Souvenir

Philippe LeotardPe Philipe Léotard îl știți probabil ca actor (printre altele, a jucat în French Connection II și Les Misérables din 1995) și cântăreț (vocea lui răgușită, gravă, îmi aduce un pic aminte de Tom Waits). Bănuiesc că puțini știu că a fost și scriitor, dar eu așa l-am descoperit, probabil chiar dinainte să-i văd filmele sau să-i ascult cântecele. Aveam acasă, în bibliotecă, volumul Portrait de l’artiste au nez rouge, o colecție de poezii și scurte texte lirice, pe care îmi exersam atunci franceza de începătoare.

Căutând acum un titlu printre rafturi, am dat peste volumul de mai sus și am început să-l răsfoiesc, ba amuzându-mă de rândurile subliniate de mine pe vremuri, ba zâmbind la câte un vers frumos. Léotard scrie despre ce știe, adică despre viață, dragoste, cinema, celălalt și sine. Spicuiesc:

Off limits

Je veux t’aimer les yeux

je veux t’aimer le ventre

je veux t’aimer le feu

il faut que rentre

à l’extrémité intérieure

je veux mourir dans les cuisses de ton coeur.

Oh ! loin des limites !

Oh ! être fondu dans l’odeur,

comme un berger !

sau

Epitaphe

à Roger Vadim

Jusqu’ici

j’ai réussi

à ne pas faire

comme tout le monde

mais là : je renonce.

P.S. Excusez les cendres.

Portrait de l'artiste au nez rougeIar pentru cei care nu prea înțeleg sau nu prea gustă franceza, o să mă hazardez, mai mult ca amuzament, să transcriu aici o traducere pe care am încercat-o eu acum mulți ani și pe care am găsit-o ascunsă printre paginile cărții.

Prinsesem deja microbul și, din nu știu ce motiv, am simțit nevoia să o adaptez și să-i fac și un pic de rimă… 🙂

Souvenir

à Claude Lelouche

On voudrait que l’amour qui meurt

soit de mort maléfique

et qu’il tue en partant

ce qui reste de l’autre…

et on lui a pris tant!

 

On lui a pris son ciel

son eau, sa voix basse,

sa houle, son ressac,

après tant de marées,

tant de temps pour ne pas rester

tant de fuites à n’en plus finir

tant de temps pour mourir

de ne pas savoir vivre où on est

 

Je vous dis: „adieu”

comme on dit: „salut!”

comme on dit: „ça va!”

parce que ça n’a pas d’importance…

comme on dit:

„laissez-moi en paix dans la tempête”

comme dirait Poushkine.

(…)

L’homme passé vous fait

un adieu aigre-doux

ce n’était pas mauvais

de mal vivre avec vous

 

Je nous souviens rêvant tous deux…

de mimosas… mers

demi-mots amers…

 

„Poésie” me direz-vous.

 

Amintire

lui Claude Lelouche

Am vrea ca dragostea, murind,

să lase malefice urme

și să ucidă, plecând,

tot ce din celălalt rămâne…

atât de multe i-a luat!

 

I-a luat cerul,

apa, vocea șoptită,

freamătul și spuma valurilor sparte,

după atâtea obstacole

atâta timp – ca să nu rămână

atâtea fugi – de nu se mai termină

atâta timp – ca să moară

din neputința de a trăi într-o doară

 

Îți spun „adio!” la fel

cum aș spune „bună!”

cum aș spune „ce mai faci?”

pentru că nu are importanță…

cum aș spune

„lasă-mă-n pace în furtună”

cum ar spune Pușkin.

(…)

Bărbatul plecând de la tine

își ia un adio dulce-acrișor

n-a fost chiar așa rău

să trăiesc rău cu tine

 

Îmi amintesc cum visam amândoi

mimoze… mare…

jumătăți de cuvinte amare…

 

„Poezie”, vei spune tu.

 

Vă las cu un cântec franțuzesc pe ritmuri de tango și cu timbrul aparte al lui Philippe Leotard:

1 Comment

Filed under Citate, Lecturi, Poezii

One Response to Souvenir

  1. Pingback: Ce-am mai găsit prin bibliotecă | Cărți și călătorii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *