Scrisori către Monica, de Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu

Scrisori catre MonicaScrisori către Monica, 1947-1951, de Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu, Editura Humanitas, 2012, ediție îngrijită de Astrid Cambose, traducere din limba franceză de Gabriela Creția

Vorbeam mai devreme despre această minunată colecție de scrisori trimise de mama Monicăi Lovinescu acesteia din urmă, în timpul exilului său la Paris, și am constatat cu uimire că nu am scris nici măcar două cuvinte despre ea aici. Mă grăbesc să repar această scăpare, măcar cu câteva impresii și citate.

Pe mine scrisorile m-au emoționat foarte mult, pe de o parte, prin încărcătura sentimentală și, pe de alta, prin informațiile istorice, sociale și culturale despre acele vremuri. Fostă soție a scriitorului și criticului literar Eugen Lovinescu, la rândul ei profesoară de franceză, rămasă cumva în umbra soțului și a fiicei sale din punct de vedere al notorității, Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu devine cunoscută prin această culegere de scrisori și ca autoare. Destinul ei și modul personal și, în același timp, profund universal în care povestește și se povestește fiicei ei o descoperă cititorilor ca imagine tipică a mamei care se sacrifică pentru copilul ei. Nedreptățită de sistemul comunist, lăsată fără slujbă și casă, umilită și întemnițată, într-un final, aceasta decedează (nu se știe exact când, se presupune că pe 7 iunie 1960) în penitenciarul-spital Văcărești, iar rămășițele ei au rămas neidentificate, undeva, pe locul fostei închisori Văcărești, unde se ridică astăzi mallul Sun Plaza. De altfel, vina de a o fi lăsat-o în urmă, de a nu fi putut să o salveze, sacrificiul și imaginea iubitoare a mamei o vor urmări pe Monica Lovinescu permanent (de citit și Jurnalul ei). În acest sens, mottoul ales pentru volum este cât se poate de inspirat:

Dar, draga mea, sunt și am să fiu tot timpul lângă tine, în umbră, oricând, oriunde, în orice clipă: MAMA, veșnica, cea care nu moare niciodată, câtă vreme numele ei trece ca un fulger, într-un zâmbet, într-un nume, într-o amintire.

Știind că Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu a fost o femeie puternică, tonul pe alocuri sfătos, pe alocuri plin de dragoste și dor din scrisorile către Monica m-a surprins  un pic. Iată, de exemplu, ce sfaturi îi dădea fiicei ei în 1947:

Fii prudentă în relații, în prietenii (…). Nu uita că nimic nu e sigur și nu te încrede în puterile tale fizice. Nu te îmbăta de succesul tău. Bucură-te de Paris, așa cum te-ai bucurat până acum de viață, cu noblețe și mândrie.Nu fuma prea mult. Țigările revin cam prea des în scrisori și tu ești singură acolo. Trebuie să te păstrezi sănătoasă și sobră. Nu încrunta sprâncenele, nu zbârci fruntea în enervare și nici nu lăsa colțul gurei spre stânga ca’n clipele de vină și de danse devant le miroir. Nu rupe de tot cu trecutul, cum scrii că ai impresia că ți s’a întâmplat: nicio floare nu mai crește dacă se rupe din tulpină.

Sau iată cum încheie una dintre scrisori:

Așa; îmi reiau refrenul: te iubesc și mi-e dor de tine, un dor nebun, de nesuportat. (…) Fii frumoasă, scumpa mea. Gluma aceea a mea vanitoasă nu era decât dorința de a cârcoti nițel. Fii frumoasă și, dacă ți se spune asta, să crezi, dar să nu te lași prinsă în capcană.

Cu atâta duioșie alături de tine, că mă prăpădesc.

Mamina

Demnitate, curaj și mândrie transmise din generație în generație:

știu că niciodată n-am să te sfătuiesc să te întorci, chiar dacă ar fi să mături străzile la Paris, atâta timp cât situația nu se limpezește aici. Fii sigură că asta mi-e voința: oricare ar fi evenimentul nefericit care te-ar obliga să te întorci în țară, nu cumva să te întorci, fiindcă n-ai mai putea pleca înapoi. Și trebuie ca unul dintre ai noștri să trăiască pentru ca amintirea tuturor celor batjocoriți să rămână curată într-un suflet nobil; trebuie să le transmiți copiilor tăi nume, întâmplări din viața familiei noastre, ca nu cumva ai noștri să moară de tot, ca gândul la nebuniile, la curajul, la principiile lor să mai iște cuiva un surâs.

Te iubesc mai presus de ce îi este îngăduit omului să simtă; am ajuns la o acuitate de dragoste și de suferință unice, exasperate de despărțire, de distanță și de nesiguranța zilei de mâine.

Și, mai ales, luciditate:

Ești copil dacă îți închipui că îi pasă cuiva de biata țara asta încătușată; am fost azvârliți ca hrană unor sălbatici și o să rămânem prada lor. Ne crezi îndoctrinați, dar nu suntem decât terorizați, batjocoriți, amenințați la tot pasul.

Am subliniat multe, multe pasaje, dar mă opresc aici, cu îndemnul să o citiți pentru nenumăratele informații utile și interesante, cuprinse atât în scrisorile propriu-zise, cât și în prefață, tabelul cronologic și notele de subsol, suplimentate cu cele câteva fotografii de la finalul volumului, dar și pentru emoția care se revarsă din rândurile frumoase, lucide și totodată pătimașe, îngrijorate, dar și presărate cu umor, înțelepte și drăgăstoase ale unei mame îndurerate.

8 Comments

Filed under Citate, Lecturi, Recenzii

8 Responses to Scrisori către Monica, de Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu

  1. Excelente alegeri de paragrafe! E atat de placut sa citesti carti la care sa simti nevoia sa subliniezi. Eu nu am mai trait asta de mult. Poate voi incerca cu recomandarea ta

  2. Că tot ziceai tu într-o postare de-a mea că îţi plac memoriile 🙂 Partea bună de când urmăresc mai multe bloguri e că descopăr multe cărţi faine (cum e asta), partea proastă e că îmi dau seama că nu ştiu când le voi citi pe toate?!

  3. Foarte, foarte interesant. Cînd vin în Ro mi-o cumpar si eu, mersi!!!!

  4. Mi-am cumpărat și eu recent cartea asta, fără să fi citit vreo recomandare. Acum mă bucur că ai scris despre ea, înseamnă că am fost inspirată când am luat-o.

Lasă un răspuns la Andreea Iulia Toma Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *