Sexus, de Henry Miller

Sexus, Henry MillerSexus, de Henry Miller, Editura Polirom, 2010, traducere din engleză de Antoaneta Ralian

După jurnalul lui Anais Nin, în care Henry Miller era evocat atât de frumos și poetic drept un scriitor genial și un amant desăvârșit, și după Tropicul Cancerului, în care (re)descopeream o altă față a scriitorului: un optimist și un hedonist, chiar și în cele mai mizere condiții de trai în Franța, continui această serie cu Sexus, primul volum din trilogia Răstignirea trandafirie.

În Sexus, găsim un Henry Miller-personaj încă neformat ca scriitor, încă hălăduind prin America între o slujbă pe care o urăște și o viață etern boemă, între Maude, soția de care se desparte, și Mona, noua iubire și viitoarea soție, între sporadicele partide de sex cu Maude, devenite mai bune după despărțire, și poveștile neverosimile înșirate de Mona, între prieteni de băutură și diverse femei din viața lui. Volumul este o lungă înșiruire de povești spuse cu talent, ce se întrepătrund cu felurite meditații asupra vieții, scrisului, condiției de artist, propriului eu etc. Iată un exemplu:

Ce vreau eu e să mă deschid. Vreau să ştiu ce e înăuntrul meu. Vreau ca toți să se deschidă. Sunt ca un imbecil care ține în mână un deschizător de conserve, întrebându-se de unde să înceapă să deschidă pământul. Ştiu că dedesubtul harababurii totul e minunat. Sunt sigur. O ştiu pentru că, în cea mai mare parte a timpului, eu însumi mă simt minunat. Şi când mă simt astfel, toţi oamenii mi se par minunaţi… Toţi şi totul..până şi pietrele sau bucăţile de carton… Şi barba unui ţap, dacă vrei. Despre asta aş vrea să scriu – dar nu ştiu cum… Nu ştiu de unde să încep.

Și totuși, a știut până la urmă. Scriitura lui mi s-a părut mai legată și mai puternică față de Tropicul Cancerului și multe pasaje au o forță extraordinară. Citindu-le, aveam senzația că un val imens m-a lovit în față, lăsându-mă apoi fără suflu; sau că un torent de vorbe s-a năpustit asupra mea, uimindu-mă cu naturalețea, sinceritatea și pofta de viață din ele.

…cum nimeni nu-mi mai asculta cuvintele în afară de mine, cum spusele mele aveau o mişcare de recul, către mine, ca nişte pătlăgele vinete care ricoşează pe un dovleac, eu îmi continuam transmisiunea, devenind din ce în ce mai sincer şi din ce în ce mai convins, din ce în ce mai decis să procedez după capul meu. Un val îl încăleca pe celălalt, un ritm se ciocnea cu celălalt: reţinerea se ciocnea cu explozia, apa băltită cu puhoiul, confesiunea cu constrângerea. Coboară, doboară, îngroapă, îneacă, vâră adânc în pământ, trânteşte un munte deasupra! Vorbeam şi vorbeam, con amore, con furore…

Orice ar face, oricât de grea sau anostă i-ar fi viața, el se bucură de ea, o savurează, găsește ceva bun și frumos și asta îi este și filosofia. Iat-o transpusă în discursul unui personaj:

…îl invidiez pe omul care are curajul să fie artist – îl invidiez pentru că ştiu că e infinit mai bogat decât orice altă făptură omenească. E mai bogat pentru că el se cheltuieşte, pentru că se dăruieşte tot timpul pe sine, şi nu se rezumă să trudească pentru bani sau pentru daruri. Dumneata n-ai putea să fii artist, în primul rând pentru că n-ai încredere. N-ai putea avea idei frumoase pentru că le gâtui din faşă. Negi tocmai lucrul necesar pentru a făuri frumosul, şi anume dragostea, dragostea pentru viaţa în sine, dragostea pentru viaţă de dragul vieţii. Dumneata vezi în toate numai fisura, viermele. Un artist, chiar când descoperă o fisură, o transformă în ceva fără de nici o fisură, dacă pot să spun aşa. Nu pretinde că viermele ar fi o floare sau un înger, dar încorporează viermele în ceva măreţ. Ştie că lumea nu-i plină de viermi, chiar dacă vede un milion sau un miliard. Dumneata vezi un viermişor şi spui: „Uite ce putred e totul!”

Cu un stil direct, sincer și detaliat, Miller vorbește cu naturalețe despre viața de zi cu zi, despre partide de sex, discuțiile cu prietenii la un pahar, despre trecut și prezent, India și Europa, excese și visuri. Iată-l și pe cel mai mare dintre acestea, care anunță plecarea lui în Franța și cărțile ce vor lua naștere acolo:

Europa, Europa… a fost întotdeauna cu mine, chiar când ne certam, chiar când strigam ca nebunii unul la celălalt. Ca un obsedat, deturnam fiecare discuţie la singurul subiect care mă interesa: Europa. Noaptea când hoinăream amândoi prin oraş, asemenea pisicilor vagabonde în căutarea unei fărâme de hrană, în mintea mea erau prezente oraşele şi oamenii din Europa. Eram ca un sclav care visează la libertate, a cărui întreagă făptură e îmbibată de o singură idee: evadarea. Dar nimeni nu m-ar fi putut convinge pe atunci că, dacă mi s-ar da să aleg între ea şi visul meu despre Europa, l-aş alege pe cel de-al doilea. Pe atunci, mi s-ar fi părut o fantezie să presupun că ea însăşi îmi va oferi asemenea alegere. Şi poate şi mai fantastică mi s-ar fi părut ideea că în ziua în care mă voi îmbarca pentru Europa, va trebui să-i cer prietenului meu Ulric zece dolari, ca să am ceva în buzunar când voi călca pe iubitul meu sol european.

Cred că principala senzație cu care rămâi după ce citești Sexus este pofta de viață care transpare din orice poveste și din scriitura lui Miller și care te molipsește, vrând-nevrând. Eu am început deja al doilea volum, Plexus, așa că probabil voi reveni cu impresii și despre acesta. Lectură plăcută și vouă!

4 Comments

Filed under Citate, Lecturi, Recenzii

4 Responses to Sexus, de Henry Miller

  1. Am citit cu ani in urma Sexus si mi-a placut la nebunie! Apoi am cautat Plexus. L-am gasit, l-am inceput si… ceva nu s-a legat. Nici acum nu stiu ce-am facut cu cartea, pe unde e 🙂
    Astept impresii despre Plexus.

  2. Mi-au placut Sexus, Nexus si Plexus. E genul de carte care place mai ales barbatilor se pare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *