Sfântu Gheorghe, Delta Dunării (I)

În Delta Dunării am ajuns prima dată în urmă cu câțiva ani într-un team building. Deh, vremuri corporatiste! Atunci am mers în Crișan, la un complex turistic de ceva fițe, cu camere frumoase, piscină și discotecă în curtea proprie și mâncare bogată în pește. După obișnuitele activități de consolidare a spiritului de echipă, am fost recompensați și cu o excursie cu barca pe canale. Frumos, mi-a plăcut, am mai vrut!

Data următoare am fost în concediu la Sulina, despre care am povestit aici și aici. Cu Sulina, a fost dragoste la prima vedere, așa că ne-am mai dus și vara următoare. Când povesteam despre asta, mi se spunea adesea: Aaaa, păi trebuie să mergeți în Sfântu Gheorghe, acolo e delta adevărată! Păi să mergem și acolo, am hotărât noi, dar nu în perioada festivalului de film Anonimul, când este aglomerat, ci mai devreme, ca să ne putem bucura de liniște și relaxare. Ne-am interesat, voiam să stăm în campingul Delfinul, din cadrul Complexului Green Village, aripa ieftină, la căsuțe. Anul trecut, însă, când se întâmpla asta, complexul era în renovare și am aflat prea din scurt, așa că am hotărât să amânam. Ne-am dus anul ăsta, dar nu la complex, pentru că „aripa ieftină” este impropriu spus: o căsuță cu două paturi și o stinghie pe post de masă între ele costa 30 EUR pe noapte. Chiar dacă restul complexului arată OK, chiar dacă toaletele și dușurile, deși la comun, sunt suficiente și foarte curate, chiar dacă ai acolo terasă, restaurant/cantină și ecran pentru proiecții de film în aer liber, nu cred că se justifică 30 EUR pe două paturi, atâta timp cât poți să găsești condiții mult mai bune (baie proprie, aer condiționat) la un preț mai mic. În plus, la toate astea ai acces și dacă nu ești cazat în complex, așa că… ne-am căutat cazare în altă parte și, după câteva încercări fără succes, ne-am făcut rezervare până la urmă la Pensiunea Marina.

Buuun, a venit și momentul mult așteptat al concediului și ne-am pornit la drum: tren București – Tulcea (unul singur pe zi, cu plecare dimineața la 6.40 și sosire în Tulcea la 12.00), apoi nava clasică din Tulcea la Sfântu Gheorghe (cu plecare la 13.30 și o durată a călătoriei de aproximativ 4 ore, preț 48 de lei de persoană). Nava clasică a fost alegerea noastră, pentru că așa am mers și la Sulina și nu ne-am plictisit deloc: ai timp berechet să admiri peisajul stânga-dreapta, mai vezi o pasăre, mai bei o bere, mai citești, mai stai de vorbă, te mai împrietenești cu diverși turiști de la care mai afli una-alta și tot așa. Dacă vă grăbiți sau stați prost la capitolul răbdare, aveți opțiuni: catamaranul, tot de la Navrom, sau șalupa rapidă (particulară, de închiriat).

Pensiunea Marina este situată foarte aproape de debarcader, așa că nu a trebuit să mergem prea mult cu ditamai rucsacurile și alte bagaje adiacente. Camera foarte mare și frumoasă (a trebuit să cerem să ne-o schimbe după două nopți, pentru că se auzea absolut orice zgomot, pas, scârțâit etc., motiv pentru care nu ne-am putut odihni deloc); restaurantul, mai exact serviciile, așa și așa: prețuri măricele, chelneri cam aiuriți și, spre sfârșitul sejurului, am avut parte și de cireașa de pe tort, ca să rămânem în domeniu, dar vă povestesc mai târziu.

DSCN5897

DSCN5899

DSCN5902

Revenind: obosiți după o zi de drum, am plecat în recunoaștere și am descoperit așa: un teren viran chiar lângă pensiune, pe care au fost plasate două porți de fotbal și o scenă și pe care, în ultima zi petrecută acolo, am văzut aterizând un elicopter; câteva blocuri cenușii, comuniste, sărăcăcioase, care împreună cu terenul formau un peisaj de-a dreptul dezolant;

DSCN5914

două magazine suficient de bine aprovizionate pentru nevoile unui turist; unul dintre ele avea biciclete de închiriat (20 de lei/zi – scump, scump, am zis noi, contemplând varianta de a da 40 de lei în fiecare zi pentru transportul la/dinspre plajă, dar ajung și acolo); o bancă (BRD, care alta?); o gheretă pe post de poștă (ha, pun intended), care cred că era deschisă 2 ore pe săptămână; o clădire care găzduia un muzeu și o bibliotecă, pe care n-am văzut-o niciodată deschisă în cele 9 zile cât am stat acolo; un centru de informare a turiștilor, construit din fonduri europene, ornat cu niște afișe și panouri informative, normal;

DSCN5932

DSCN5933

DSCN5934

DSCN5935

și două terase: una unde cred că erau numai localnici (arăta destul de exclusivistă așa, în sensul că mă așteptam să aud muzică populară și manele, dar din fericire, nu am auzit) și una mai mare și mai încăpătoare, unde se mai refugiau și turiștii și unde se auzea în permanență Magic FM. Din fericire, tanti de la unul dintre magazine ne-a recomandat pensiunea/terasa Ancora, care ne-a făcut șederea mai frumoasă: situată vizavi de debarcader, are mâncare foarte bună și servicii ireproșabile, așa că acolo am mers cam în fiecare zi.

Eh, în rest, satul e un amestec de case vechi și noi, unele abandonate și dărăpănate, altele mari, în construcție, ulițe pline de nisip, bărci acostate sau îngropate și năpădite de stuf, pontoane, pescari, pensiuni, iahturi, câteva mașini și două trocariciuri, adică niște camionete cu remorci amenajate pentru transportul turiștilor, cu care eu am avut o mare problemă, dar despre asta, pentru că deja am scris cam mult, vă povestesc data viitoare.

DSCN5917

DSCN5922

DSCN5923

DSCN5898

DSCN5926

DSCN5931

DSCN5940

DSCN5950

Va urma…

2 Comments

Filed under Călătorii

2 Responses to Sfântu Gheorghe, Delta Dunării (I)

  1. N-am mai fost in Delta de vreo 30 de ani – mi-ai trezit nostalgii…
    Super, as usual, „reportajele” tale, iar de poze ce sa mai zic!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *