Tag Archives: Arthur

Ce am mai citit (5)

Continui seria articolelor-sinteză cu o trecere în revistă a unor cărți citite mai demult sau mai recent, despre care nu am avut timp să scriu mai multe la vremea respectivă. Așadar, câteva rânduri despre fiecare, cât să vă faceți o idee dacă se potrivesc sau nu gusturilor și dispoziției voastre.

Go Set a Watchman, Harper LeeGo Set a Watchman, de Harper Lee, tradusă și în limba română: Du-te și pune un străjer, Editura Polirom, 2015, traducere de Ariadna Ponta (Premiul Fundatiei „Andrei Bantas” pentru traduceri din limba engleză, Uniunea Scriitorilor din Romania, 2016)

Deși „zgârcită” cu producțiile literare (vreme de 55 de ani, To Kill a Mocking Bird a fost singurul ei roman, dar unul extrem de bun, de altfel premiat cu Pulitzer), cu puțin înainte de moartea sa, Harper Lee a scos la iveală încă un roman, care a iscat multe controverse. Scrisă, de fapt, înainte de To Kill a Mocking Bird, ca o primă variantă a acestuia, Go Set a Watchman a fost prezentată ca o continuare a primei cărți și a stârnit discuții și suspiciuni cu privire la intenția sau acordul autoarei de a o publica, precum și false așteptări și scandaluri din partea cititorilor.

Du-te si pune un strajer, Harper LeeÎn ciuda acestor controverse și părerilor contradictorii, mie mi-a plăcut aproape la fel de mult ca Să ucizi o pasăre cântătoare. În prim-plan sunt cam aceleași personaje, peste care însă au trecut anii, într-un Sud american supus schimbărilor sociale. Rasismul rămâne tema centrală a romanului, dar personajele copiilor sunt la maturitate acum, iar integritatea lui Atticus Finch, simpaticul avocat alb apărător al dreptății și al negrilor, tată minunat, unul dintre personajele mele preferate din literatură, este pusă la îndoială. Am regăsit aceeași atmosferă tipică din Sud, aceeași Scout neîmblânzită, dar povestea aceasta nouă conține chiar o poveste de dragoste cu prietenul de-o viață, o căutare constantă a copilăriei într-o lume care nu mai păstrează decât vagi urme ale fericirii de altădată și, cel mai important, o tensiune mai mare între albi și negri, care distruge prietenii și pune la grea încercare relațiile familiale. Spre final, unele discursuri mi-au dat impresia că personajele sunt simple pretexte pentru expunerea unor idei, dar, în general, este o lectură foarte plăcută, pe care o recomand alături de romanul Să ucizi o pasăre cântătoare și de filmul omonim, cu extraordinarul Gregory Peck în rolul lui Atticus Finch.

Inimi cicatrizate, Max BlecherInimi cicatrizate, de Max Blecher, Editura ART, 2009

I-am acordat trei steluțe pe Goodreads, deși am ezitat de câteva ori dacă nu cumva merită patru. E greu să spui despre o carte așa de apăsătoare, de tristă, de deprimantă că ți-a plăcut, dar recunosc că pentru mine a fost o surpriză plăcută. L-am tot evitat pe Blecher, știind că și-a inspirat literatura din experiențele sale reale (boala, sanatoriile), însă pentru disconfortul de a citi despre ceva neplăcut ești recompensat cu măiestria scriiturii. Mi-au rămas în minte câteva imagini de-a dreptul grotești (piciorul amputat al Isei, apariția disperată, ca de nebună, a lui Solange în toiul nopții, în furtună, portretele bolnavilor și descrierea propriei putreziciuni, ca să menționez doar câteva). Mi-a plăcut și limbajul cu iz arhaic și împrumuturi franțuzești de la început de secol XX. Fac o pauză înainte de a încerca și alte titluri de-ale lui, dar le voi citi cu siguranță!

Central Park, Guillaume MussoCentral Park, de Guillaume Musso, XO Editions, 2014, apărută și în limba română, cu același titlu, la Editura ALLFA, 2016, traducere de Liliana Urian

De Guillaume Musso am tot auzit în ultimii ani, umblă vorba în târg că e unul dintre cei mai populari scriitori din Franța în ultima vreme, așa că eram curioasă să văd și eu ce-i cu el. În plus, mi-era tare dor să citesc în franceză, așa că am ales (cred că) cel mai recent roman al lui, Central Park. Dacă lectura de literatură în franceză a fost ca o madlenă, cartea în sine mi-a dat senzația (neplăcută, din păcate) că e o traducere cam neinspirată din engleză. :)) Nu mă refer la calitatea limbajului, ci la faptul că, probabil din cauză că acțiunea se desfășoară în New York și împrejurimi, cu multe referințe la străzi, localuri, firme, nume americane, nu te gândești nicio clipă că ții în mâini o carte franțuzească, scrisă de un autor francez. În plus, replicile mi s-au părut împrumutate și deloc naturale, dar nah, ce știu eu despre cum vorbesc polițiștii francezi contemporani (altceva decât am văzut în seria de filme Taxi, de exemplu?). :p

Central Park, New York - William Anderson

Central Park, New York – Foto: William Anderson

În fine, subiectul e destul de interesant (o polițistă se trezește în Central Park din New York, fără amintiri din noaptea precedentă, legată cu cătușe de un bărbat necunoscut; de aici, începe o serie de aventuri, căutări, descoperiri, surprize, iar finalul, blamat de unii cititori, mie mi s-a părut oarecum salvator – partea cu explicația amneziei, nu cu rezolvarea). Personajele nu mi s-au părut prea credibile (o polițistă frumoasă, deșteaptă, de carieră, care, după o scurtă poveste de dragoste, trece prin tot felul de tragedii; nici cameleonicul ei partener de aventuri nu e mai breaz). Ca structură, romanul e împărțit în capitole narate la persoana I, în care ea își amintește ce s-a întâmplat în urmă cu ani, luni, săptămâni, zile, inserate în firul narativ principal, narat la persoana a treia).

Central Park, Guillaume Musso roLa plusuri, merită menționat faptul că romanul a fost foarte bine documentat (cel puțin așa dă impresia, nu am verificat și nici nu cunosc New York-ul ca să confirm): străzi, cartiere, șosele, magazine și cafenele sau restaurante, totul e descris minuțios și atent, ca și cum cineva a făcut dinadins aceste trasee, ca să le poată consemna aici. Per total, cred că e genul de carte lejeră, agreabilă, relaxantă, de duminică ploioasă, pe care o citești fără prea mari așteptări și care probabil va fi ecranizată în categoria de filme romantice policier/thriller.

The BFG, Roald DahlThe BFG, de Roald Dahl, Puffin, 2016, tradusă și în română (admirabil) cu titlul Marele Uriaș Prietenos, la Editura Arthur, în 2016, de Alexandra Columban.

Despre the BFG am scris și într-un articol în engleză despre traducerile de cărți pentru copii, dar parcă nu e destul, așa că reiau și aici. Am primit cartea cadou în engleză, dar jocurile de cuvinte și invențiile lingvistice și stilistice m-au convins rapid să o caut și în română. Cu cele două ediții în față, am citit în paralel despre aventurile unei fetițe pe nume Sophie, care e răpită de un uriaș… prietenos. Singurul, de altfel, pentru că ceilalți uriași din tărâmul locuit de aceștia sunt niște căpcăuni care mănâncă oameni, iar Sophie și noul ei prieten își vor face o misiune din salvarea victimelor lor.

Marele-urias-prietenos-Roald DahlPovestea e frumoasă, tonul și stilul lui Roald Dahl (pe care eu îl știam numai din Matilda, dar cred că o să mai caut și alte cărți scrise de el) extrem de simpatic, dar marele farmec stă în limbajul stâlcit și alambicat pe care îl folosește MUP (Marele Uriaș Prietenos). În același timp, recunosc și dificultatea pe care acest specific al cărții a reprezentat-o pentru traducătoare, motiv pentru care o felicit și pe ea, și echipa redacțională, pentru că au făcut ca povestea să sune foarte bine și în română. Știu că nu e deloc ușor să redai glume și jocuri de cuvinte în altă limbă, mai ales când publicul-țintă e format din copii.

