Tag Archives: Allfa

Ce am mai citit (5)

Continui seria articolelor-sinteză cu o trecere în revistă a unor cărți citite mai demult sau mai recent, despre care nu am avut timp să scriu mai multe la vremea respectivă. Așadar, câteva rânduri despre fiecare, cât să vă faceți o idee dacă se potrivesc sau nu gusturilor și dispoziției voastre.

Go Set a Watchman, Harper LeeGo Set a Watchman, de Harper Lee, tradusă și în limba română: Du-te și pune un străjer, Editura Polirom, 2015, traducere de Ariadna Ponta (Premiul Fundatiei „Andrei Bantas” pentru traduceri din limba engleză, Uniunea Scriitorilor din Romania, 2016)

Deși „zgârcită” cu producțiile literare (vreme de 55 de ani, To Kill a Mocking Bird a fost singurul ei roman, dar unul extrem de bun, de altfel premiat cu Pulitzer), cu puțin înainte de moartea sa, Harper Lee a scos la iveală încă un roman, care a iscat multe controverse. Scrisă, de fapt, înainte de To Kill a Mocking Bird, ca o primă variantă a acestuia, Go Set a Watchman a fost prezentată ca o continuare a primei cărți și a stârnit discuții și suspiciuni cu privire la intenția sau acordul autoarei de a o publica, precum și false așteptări și scandaluri din partea cititorilor.

Du-te si pune un strajer, Harper LeeÎn ciuda acestor controverse și părerilor contradictorii, mie mi-a plăcut aproape la fel de mult ca Să ucizi o pasăre cântătoare. În prim-plan sunt cam aceleași personaje, peste care însă au trecut anii, într-un Sud american supus schimbărilor sociale. Rasismul rămâne tema centrală a romanului, dar personajele copiilor sunt la maturitate acum, iar integritatea lui Atticus Finch, simpaticul avocat alb apărător al dreptății și al negrilor, tată minunat, unul dintre personajele mele preferate din literatură, este pusă la îndoială. Am regăsit aceeași atmosferă tipică din Sud, aceeași Scout neîmblânzită, dar povestea aceasta nouă conține chiar o poveste de dragoste cu prietenul de-o viață, o căutare constantă a copilăriei într-o lume care nu mai păstrează decât vagi urme ale fericirii de altădată și, cel mai important, o tensiune mai mare între albi și negri, care distruge prietenii și pune la grea încercare relațiile familiale. Spre final, unele discursuri mi-au dat impresia că personajele sunt simple pretexte pentru expunerea unor idei, dar, în general, este o lectură foarte plăcută, pe care o recomand alături de romanul Să ucizi o pasăre cântătoare și de filmul omonim, cu extraordinarul Gregory Peck în rolul lui Atticus Finch.

Inimi cicatrizate, Max BlecherInimi cicatrizate, de Max Blecher, Editura ART, 2009

I-am acordat trei steluțe pe Goodreads, deși am ezitat de câteva ori dacă nu cumva merită patru. E greu să spui despre o carte așa de apăsătoare, de tristă, de deprimantă că ți-a plăcut, dar recunosc că pentru mine a fost o surpriză plăcută. L-am tot evitat pe Blecher, știind că și-a inspirat literatura din experiențele sale reale (boala, sanatoriile), însă pentru disconfortul de a citi despre ceva neplăcut ești recompensat cu măiestria scriiturii. Mi-au rămas în minte câteva imagini de-a dreptul grotești (piciorul amputat al Isei, apariția disperată, ca de nebună, a lui Solange în toiul nopții, în furtună, portretele bolnavilor și descrierea propriei putreziciuni, ca să menționez doar câteva). Mi-a plăcut și limbajul cu iz arhaic și împrumuturi franțuzești de la început de secol XX. Fac o pauză înainte de a încerca și alte titluri de-ale lui, dar le voi citi cu siguranță!

Central Park, Guillaume MussoCentral Park, de Guillaume Musso, XO Editions, 2014, apărută și în limba română, cu același titlu, la Editura ALLFA, 2016, traducere de Liliana Urian

De Guillaume Musso am tot auzit în ultimii ani, umblă vorba în târg că e unul dintre cei mai populari scriitori din Franța în ultima vreme, așa că eram curioasă să văd și eu ce-i cu el. În plus, mi-era tare dor să citesc în franceză, așa că am ales (cred că) cel mai recent roman al lui, Central Park. Dacă lectura de literatură în franceză a fost ca o madlenă, cartea în sine mi-a dat senzația (neplăcută, din păcate) că e o traducere cam neinspirată din engleză. :)) Nu mă refer la calitatea limbajului, ci la faptul că, probabil din cauză că acțiunea se desfășoară în New York și împrejurimi, cu multe referințe la străzi, localuri, firme, nume americane, nu te gândești nicio clipă că ții în mâini o carte franțuzească, scrisă de un autor francez. În plus, replicile mi s-au părut împrumutate și deloc naturale, dar nah, ce știu eu despre cum vorbesc polițiștii francezi contemporani (altceva decât am văzut în seria de filme Taxi, de exemplu?). :p

Central Park, New York - William Anderson

Central Park, New York – Foto: William Anderson

În fine, subiectul e destul de interesant (o polițistă se trezește în Central Park din New York, fără amintiri din noaptea precedentă, legată cu cătușe de un bărbat necunoscut; de aici, începe o serie de aventuri, căutări, descoperiri, surprize, iar finalul, blamat de unii cititori, mie mi s-a părut oarecum salvator – partea cu explicația amneziei, nu cu rezolvarea). Personajele nu mi s-au părut prea credibile (o polițistă frumoasă, deșteaptă, de carieră, care, după o scurtă poveste de dragoste, trece prin tot felul de tragedii; nici cameleonicul ei partener de aventuri nu e mai breaz). Ca structură, romanul e împărțit în capitole narate la persoana I, în care ea își amintește ce s-a întâmplat în urmă cu ani, luni, săptămâni, zile, inserate în firul narativ principal, narat la persoana a treia).

Central Park, Guillaume Musso roLa plusuri, merită menționat faptul că romanul a fost foarte bine documentat (cel puțin așa dă impresia, nu am verificat și nici nu cunosc New York-ul ca să confirm): străzi, cartiere, șosele, magazine și cafenele sau restaurante, totul e descris minuțios și atent, ca și cum cineva a făcut dinadins aceste trasee, ca să le poată consemna aici. Per total, cred că e genul de carte lejeră, agreabilă, relaxantă, de duminică ploioasă, pe care o citești fără prea mari așteptări și care probabil va fi ecranizată în categoria de filme romantice policier/thriller.

The BFG, Roald DahlThe BFG, de Roald Dahl, Puffin, 2016, tradusă și în română (admirabil) cu titlul Marele Uriaș Prietenos, la Editura Arthur, în 2016, de Alexandra Columban.

Despre the BFG am scris și într-un articol în engleză despre traducerile de cărți pentru copii, dar parcă nu e destul, așa că reiau și aici. Am primit cartea cadou în engleză, dar jocurile de cuvinte și invențiile lingvistice și stilistice m-au convins rapid să o caut și în română. Cu cele două ediții în față, am citit în paralel despre aventurile unei fetițe pe nume Sophie, care e răpită de un uriaș… prietenos. Singurul, de altfel, pentru că ceilalți uriași din tărâmul locuit de aceștia sunt niște căpcăuni care mănâncă oameni, iar Sophie și noul ei prieten își vor face o misiune din salvarea victimelor lor.

Marele-urias-prietenos-Roald DahlPovestea e frumoasă, tonul și stilul lui Roald Dahl (pe care eu îl știam numai din Matilda, dar cred că o să mai caut și alte cărți scrise de el) extrem de simpatic, dar marele farmec stă în limbajul stâlcit și alambicat pe care îl folosește MUP (Marele Uriaș Prietenos). În același timp, recunosc și dificultatea pe care acest specific al cărții a reprezentat-o pentru traducătoare, motiv pentru care o felicit și pe ea, și echipa redacțională, pentru că au făcut ca povestea să sune foarte bine și în română. Știu că nu e deloc ușor să redai glume și jocuri de cuvinte în altă limbă, mai ales când publicul-țintă e format din copii.

Nu vă las citate de data asta, dar vă încurajez călduros să cumpărați cartea și s-o citiți cu cei mici, sunt sigură că îi va amuza și le va stimula imaginația și inventivitatea.

Leave a Comment

Filed under Lecturi, Recenzii