Soțul meu, Michael, de Amos Oz

L-Sotul meu, Michaelam descoperit pe Amos Oz în urmă cu câţiva ani, când am împrumutat de la o prietenă romanul Fima. Mi s-a părut serios şi amuzant în acelaşi timp, dar mai ales atipic faţă de lecturile mele de până atunci. Au urmat Poveste despre dragoste şi întuneric, Să nu pronunţi: noapte şi, cel mai recent, Soţul meu, Michael.

Pe măsură ce i-am citit cărţile, am fost din ce în ce mai atrasă de stilul lui aparent simplu, care nu lasă să se simtă munca şi căutările asidue din spatele fiecărui cuvânt; de capacitatea lui de a crea din cuvinte imagini atât de frumoase încât trebuia să mă opresc să le savurez pe îndelete; de atenţia şi răbdarea cu care aborda teme precum dragostea, singurătatea, religia, copilăria etc. şi le împletea în poveste până trăiai odată cu personajele toate angoasele sau monotonia din vieţile lor.

Unul dintre primele sale romane, Soţul meu, Michael este „cronica unei căsnicii eşuate”. Amos Oz mărturisea că personajul Hanna l-a obsedat timp de câteva luni şi că s-a apucat de scris tocmai pentru a se elibera de această obsesie şi a reveni la viaţa lui obişnuită. L-a scris nopţile, într-o toaletă minusculă, parcă la dictarea ei, luptându-se cu tentaţia şi cu îndoielile. Rezultatul a fost un best-seller despre singurătate, nepotrivire, Ierusalimul anilor ’50, Războiul de Şase Zile, kibbutzuri, împliniri şi neîmpliniri, bătrâni şi moarte, un roman despre viaţă.

Hanna e tânără, frumoasă, de formaţie umanistă, o poetă fără să fie poetă, cum o caracterizează tatăl lui Michael. Michael e un tânăr student la geologie, tăcut şi emotiv, molcom şi îndatoritor faţă de familia sa, fără altă pasiune decât materia studiată. După ce se căsătoresc, Hanna resimte din ce în ce mai acut diferenţele dintre ei, singurătatea, depresia adusă de sarcină, sufocarea în apartamentul mic şi închiriat, sentimentul de ratare, de unde şi nevoia ei iraţională de a cheltui banii pe haine şi lucruri frumoase în casă şi de a visa la călătorii viitoare în Europa, asemănările şi relaţia strânsă dintre copil, tată şi bunicul patern, iritarea creată de simplitatea şi claritatea exprimării lui Michael în orice situaţie, interesul copilului pentru mecanică şi înţelegerea logică, lipsa lor de emoţii şi preaplinul ei neexprimat.

Hanna este o fiinţă senzuală, aşa că trăirile ei iau uneori forma fanteziilor sexuale cu cei doi gemeni arabi din copilăria ei, găseşte în Michael plăcere fizică, în pofida înstrăinării spirituale dintre ei, şi-i place să-l tachineze pe adolescentul timid şi sensibil, evreu religios, care îi dedică poezii şi, drept pedeapsă, este trimis departe de casă. Visele ei zbuciumate cu cei doi gemeni arabi sunt, în acelaşi timp, o expresie a tensiunilor dintre cele două popoare, tensiune concretizată în războiul la care participă şi Michael.

Cartea mi s-a părut tristă şi apăsătoare nu numai prin atmosfera de monotonie, sărăcie, neîmplinire şi frustrare, de lipsă de comunicare şi de perspectivă, de disperare mută şi neputinţă, ci şi prin renunţarea din ultimele pagini, care aduce cu ea un soi de pace interioară.

De foarte mulţi ani, Michael îşi odihneşte mâinile pe volan, doarme sau se gândeşte. Drum bun. Eu nu te voi însoţi. Am renunţat.(…) Nu mai e nevoie să mă năpustesc gâfâind precum o femeie nebună. Am deschis ochii. Drum bun, Michael!

3 Comments

Filed under Lecturi, Recenzii

3 Responses to Soțul meu, Michael, de Amos Oz

  1. Pingback: Poveste despre dragoste si intuneric, Amos Oz | Cărți și călătorii

  2. Stela

    Interesante, amindoua cartile lui Oz. Nu-l cunosteam, am sa-l incerc si eu, multam fain!

    • Da, mie îmi place mult Amos Oz nu numai din romanele sale (pe lângă „Fima”, „Soțul meu, Michael” și „Poveste despre dragoste și întuneric”, mai am și am citit de el „Să nu pronunți noapte”), ci și din interviurile pe care le-a acordat. Sunt ușor de găsit online. 😉

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *