum peste 200 de ani sau dacă vă identificați cu versuri de acum un an, doi, încercați colecția de la Nemira. S-ar putea să aveți surprize plăcute!

2 Comments

Filed under Lecturi, Poezii, Recenzii