Nu vă las citate de data asta, dar vă încurajez călduros să cumpărați cartea și s-o citiți cu cei mici, sunt sigură că îi va amuza și le va stimula imaginația și inventivitatea.

Leave a Comment

Filed under Lecturi, Recenzii

Olguța și un bunic de milioane, de Alex Moldovan

Olguța și un bunic de milioaneOlguța și un bunic de milioane, de Alex Moldovan, ilustrații de József Vass, Editura Arthur, 2016

Vă povesteam nu demult că printre cărțile cumpărate de la Bookfest s-a numărat și una pentru copii, de care tot auzisem pe Facebook și pe care eram foarte curioasă s-o citesc. Între timp, aceasta a devenit una dintre cărțile finaliste ale Trofeului Arthur, ediția 2014, ceea ce înseamnă că a fost publicată chiar de Editura Arthur. Pe mine m-a atras și coperta, recunosc, e suficient de zglobie și de intrigantă, cum e, de altfel, toată cartea.

Autorul e traducător literar, la rândul lui, și mi-era cunoscut datorită blogului său, Bicicleta galbenă, pe care îl mai citeam din când în când. Cum lumea traducătorilor e destul de mică, am descoperit că avem prieteni comuni și că e și o poveste cu o tiză pe undeva (asta e pentru cunoscători).

Prin urmare, am purces la lectură și am descoperit o minunăție de carte (pentru copii mai măricei, așa), pe care aproape că am citit-o pe nerăsuflate. Olguța e o puștoaică de doisprezece ani, cam zăpăcită și încăpățânată, care se trezește amestecată peste noapte într-o poveste cu o mătușă pe care nu o cunoaște, un bunic foarte bogat și cu aer de mafiot, un prieten nou și niște oameni răi pe urmele lor, câteva secrete de familie bine ascunse și multe aventuri demne de un film. Pe mine cartea m-a cucerit imediat cu umorul, naturalețea, modernitatea și dinamismul poveștii și personajelor, iar ilustrațiile completează și personalizează experiența lecturii.

Alături de Hendrik de Mol și Planeta de Aur, de K.J. Mecklenfeld, despre care v-am povestit cu altă ocazie, Olguța și un bunic de milioane este încă una dintre cărțile pentru copii moderne preferate de mine și puse la loc de cinste în bibliotecă. Așadar, eu îndemn pe oricine e, are sau se crede copil să o citească și să o recomande mai departe și altora.

Leave a Comment

Filed under Lecturi, Recenzii

Impresii de la Bookfest 2016

Am tras doar o fugă la târg, pentru că am programul cam încărcat zilele astea și era ori așa, ori deloc. Deși nu am plecat cu mâinile goale de acolo, parcă experiența de anul ăsta a fost mai mult una a senzațiilor, a replicilor haioase auzite fără voia mea și a întâmplărilor neașteptate decât a achizițiilor. Să vă zic de ce!

Nu m-am dus cu o listă mentală sau pe hârtie, nu căutam ceva anume, am acționat pur și simplu sub impulsul momentului (lucru care, de cele mai multe ori, ca și în cazul de față, se dovedește periculos pentru portofel). După o tură destul de superficială pe la editurile mai mari, am crezut chiar că, pentru prima dată, o să plec fără să cumpăr ceva. La Humanitas prețuri destul de mari, ca de obicei, la Curtea Veche cam aceleași titluri ca la ultimele târguri, plus/minus câteva noutăți care nu mă interesau direct, la Trei multe coperte colorate și ademenitoare, la Litera câteva cărți foarte interesante (pe unele le aveam deja, pe altele nu), la Rao nu mă opresc din prințip (traducătorii literari știu de ce!), la Nemira multe rafturi cu volume mai vechi și mai noi, printre care și aparițiile proaspetei edituri pentru copii, Nemi, la Art și Arthur mi-a plăcut, multe cărți frumoase pentru copii, dar și câteva volume interesante pentru oameni mari, la Univers titluri multe și bune, la Vellant mi-au sărit în ochi Revista de proză scurtă Iocan și încă vreo două cărți pe care mi-ar fi plăcut să le am.

