Tag Archives: Citate

Hibiscus purpuriu, de Chimamanda Ngozi Adichie

Purple Hibiscus, de Chimamanda Ngozi Adichie, Harper Perennial, 2005, apărută și în română la Editura RAO, 2011, traducere de Melania-Maria Goja

Am scris foarte puțin pe aici în ultimul timp și nu știu dacă o să revin în viitorul apropiat la gânduri mai bune, dar am simțit nevoia să întrerup pauza asta de consemnat cu câteva rânduri despre o carte care mi-a plăcut mult. Odată ce m-am hotărât să o citesc, am început să mă tot „împiedic”, ca din senin, de știri, articole și filmulețe despre autoarea de origine nigeriană, cunoscută feministă și scriitoare premiată. Dacă sunteți curioși, puteți urmări mai jos conferința TED în care vorbește foarte bine, frumos, inteligent și cu umor despre feminism. Vor fi 30 de minute petrecute cu folos!

Revenind la cartea de mai sus, subiectul abordat și stilul scriitoarei au fost de ajuns ca să mă convingă să-i caut și celelalte romane: Half of a Yellow Sun / Jumătate de soare galben, apărut tot la RAO, în traducerea Justinei Bandol, ca să aflu mai multe despre istoria Nigeriei, și Americanah, care cred că va apărea anul ăsta și în română și care abordează tema imigranților nigerieni în America.

Hibiscus purpuriu este despre o familie formată din tatăl puternic și bogat, dar habotnic și extrem de strict cu ai lui, cărora le impune numeroase restricții religioase și disciplinare; mama supusă care, în ciuda bătăilor dure aplicate de soț și a sarcinilor pierdute din cauza aceasta, îi este recunoscătoare că a păstrat-o ca singură soție; fiul și fiica, ambii crescuți cu program strict de lecții și de petrecere a timpului, cu teama de eșec, de bătaie, de dezamăgire a figurii paternale. Pe fundalul unei lovituri de stat militare și al tulburărilor politice, în scenă apare diversitatea sub forma unei mătuși și a familiei ei. Cei doi copii au ocazia să petreacă doar câteva zile departe de casă, dar acestea sunt suficiente pentru ca ei să vadă că încrederea și veselia sunt factori de motivare mai puternici decât teama și strictețea. De aici, lucrurile se vor schimba radical, deși nu peste noapte, iar procesul întreg de acomodare, de conștientizare, de „trezire” la o altă realitate și de însușire a principiilor acesteia este descris cu finețe și atenție la detalii. Floarea din titlu este un simbol al acestei diversități, florile purpurii plantate în curtea casei părintești, printre atâtea flori roz, amintindu-le copiilor că există o altfel de viață, mai bună.

Mi-a plăcut mult cum scrie Chimamanda Ngozi Adichie, opunând credința tradițională în zeii și ritualurile africane, renegate de cei care au îmbrățișat credința catolică a albilor, și restricțiile religiei mai noi, pentru ca apoi să îmbine preceptele catolice și cântecele africane; arătând fața severă, crudă, neiertătoare și de neiertat a tatălui, dar și calitățile și slăbiciunile lui, printre care și dragostea (prost înțeleasă și manifestată) față de familie; însoțindu-ne prin transformările din mintea și comportamentul fiicei, de la teama, rușinea și timiditatea inițiale, la deschiderea spre alți oameni și spre veselia din familia mătușii, până la prietenia și chiar dragostea purtată acestora și preotului; presărând povestea din prim-plan cu idei, fapte și mentalități din Nigeria, despre rolul femeii, credințe, mâncăruri, obiceiuri, peisaje și tot felul de lucruri care ne fac cunoscută, chiar dacă indirect, o realitate, o istorie și o lume despre care nu știam mare lucru; în fine, știind să lege atât de bine cuvintele încât să sperie, să aline, să emoționeze și chiar să amuze pe tot parcursul celor peste 300 de pagini.

“But you are a woman. You do not count.”

==========

I looked at Jaja and wondered if the dimness in his eyes was shame. I suddenly wished, for him, that he had done the ima mmuo, the initiation into the spirit world. I knew very little about it; women were not supposed to know anything at all, since it was the first step toward the initiation to manhood.
==========

Mama had greeted him the traditional way that women were supposed to, bending low and offering him her back so that he would pat it with his fan made of the soft, straw-colored tail of an animal. Back home that night, Papa told Mama that it was sinful. You did not bow to another human being. It was an ungodly tradition, bowing to an Igwe. So, a few days later, when we went to see the bishop at Awka, I did not kneel to kiss his ring. I wanted to make Papa proud. But Papa yanked my ear in the car and said I did not have the spirit of discernment: the bishop was a man of God; the Igwe was merely a traditional ruler.
==========

Papa watched as we all sat down at the table, and then started grace. It was a little longer than usual, more than twenty minutes, and when he finally said, “Through Christ our Lord,” Aunty Ifeoma raised her voice so that her “Amen” stood out from the rest of ours. “Did you want the rice to get cold, Eugene?” she muttered. Papa continued to unfold his napkin, as though he had not heard her.
==========
“Being defiant can be a good thing sometimes,” Aunty Ifeoma said. “Defiance is like marijuana—it is not a bad thing when it is used right.”
==========
It was what Aunty Ifeoma did to my cousins, I realized then, setting higher and higher jumps for them in the way she talked to them, in what she expected of them. She did it all the time believing they would scale the rod. And they did. It was different for Jaja and me. We did not scale the rod because we believed we could, we scaled it because we were terrified that we couldn’t.
==========
There are people, she once wrote, who think that we cannot rule ourselves because the few times we tried, we failed, as if all the others who rule themselves today got it right the first time. It is like telling a crawling baby who tries to walk, and then falls back on his buttocks, to stay there. As if the adults walking past him did not all crawl, once.

Pentru mine, Hibiscus purpuriu a fost o carte de 5 steluțe pe Goodreads, o descoperire fericită și, vorba filmului, începutul unei frumoase prietenii. 🙂 Sper că v-am trezit interesul și vouă pentru romanele acestei autoare, iar dacă vă atrag mai degrabă non-ficțiunea și tema feminismului, la tânăra editură Black Button Books a apărut în 2016 volumul Feminist(ă), feminiști, în traducerea Ancăi Dumitrescu. La bună (re)citire!

Leave a Comment

Filed under Lecturi, Recenzii

Interior zero, de Lavinia Braniște

Interior zero, de Lavinia Braniște, Editura Polirom, Colecția EGO, 2016

Lavinia Braniște este traducătoare și autoare de proză scurtă. Interior zero este primul ei roman. Eu nu i-am citit povestirile, m-am aruncat direct asupra romanului, despre care auzisem mult de bine. Fiind amândouă absolvente de Litere și colege de branșă, mă așteptam să avem ceva afinități, dar nu bănuiam în ce măsură o să mă recunosc în personajul și în cartea ei.

Cristina, naratoarea, este o tânără care se străduiește să se adapteze într-un București despre care are păreri împărțite, la un loc de muncă unde nu-și folosește potențialul, la niște colegi cu care nu are nimic în comun; se zbate să supraviețuiască într-un mediu pe care începe să-l perceapă fizic ca nociv, să facă față privirilor critice și superficiale ale colegelor, să aibă o relație decentă cu șefa, o femeie de afaceri într-o lume a bărbaților; speră la relații, la o familie, la dragoste, la o casă a ei. În schimb, se plafonează într-un loc pe care nu-l suportă, dar care e călduț și îi plătește un salariu decent; se cramponează de bărbați/băieți care sunt neimplicați și distanți, nu vor să creeze așteptări, nu au nimic de oferit; se mută cu chirie tot într-o garsonieră îmbâcsită, plină de mucegai.

M-am revăzut acum zece ani pe când lucram în corporație, pe când locuiam într-o garsonieră îngrămădită și veche din Militari, pe când tentativele de relații se încheiau după o lună în plictiseală. Am recunoscut gândurile omului de litere care se îndepărtează de chemarea lui, relațiile defectuoase cu oamenii complet diferiți din mediul profesional, ba chiar și spaima coafezelor când le spuneam că vreau să mă tundă periuță, ani la rând, și propria ezitare de a face ceva radical pentru a avea viața pe care mi-o doream.

Lavinia scrie sincer, direct, simplu, fără artificii inutile și fără sentimentalisme ieftine. Și totuși am zâmbit amar din colțul gurii sau am râs pe alocuri sau m-am emoționat la dragostea de mamă. Scrie despre tineri dezorientați, singuri, poate nu destul de ambițioși sau de stăpâni pe ei, poate nu destul de hotărâți să-și schimbe viața. Scrie pentru cei care sunt sau au fost vreodată așa. Cel puțin asta a fost impresia mea și poate că, dacă citeam așa o carte acum zece ani, schimbarea în cazul meu ar fi venit mai repede. Iar dacă aș fi avut talent la scris, așa mi-ar fi plăcut și mie să scriu.

Mă pune să bag facturi în sistem și eu despart cifrele cu unghia pe ecran, în grupuri de câte trei, ca să-mi dau seama dacă sunt zeci sau sute de mii sau milioane. Pe mine de la bani mă ia amețeala.

Așa a înțeles ea să fie mamă. Să mănânce repede ce e mai prost, ca să-mi rămână mie ce e bun.

Pe internet găsești de toate, sunt zeci de site-uri, mă opresc pe unul care are diacritice.

Simt cu o miliardime de secundă înainte cum din cap pleacă impulsul electric care e trimis să-nflorească în colțurile gurii într-un zâmbet mulțumit. Îmi încordez gura și-l blochez, nu vrem ca Dan să întrebe ce-i? și să declanșeze o încâlceală de cuvinte din care ar trebui să înțeleagă orice altceva în afară de faptul că, de când mă văd cu el, cel mai mult investesc în blocarea gesturilor afective. Ca să nu vadă, să nu se sperie, să nu dispară.

… nu s-au scurs decât trei săptămâni, dar ne-am văzut aproape zilnic, mă sună seara să-mi spună noapte bună și dimineața să-mi spună bună dimineața, am întins amândoi cearșaful pe canapea, eu de un capăt și el de altul, i-am dat să-mi desfacă borcanul de dulceață când eu n-am putut. Viața m-a învățat că iubirea nu e în lucruri mai mari decât astea.

În hol mai rămâne suspendat o vreme mirosul de bărbat român între două vârste. Din ăla care e pe drumuri toată ziua și se descurcă.

6 Comments

Filed under Recenzii

Cititorul ideal

Dacă ar fi să pun în balanță cărțile de ficțiune și pe cele de non-ficțiune pe care le citesc, ficțiunea ar câștiga detașat. Probabil pentru că sunt mai avidă de povești și de personaje decât de teorie. Se întâmplă însă ca un roman să mă solicite atât de mult încât să nu pot intra imediat în atmosfera altuia și atunci simt nevoia să iau o pauză de la ficțiune și să mă delectez o seară-două-trei cu câteva pagini de non-ficțiune. Deși nu pe cât de des mi-aș dori sau ar trebui, mă întorc atunci spre așa-zisa literatură de specialitate, fie că vorbim despre psihologie, teoria literaturii, istorie sau alt domeniu care mă interesează.

O astfel de carte care îmi dă răgaz de la poveștile alternative în care trăiesc este Un cititor în pădurea din oglindă, de Alberto Manguel, apărută la Editura Nemira, în 2016, traducere din limba engleză și note de Bogdan-Alexandru Stănescu. Cartea este o sumă de considerații de ordin mai general sau mai particular, plecând de la Borges și Che Guevara până la istoria paginii scrise și a punctului, toate desfășurându-se sub mottouri preluate din Alice în Țara din Oglindă, a lui Lewis Carroll.

Printre aceste considerații, am găsit și câteva definiții ale cititorului ideal și, deși lectura, în general, îmi prilejuiește întrebări, zâmbete, curiozități, adnotări și alte satisfacții intelectuale, nu știu în ce măsură eu mă încadrez în aceste definiții. Am selectat totuși câteva pe care le preiau și aici spre aducere aminte și împărtășire cu publicul larg (?). Încep cu cea mai evidentă, prin prisma meseriei mele, și continui, pe sărite, cu alte câteva care mi-au atras atenția. Sunt șapte în total, dar ofer și un bonus, așa că citiți cu răbdare și atenție până la sfârșit!

  1. Cititorul ideal este traducătorul, capabil să facă o disecție a textului, să dea pielea la o parte, să taie până la măduvă, să urmărească fiecare arteră sau venă și apoi să recompună o cu totul nouă ființă plină de viață. Cititorul ideal nu este un taxidermist.

  2. Când termină cartea, cititorii ideali simt că, dacă nu ar fi citit-o, lumea le-ar fi fost mai săracă.

  3. Pentru cititorul ideal, orice carte este, într-un anumit grad, o autobiografie.

  4. Notițele de pe marginea paginii sunt semnul cititorului ideal.

  5. Cititorul ideal creează prozeliți.

  6. Cititorul ideal este capabil să se îndrăgostească de unul dintre personajele cărții.

  7. Cititorul ideal dorește atât să ajungă la finalul cărții, cât și să știe că acea carte nu se va termina niciodată.

Bonus: „Există trei tipuri de cititori: primul, care se bucură de lectură fără a judeca; al treilea, care judecă fără a se bucura de lectură; și unul în mijloc, care judecă în timp ce se bucură și se bucură în timp ce judecă. Această ultimă categorie reproduce o operă de artă; membrii ei nu sunt numeroși.” (Goethe, într-o scrisoare către Johann Friedrich Rochlitz).

Vă regăsiți în definițiile astea? Aveți și altele? Voi ce fel de cititori credeți că sunteți?

Leave a Comment

Filed under Citate