Tag Archives: Herg Benet

Impresii de la Bookfest 2016

Am tras doar o fugă la târg, pentru că am programul cam încărcat zilele astea și era ori așa, ori deloc. Deși nu am plecat cu mâinile goale de acolo, parcă experiența de anul ăsta a fost mai mult una a senzațiilor, a replicilor haioase auzite fără voia mea și a întâmplărilor neașteptate decât a achizițiilor. Să vă zic de ce!

Nu m-am dus cu o listă mentală sau pe hârtie, nu căutam ceva anume, am acționat pur și simplu sub impulsul momentului (lucru care, de cele mai multe ori, ca și în cazul de față, se dovedește periculos pentru portofel). După o tură destul de superficială pe la editurile mai mari, am crezut chiar că, pentru prima dată, o să plec fără să cumpăr ceva. La Humanitas prețuri destul de mari, ca de obicei, la Curtea Veche cam aceleași titluri ca la ultimele târguri, plus/minus câteva noutăți care nu mă interesau direct, la Trei multe coperte colorate și ademenitoare, la Litera câteva cărți foarte interesante (pe unele le aveam deja, pe altele nu), la Rao nu mă opresc din prințip (traducătorii literari știu de ce!), la Nemira multe rafturi cu volume mai vechi și mai noi, printre care și aparițiile proaspetei edituri pentru copii, Nemi, la Art și Arthur mi-a plăcut, multe cărți frumoase pentru copii, dar și câteva volume interesante pentru oameni mari, la Univers titluri multe și bune, la Vellant mi-au sărit în ochi Revista de proză scurtă Iocan și încă vreo două cărți pe care mi-ar fi plăcut să le am.

Oameni nu foarte mulți – avantajul de a merge în timpul săptămânii la o oră când majoritatea lumii muncește; reduceri așa și așa, cele de 25% de la Nemira mi-au rămas în minte, dar la Curtea Veche erau și mai mari, de până la 80% parcă; lansări și discuții oficiale doar două, având în vedere ora timpurie, dar cu siguranță cele mai așteptate vor fi la ore mai accesibile; câteva scene care mi-au smuls un zâmbet:

o fetiță care îmbrățișa o alta spunându-i:

– În sfârșit, cineva care pronunță corect! E „Gheote” nu „Ghiote”!

o tânără care îi spunea prietenei:

– A, uite, Dostoievski, pe care îl citeam eu când eram intelectuală!

o bătrânică cochetă cu o sacoșă de cârpă în mână și o listă luuuungă cu titluri și autori;

o doamnă care îi dădea alteia informații despre Eleganța ariciului, de Muriel Barbery:

– E despre o tipă foarte deșteaptă, care este portăreasă și se împrietenește cu un domn japonez… dar nu pot să-ți zic sfârșitul!

și, cea mai plăcută și neașteptată întâmplare, întâlnirea cu Alexandru Voicescu, „responsabilul de serviciu” al editurii Herg Benet, care m-a impresionat prin calm, politețe, blândețe și chiar un soi de timiditate când s-a oferit să-mi dea și un autograf.

Și pentru că am dat deja un indiciu despre cărțile cumpărate, să vi le și arăt!

IMG_20160602_154259

Primele două volume din Tetralogia napoletană scrisă de autoarea italiană cunoscută drept Elena Ferrante: Prietena mea genială și Povestea noului nume (Editura Trei), despre care am tot auzit de la prietene în ale cititului și bloggeritului, dar și de la traducătoarea lor în limba română, Cerasela Barbone. Le-am cumpărat de acum, dar probabil voi aștepta să apară și următoarele două volume ca să mă bucur de poveste în întregime.

Olguța și un bunic de milioane, de Alex Moldovan, cu ilustrații de Jozsef Vass, Editura Arthur. Despre Olguța am auzit pe Facebook mai demult și mă bucur că s-a numărat printre cărțile finaliste ale Trofeului Arthur, ediția 2014. O s-o citesc eu, după care probabil o s-o fac cadou nepoților, alături de teancul care îi așteaptă la vară.

Trei tigri triști, de Guillermo Cabrera Infante, traducere din spaniolă de Dan Munteanu Colan, Editura Curtea Veche. Recunosc că nu știam nimic despre autor sau carte, dar mi-a atras atenția descrierea de pe ultima copertă: „o carte halucinantă, vie, unică în spiritul ei, o poveste ca un montagne russe, fără început și fără sfârșit, un cabaret al limbajului, în care spectacolul deconcertează, incită, exasperează căutătorul de sens” și „cel mai încântător/sexy/amuzant/zgomotos/evocator roman pe care oricine, chiar și un englez, și-ar dori să-l citească”.

În fine, două apariții de la Herg BenetSânge satanic, probabil cel mai cunoscut roman al Cristinei Nemerovschi, și Malad, de Alexandru Voicescu, care a câștigat premiul „Cea mai bună carte de proză” la Gala Tinerilor Scriitori din 2016. Din câte știu, cărțile Cristinei Nemerovschi se adresează adolescenților, ceea ce înseamnă că nu mă mai înscriu în segmentul de vârstă al publicului țintă, dar am vrut să-mi satisfac o curiozitate mai veche și să-mi diversific paleta de lecturi, mai ales din autori români contemporani.

Cam asta a fost experiența mea de la Bookfestul din începutul ăsta de vară, se pare că nu mă mai opresc din goana după cărți, chiar dacă am încă multe volume noi, necitite, în bibliotecă și altele care abia mă așteaptă pe Kindle. Ce să fac? Probabil sufăr de tsundoku. Voi?

6 Comments

Filed under Evenimente

Exorcizat, de Radu Găvan

Exorcizat

Exorcizat, de Radu Găvan, Editura Herg Benet, 2014

Pe Radu Găvan l-am cunoscut în urmă cu mulți ani cam în treacăt, ce-i drept, așa că nu mică mi-a fost mirarea acum câteva săptămâni când i-am văzut numele și fotografia asociate cu titlul unui roman de debut. Sigur că am fost foarte curioasă să-l citesc, ceea ce am și făcut, destul de repede, într-o seară și o dimineață.

Deși titlul v-ar putea duce cu gândul la romane cu vampiri, forțe malefice de tot felul și triunghiuri amoroase între personaje sexi și cam liniare (OK, asta s-ar putea să fie o definiție cam simplistă a genului, nu aruncați cu pietre, pur și simplu n-am răbdare să citesc așa ceva), demonii din Exorcizat sunt de altă natură. Sunt demoni interiori care ne chinuie sau ne-au chinuit la un moment dat pe mulți dintre noi: frică, singurătate, inadaptare, dezgust, obsesie, luptă pentru supraviețuire fizică și psihică într-o lume cenușie, agresivă și abrutizată.

Nu ştiu când trece timpul şi mă trezesc în tramvai, privind pierdut prin geamul murdar. Ăsta e un oraş mort, îmi trece prin minte. Blocuri fără personalitate, suflete din beton armat, oameni cu feţe livide. Îmi întorc privirea de la spectacolul trist de afară doar ca să dau de altul, grotesc, aici înăuntru. Batrâni îngenunchiaţi de foame, de lipsă, dar mai ales de singurătate, care caută să vorbească cu cineva, să se plângă de ceva, orice, să îi compătimească cineva, oricine, elevi de generală sau liceu, deja îndobitociţi, cu gurile până la urechi atunci când văd un ciung care cerşeşte jalnic în mijlocul tramvaiului, golănaşi şmecheriţi cu atitudini sfidătoare, bărbaţi şi femei cu priviri goale, prost îmbrăcaţi, fără viitor şi fără trecut. Vieţi irosite, fără întrebări şi fără răspunsuri.

Diferența este că în cartea sa, Radu Găvan împinge acești monștri până la extreme: frica de ratare, de singurătate și de respingere ia forme concrete, palpabile; nevoia de afecțiune și de relaționare duce la diverse experimente sexuale în care sunt implicați homosexuali, transsexuali,  threesomes, diverse persoane necunoscute ieșite din lumea opacă și iluzorie a site-urilor de întâlniri online, mult porno și fantezii sexuale; sărăcia și timiditatea, agravate de numeroase înjosiri sociale, creează un alt demon, cel puțin la fel de periculos: violența (reală sau imaginată) îndreptată asupra unei galerii de personaje care mai de care mai respingătoare. Nu lipsesc minciunile, manipularea, vina, disperarea, sila, o întreagă colecție de sentimente și senzații descrise cu forță și acuratețe, adesea în imagini cinematografice, sacadate, violente, șocante și crude.

Deși ar fi putut beneficia de o corectură mai atentă, romanul lui Radu Găvan curge destul de bine, captează atenția și prin acțiunea în sine, și prin atmosferă, scoate cititorul din inerție, din confortul locului călduț, îl provoacă și-l oripilează pe alocuri, sau îl întristează… în orice caz, nu este o lectură comodă, ci una care este posibil să trezească demoni pe care cititorul neavertizat nici nu știa că-i are.

Mai multe despre roman, pe site-ul dedicat.

4 Comments

Filed under Lecturi, Recenzii