Să bați din palme cu o singură mână, de Richard Flanagan

Să bați din palme cu o singură mânăSă bați din palme cu o singură mână, de Richard Flanagan, Editura Litera, 2016, traducere din engleză și note de Petru Iamandi

E primul roman de Flanagan pe care l-am citit, deși am mai auzit de Gould’s Book of Fish și, sigur, de O cale îngustă spre nordul îndepărtat, care a primit premiul Man Booker în 2014. Editura ne informează că „este considerat unul dintre cei mai buni scriitori australieni ai generației sale” și, citind romanul de față, înțeleg și de ce. Cu toate acestea, lectura mi-a lăsat un gust amar. O să încerc să-mi nuanțez impresiile mai jos.

Avem de-a face cu doi protagoniști marcați de trecutul istoric și familial: Bojan Buloh, un imigrant sloven în Tasmania, încă marcat de ororile războiului din țara de origine și părăsit de soție, Maria, la scurt timp după sosirea în țara adoptivă. Lăsat singur cu un copil mic, Bojan rămâne un inadaptat, incapabil să se integreze în noua societate, să-și depășească condiția de venetic, să aibă o relație normală, sănătoasă, cu fiica lui sau cu alți oameni. Se refugiază în alcool și în violență, din durere și frustrare că nu se poate exprima, că nu poate comunica. Fiica lui, Sonja, părăsită de mamă de mică, purtată prin diverse familii „de împrumut” în copilărie, dornică de dragostea și apropierea tatălui, șocată și apoi înfrântă de violența lui, ajunge o femeie adultă care se întoarce acasă pentru a căuta o reconciliere cu trecutul.

Povestea în sine se defășoară prin alternarea mai multor planuri temporale, într-un du-te-vino permanent între copilărie, adolescență și prezent, ba chiar și în trecutul mai îndepărtat, de dinainte de apariția Sonjei. Relația dificilă dintre tată și fiică este disecată și analizată și atât de minuțios redată încât devine apăsătoare, iar toată drama războiului, a imigranților și, mai ales, a unei familii destrămate devine greu de suportat. Din acest motiv, în pofida scriiturii frumoase, mi s-a părut că romanul este lungit inutil pe alocuri și că insistă asupra unor scene și mesaje care și-au atins de mult ținta; ca atunci când ai o julitură care a prins crustă și continui s-o zgândări deși știi că așa-ți provoci durere și împiedici vindecarea.

Dacă nu vă sperie atmosfera dramatică, relațiile tumultoase și dureroase, neputința de comunicare, gheara permanent prezentă a unui trecut traumatizant, atunci vă invit să citiți Să bați din palme cu o singură mână. Veți descoperi un stil frumos, o sondare adâncă a personajelor, pasaje sau chiar pagini memorabile (felicitări traducătorului) și, la final, chiar și speranță.

În acest spaţiu infinit, barăcile fuseseră construite uşă în uşă, de parcă până şi ele se ghemuiau şi se înghesuiau, tremurând, în faţa atotputerniciei şi a tăcerii necunoscutului, care putea fi binevoitor, la fel cum poate că nici nu-i păsa de oameni, dar poveștile cumplite pe care aceștia le purtau cu ei – cronici ale secolelor de barbarie şi orori repetate, pe care le duceau în spinare, împreună cu câteva milieuri din dantelă, fotografii încreţite, și cu obiceiuri şi feluri de a mânca ciudate – nu le lăsau decât libertatea de a le fi teamă.

Împărțeau amândoi tăcerea ca pe o bucată din pâinea cea de toate zilele și o rupeau la fel. Pe îndelete. Cu respect față de însemnătatea ruperii ei.

Că ești în toate mințile sau nu, orașului nu-i păsa, se străduia să nu știe. În oraș avea senzația de libertate, simțea că face parte dintr-o frăție uriașă a celor căzuți, care refuzau, toți, să recunoască faptul că diavolul e pe urmele lor. Viețile trăite cu un scop existau doar în zvonuri și în reclame. În fumul dens erau miliarde de particule de smog, reziduuri caustice a milioane de vieți incinerate la fel. Orașul o umplea de anonimatul altora și, în oceanul acela, al nimicniciei împărtășite, unde oamenii erau luați drept simpli pui de incubator și munceau ca niște vite, fiind oameni doar în coșmaruri, Sonja se simțea, în sfârșit, mai în largul ei.

10 Comments

Filed under Citate, Lecturi, Recenzii

10 Responses to Să bați din palme cu o singură mână, de Richard Flanagan

  1. Asta da provocare, să Baţi din palme cu o singură mână… 😛 Presupun că e o metaforă a neputinţei, la asta se refră titlul, nu?
    Şi totuşi, niciun strop de speranţă nu are Sonja?

  2. Ah, aşa e… Dar acel cuvânt, scris la sfârşitul recenziei, pare ca o picătură de apă azvârlită într-o doară în marea nesfârşită a suferinţei 😛

  3. cristian sirb

    Sper să nu fie așa și celălalt roman – O cale îngustă… Tocmai mi l-am cumpărat

    • Nu l-am citit, dar Să bați din palme a fost al doilea roman al lui Flanagan, iar O cale îngustă a fost scris mai târziu și a primit Bookerul, ceea ce de obicei e o garanție a calității. Și ăsta e foarte bine scris, singurele mele obiecții ar fi că mi s-a părut lungit inutil și că e foarte apăsător. Dar poate ți se pare mai ușor de digerat dacă nu te apuci de el după alte lecturi apăsătoare (Agota Kristof și Herta Muller, în cazul meu).

  4. cristian sirb

    Lungimile evidente nu-mi plac nici mie. Nu mai am răbdare cu ele.

  5. Pingback: Prin blogosfera literară (21 – 27 martie 2016) | Recenzii filme si carti

  6. Am reuşit să fac şi eu în sfârşit recenzia cărţii. În ciuda atmosferei apăsătoare, mie mi-a plăcut foarte mult datorită scriiturii desăvârşite şi încărcăturii emoţionale bine redate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *