Tag Archives: Humanitas

Toată lumina pe care nu o putem vedea, de Anthony Doerr

All the Light We Cannot SeeAll the Light We Cannot See, de Anthony Doerr, apărută și în română cu titlul Toată lumina pe care nu o putem vedea, la Editura Humanitas, în 2016, traducere de Iulia Gorzo. Romanul câștigător al prestigiosului premiu Pulitzer în 2015 abordează subiectul celui de-Al Doilea Război Mondial, „văzut” din perspectiva a doi copii.

Marie-Laure e o franțuzoaică rămasă fără vedere de mică, pe care tatăl ei o învață să citească Jules Verne în Braille și să recunoască obiectele, clădirile și străzile cu ajutorul unor machete ingenioase din lemn. La vârsta de doisprezece ani, Marie-Laure este obligată să fugă din Paris împreună cu tatăl ei,  în încercarea de a se salva din calea nemților invadatori. Tatăl, angajat al Muzeului de Istorie Naturală din Paris, este însărcinat de acesta să ascundă o piatră prețioasă (sau poate numai o copie reușită a acesteia, trebuie să citiți cartea ca să aflați), despre care se spune că este purtătoarea unui blestem. Cei doi ajung în Saint-Malo, frumosul oraș-citadelă din nord-vestul Franței (pe care l-am revizitat și eu în minte, cu ajutorul descrierilor din roman), unde sunt adăpostiți de un unchi și de buna și curajoasă doamnă Manec, care se va implica în mișcarea de rezistență. Pe urmele lor, ajunge și un neamț obsedat de diamant, în stare să ucidă pentru el. Așadar, avem și o poveste emoționantă, și suspans.

Werner este un băiat neamț rămas fără părinți, crescut împreună cu sora lui la un orfelinat, fascinat de tehnică și radiouri, ajuns în rândurile copiilor îndoctrinați și înregimentați în armata lui Hitler. Odată admis la academia militară, el descoperă că până și copiii pot deveni foarte cruzi și violenți, iar o victimă a acestora și, indirect, a sistemului nazist este chiar prietenul lui, Frederick. (Aici, parcursul celor doi –  un orfan sărac care se împrietenește cu un soi de geek bogat, cu un destin trist – mi-a amintit de Sticletele, de Donna Tartt. Aceasta se adaugă la cealaltă referință literară care mi-a venit în minte citind romanul de față, și anume Hoțul de cărți, de Markus Zusak, despre o fetiță nemțoaică în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.) Werner oscilează între dorința lui de a studia și rigorile impuse de sistem, între dorul și dragostea de sora lui și amenințarea muncii în subteran, care i-a lăsat fără tată, între dorința de a reuși și fidelitatea față de prietenul lui. Un suflet destul de chinuit, care își află lumina de la capătul tunelului abia spre sfârșit, dar prea târziu.

Pe parcursul romanului, perspectivele celor doi alternează, la fel și planurile temporale, astfel că ne aflăm într-un du-te-vino permanent de întâmplări, locuri, momente, gânduri și emoții. Drumurile și poveștile celor doi copii/adolescenți se intersectează pentru foarte puțin timp, iar finalul aduce în prim plan urmările războiului pentru protagoniști, dar și – prin extensie – pentru cele două popoare, după câțiva ani, cu concluziile evidente. Este o carte despre solidaritate și prietenie, curaj și frică, familie și străini, cunoaștere prin știință și intuiție, război, violență, moarte, dar și despre speranță și reconcilierea cu trecutul; este o carte cu imagini vizuale și olfactive puternice, cu multe metafore și un stil atent, căutat, cizelat; și, nu în ultimul rând, este o carte frumoasă, emoționantă, dar care pe mine m-a pierdut un pic în a doua jumătate, unde mi s-a părut că trenează inutil până să se precipite lucrurile spre final, motiv pentru care am ezitat între trei și patru steluțe pe Goodreads. Mi-au plăcut în mod deosebit personajele unchiului, al surorii lui Werner, Jutta, și al doamnei Manec, chiar dacă secundare. La fel, mi-a plăcut grija pentru detalii și pentru stil.

Cam aici se încheie această mică recenzie și, ca de obicei, vă las doar cu un citat, ales aleatoriu, deși poate sunt altele mult mai sugestive:

The city, thinks Marie-Laure, is slowly being remade into the model upstairs. Streets sucked empty one by one. Each time she steps outside, she becomes aware of all the windows above her. The quiet is fretful, unnatural. It’s what a mouse must feel, she thinks, as it steps from its hole into the open blades of a meadow, never knowing what shadow might come cruising.

6 Comments

Filed under Lecturi, Recenzii

Fals tratat de manipulare, de Ana Blandiana

Fals tratat de manipulare Fals tratat de manipulare, de Ana Blandiana, Editura Humanitas, 2013

Aveam de câteva luni volumul în bibliotecă și tot amânam să-l abordez, descurajată, pe de o parte, de mărimea sa și, pe de alta, de adevărurile dure și poveștile triste legate de perioada comunistă și post-comunistă pe care mă așteptam să le găsesc acolo.

Am avut însă surpriza să descopăr aproape 500 de pagini de amintiri, întrebări, răspunsuri, căutări, întâmplări, imagini, explicații și meditații, menite să compună nu un simplu volum de memorii, ci o încercare a autoarei de a înțelege mecanismele lumii în care a trăit, propria evoluție în mijlocul acesteia și rolul manipulării, în ambele direcții. De altfel, prefața ne avertizează că aceasta este „o carte de amintiri doar în măsura în care amintirile pot deveni argumente” și că „nu am scris această carte pentru a transmite un adevăr pe care eu îl dețin, ci pentru a găsi un adevăr de care eu am nevoie”.

Ana Blandiana tânărăAstfel, o cunoaștem pe Ana Blandiana în diverse ipostaze, care împreună compun un portret puternic și delicat în același timp: copil (fiică de preot, pe numele adevărat Otilia-Valeria Coman), care asistă la arestarea tatălui său și se învinovățește pentru asta; tânără căreia i se refuză admiterea la facultate timp de patru ani, din cauză că avea un „dosar nesănătos”; poetă căreia i se interzice publicarea în mai multe rânduri și care este urmărită și persecutată de Securitate; îndrăgostită de cel care avea să-i devină soț, cel mai bun prieten, coleg de breaslă și partener pe viață, Romulus Rusan; poetă de succes, prozatoare, câștigătoare a importante premii și participantă la numeroase conferințe literare internaționale; neobosită activistă civică și fondatoare a Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței, de la Sighet; femeie surprinsă de trecerea timpului; româncă ce a refuzat să fugă din țară, în pofida ocaziilor ivite de-a lungul timpului sub regimul comunist, pentru că în altă parte nu ar mai fi putut scrie; om cu visuri, calități, defecte, temeri, îndrăzneli și dorința de a le diseca pe toate pentru a se înțelege mai bine.

ana-blandiana-prezentVolumul este organizat în mici capitole, sub formă de eseuri/povestiri/pastile, care abundă în imagini de impact, pasaje frumoase, adevăruri incomode. Subiectele abordate sunt numeroase și diverse: de la țărăncile românce, ierarhia și relațiile în lumea satului, până la intrigile și invidia din lumea scriitorilor, de la teama și lipsa de loialitate a prietenilor sau vecinilor până la curajul emoționant al unui țăran bătrân și străin, de la dihotomii precum tineri-bătrâni, bine-rău, frumos- urât la atotprezența insinuantă și bolnăvicioasă a neîncrederii și a manipulării, de la politică, societate civilă, lupta pentru putere și mecanismele ascunse ale acesteia la trecerea timpului, apariția și semnificația internetului, exilul și apăsarea lui (vezi Cioran și Eliade), de la „spaima profilactică” practicată de Securitate la libertatea și demnitatea din privirile țăranilor români arestați și altele asemenea.

Sunt multe pasaje cu care aș vrea să exemplific cele de mai sus, ca să înțelegeți de ce m-a emoționat această carte, dar nu am cum să le redau pe toate, iar selecția este dificilă. O să spun doar că vocea care răzbate din spatele celor câteva sute de pagini pare sinceră, fermă, dornică să înțeleagă și să arate, să explice și să se apropie, în mod special, de tineri:

Nu mă impresionează că pot să am riduri și părul alb și câte și mai câte semne ale trecerii timpului, dar faptul că cei care au vârsta pe care sufletul meu a refuzat să o părăsească m-ar putea privi ca pe o doamnă, ca pe cineva cu o definiție net diferită de a lor, mă descumpănește și mă înspăimântă.

Cred că e important ca mai ales tinerii să o citească, pentru că, pentru mulți, ar fi o revelație și un ajutor să înțeleagă și „vremurile de dinainte”, și șansa pe care o au acum să transforme societatea românească într-una mai bună.

Îmi aminteam felul în care citeam în adolescență cărțile, aruncându-mă ca într-o voluptoasă sinucidere provizorie în viața lor uneori de neînțeles, în timp ce propria mea viață rămânea ca o haină uitată pe mal, fără să știu dacă voi mai avea puterea să mă întorc și să o îmbrac vreodată. Nimic din ceea ce mi s-a întâmplat în viață nu a fost mai important, mai determinant pentru viața mea decât lecturile din adolescență și n-am crezut niciodată că pot, ca scriitor, să-mi doresc mai mult decât să am în viața unor adolescenți rolul pe care scriitorii l-au avut în viața mea de adolescent.

Vorbind despre timp:

În orice caz, cu cât viața mi se mărunțește cu programe pe care trebuie să le notez ca să nu le încurc, cu întâlniri, conferințe, interviuri, lecturi publice, dezbateri, expoziții, călătorii, prevăzute pe săptămâni și luni înainte, cu tât înțeleg mai bine raportul invers proporțional dintre libertate și timp și cu atât dependența mea de orologiile lumii – pe care am slugărnicia să le port miniaturizate simbolic, ca niște cătușe, la glezna mâinii – îmi apare mai manipulatoare și mai oprimantă.

Despre manipulare:

În măsura în care a fost rezultatul unei măiestre organizări, ura care a sfârtecat, măruncit, măcinat, dizolvat societatea omânească de după ’89 a funcționat l toate nivelurile și compartimentele acesteia. Pentru că arta dezbinării nu consta în a reuși să-i faci să se ciocnească și să se încleșteze pe viață și pe moarte pe cei care sunt de sens contrar, ci în a-i face să se sfârtece între ei pe cei de același fel.

Despre cei care au ales calea străinătății și cei rămași în urmă:

Un popor nu pleacă în întregime de acasă, indiferent cât de mare i-ar fi nefericirea. Cei care pleacă se salvează pe cont propriu, desolidarizându-se tacit de cei care rămân, prin simplul fapt că refuză să le mai împărtășească soarta.

*

Compasiune era ceea ce simțeam și eu: compasiune pentru libertatea noastră de iobagi pe un petec de cuvânt, lăsați singuri de cei ce au plecat, pleacă și vor mai pleca; compasiune pentru singurătatea lor de scriitori despărțiți violentviolent de cititorii lor și rămași singuri în mijlocul lumii și limbii străine; compasiune pentru toată suferința de acasă și pentru toată suferința de aici, pentru cei ce s-au pierdut din lipsa libertății și pentru cei ce s-au pierdut de dragul libertății. Compasiune pentru toți cei siliți să opteze pentru drame de sens contrar, dar de aceeași intensitate…

4 Comments

Filed under Citate, Lecturi, Recenzii

Detectiv fără voie

Sfârșit de an, vacanță (mă rog, un fel de, pentru că tot am lucrat, dar la traducerile de carte, care-s o muncă plăcută, așa că nu prea se pune!), călătorii ca să petrecem sărbătorile în familie și, inevitabil, drumuri cu trenul, prin umare, timp berechet pentru citit. Am avut chef numai de lecturi ușoare și distractive, așa că m-am delectat cu mistere, dispariții, crime și enigme ce se cereau dezlegate, situații-limită și povești de amor în fundal. Le-am încadrat pe toate în categoria „Detectiv fără voie” și o să explic mai jos de ce.

Grădina uitată, de Kate Morton, Editura Humanitas, colecția Raftul Denisei, traducere de Sînziana Dragoș 

Un mister care se întinde pe mai multe generații și continuă poveștile bine ascunse ale protagoniștilor, cu salturi în timp și schimbări de focus: Georgiana este fiica iubită a unei familii de vază, care fuge cu iubitul ei marinar și-și reneagă familia; fiica lor, Eliza, povestitoare înăscută ce ajunge și autoare publicată peste ani, este nevoită să trăiască primii ani din viață în sărăcie și umilințe împreună cu fratele ei geamăn, după care este dusă înapoi în sânul familiei extinse, unde descoperă nu numai o grădină magică, dar și prietenia cu verișoara ei; în paralel, aflăm povestea lui Nell, o fetiță descoperită singură pe un chei din Australia după o călătorie îndelungată cu vaporul și adoptată de căpitanul portului; și, în fine, Cassandra, nepoata lui Nell, este cea care va face călătoria inițiatică înapoi în Anglia, unde va deveni detectivă fără voie și va descâlci ițele unor povești complicate de familie. Bineînțeles că această călătorie va fi un prilej nu numai pentru a-și afla originile, ci și pentru a se împăca cu propriul trecut și a începe o viață nouă. Deși cam telenovelistă și siropoasă pentru gustul meu (mai ales la final :)), mi s-a părut destul de simpatică și am citit-o cu plăcere.

Six Years by Harlan CobenSix Years, de Harlan Coben, Orion, 2013

După o vânzătoare de antichități, a venit rolul unui profesor universitar să facă pe detectivul: Jake Fisher este o combinație foarte practică (și cam neverosimilă) de creier, mușchi și sensibilitate, care, după șase ani de suferință după pierderea femeii iubite în favoarea altuia, pleacă în căutarea ei, convins că aceasta este în pericol. Găsește astfel tot felul de nepotriviri în poveștile care i se servesc și descoperă o rețea de oameni bine-intenționați și hotărâți care îi tot pun bețe-n roate. Nici mafioții nu lipsesc, așa că avem parte și de bătăi, amenințări, răpiri, arme și crime. Fără să fie vreo capodoperă, e totuși antrenantă, amuzantă și relaxantă, numai bună de citit într-un weekend friguros sau… când aveți chef de așa ceva.

Death Turns a Trick, Julie SmithDeath Turns a Trick, de Julie Smith, booksBnimble, 2012

M-am procopsit cu cartea asta demult, când era la ofertă (gratis) pe Amazon, dar până zilele trecute nu m-am atins de ea. Așteptam probabil un moment potrivit și ce alt moment poate fi mai potrivit decât o luni seara de vacanță, după ce te-ai întors acasă de prin vizitele de sărbători și poți, în sfârșit, să te ghemuiești cu o carte pe canapeaua preferată?

Volumul e primul dintr-o serie ce o are ca protagonistă pe Rebecca Schwartz, o avocată evreică simpatică și amuzantă, care se trezește implicată într-o situație complicată cu iz de scandal politic: în apartamentul ei are loc o crimă (uciderea unei prostituate), pentru care este acuzat chiar iubitul ei și de care, se pare, nu este străin nici unchiul preferat. Prin urmare, aceasta face propria investigație, cu ajutorului surorii ei, al unui jurnalist drăguț, dar nu și al poliției, pentru a afla adevărul și a-i disculpa pe cei dragi. Am citit-o cu mai multă plăcere și mai multe râsete decât pe precedenta și chiar mă bate gândul să caut și alte cărți din aceeași serie sau de aceeași autoare.

ramas-bun-pentru-vecieRămas bun pentru vecie, de Raymond Chandler, Editura Univers, Colecție Enigma, 1997, traducere de Anda Teodorescu

După atâția „amatori”, m-am gândit că e timpul și pentru un detectiv de meserie, așa că m-am îndreptat spre clasici. Ăsta chiar e un roman tipic cu veșnicul detectiv morocănos, dur și cinic, dar și bun la suflet, șmecher, cu replicile la el (sau, cel puțin, așa crede el) și cu aerul de Humphrey Bogart în balonzaid și pălărie. Abia am citit câteva capitole, dar pare o lectură numai bună pentru relaxare și vacanță, care să completeze seria de mai sus. Dacă nu-mi trece dispoziția asta nici după așa un clasic, probabil mai atac un roman de Liza Marklund. 🙂

Voi cu ce vă delectați zilele astea?

3 Comments

Filed under Lecturi, Recenzii