Oameni nu foarte mulți – avantajul de a merge în timpul săptămânii la o oră când majoritatea lumii muncește; reduceri așa și așa, cele de 25% de la Nemira mi-au rămas în minte, dar la Curtea Veche erau și mai mari, de până la 80% parcă; lansări și discuții oficiale doar două, având în vedere ora timpurie, dar cu siguranță cele mai așteptate vor fi la ore mai accesibile; câteva scene care mi-au smuls un zâmbet:

o fetiță care îmbrățișa o alta spunându-i:

– În sfârșit, cineva care pronunță corect! E „Gheote” nu „Ghiote”!

o tânără care îi spunea prietenei:

– A, uite, Dostoievski, pe care îl citeam eu când eram intelectuală!

o bătrânică cochetă cu o sacoșă de cârpă în mână și o listă luuuungă cu titluri și autori;

o doamnă care îi dădea alteia informații despre Eleganța ariciului, de Muriel Barbery:

– E despre o tipă foarte deșteaptă, care este portăreasă și se împrietenește cu un domn japonez… dar nu pot să-ți zic sfârșitul!

și, cea mai plăcută și neașteptată întâmplare, întâlnirea cu Alexandru Voicescu, „responsabilul de serviciu” al editurii Herg Benet, care m-a impresionat prin calm, politețe, blândețe și chiar un soi de timiditate când s-a oferit să-mi dea și un autograf.

Și pentru că am dat deja un indiciu despre cărțile cumpărate, să vi le și arăt!

IMG_20160602_154259

Primele două volume din Tetralogia napoletană scrisă de autoarea italiană cunoscută drept Elena Ferrante: Prietena mea genială și Povestea noului nume (Editura Trei), despre care am tot auzit de la prietene în ale cititului și bloggeritului, dar și de la traducătoarea lor în limba română, Cerasela Barbone. Le-am cumpărat de acum, dar probabil voi aștepta să apară și următoarele două volume ca să mă bucur de poveste în întregime.

Olguța și un bunic de milioane, de Alex Moldovan, cu ilustrații de Jozsef Vass, Editura Arthur. Despre Olguța am auzit pe Facebook mai demult și mă bucur că s-a numărat printre cărțile finaliste ale Trofeului Arthur, ediția 2014. O s-o citesc eu, după care probabil o s-o fac cadou nepoților, alături de teancul care îi așteaptă la vară.

Trei tigri triști, de Guillermo Cabrera Infante, traducere din spaniolă de Dan Munteanu Colan, Editura Curtea Veche. Recunosc că nu știam nimic despre autor sau carte, dar mi-a atras atenția descrierea de pe ultima copertă: „o carte halucinantă, vie, unică în spiritul ei, o poveste ca un montagne russe, fără început și fără sfârșit, un cabaret al limbajului, în care spectacolul deconcertează, incită, exasperează căutătorul de sens” și „cel mai încântător/sexy/amuzant/zgomotos/evocator roman pe care oricine, chiar și un englez, și-ar dori să-l citească”.

În fine, două apariții de la Herg BenetSânge satanic, probabil cel mai cunoscut roman al Cristinei Nemerovschi, și Malad, de Alexandru Voicescu, care a câștigat premiul „Cea mai bună carte de proză” la Gala Tinerilor Scriitori din 2016. Din câte știu, cărțile Cristinei Nemerovschi se adresează adolescenților, ceea ce înseamnă că nu mă mai înscriu în segmentul de vârstă al publicului țintă, dar am vrut să-mi satisfac o curiozitate mai veche și să-mi diversific paleta de lecturi, mai ales din autori români contemporani.

Cam asta a fost experiența mea de la Bookfestul din începutul ăsta de vară, se pare că nu mă mai opresc din goana după cărți, chiar dacă am încă multe volume noi, necitite, în bibliotecă și altele care abia mă așteaptă pe Kindle. Ce să fac? Probabil sufăr de tsundoku. Voi?

6 Comments

Filed under Evenimente