Revolutionary Road, de Richard Yates

Revolutionary RoadRevolutionary Road, de Richard Yates, Vintage Books, 2007

Pentru mine, Revolutionary Road nu a avut un impact puternic din prima. A fost genul de carte căreia i-a trebuit ceva timp ca să mă atragă, să se instaleze într-un locșor din mintea mea și să se sedimenteze încet-încet… Nici nu este o lectură ușoară sau plăcută, sau măcar una plină de acțiune, care să te țină cu sufletul la gură. Nu, este o carte greu de digerat, plină de speranțe și dezamăgiri, de visuri pierdute, de resemnare și comoditate, de obstacole și limitare. N-are cum să-ți placă, dar te râcâie, scormonește în tine, te pune în gardă, îți amintește, orice numai nu te lasă indiferent.

Cred că, într-un fel, faptul că în aceeași seară în care am terminat de citit cartea am văzut și filmul (Kate Winslet mi-a plăcut, Leonardo di Caprio nu prea) m-a ajutat să văd mai bine imaginea de ansamblu, să insist asupra anumitor secvențe, să compar viziunea regizorului cu a mea și să privesc totul de parcă ar fi fost o a doua lectură. Nu o să fac eterna comparație dintre film și carte, am simțit numai că, odată ce am citit romanul, pot să văd și filmul și a fost o bună completare. Așa că, dacă aveți ocazia, încercați-le pe amândouă.

Câte ceva despre subiect: în America anilor ’50, undeva, într-o suburbie, un cuplu tânăr se luptă cu rutina, blazarea, conformismul vieții mic-burgheze de provincie: ca să-și întrețină familia, Frank face o muncă pe care nu o suportă, în aceeași firmă în care a lucrat și tatăl lui pe vremuri, uitând de visul de a trăi la Paris și evitând să discute despre serviciul lui; după încercarea de a deveni actriță, abandonată după ce l-a cunoscut pe Frank la o petrecere, April a devenit o soție casnică ce are grijă de copii și de casă, încercând să se adapteze la viața liniștită de provincie; prietenii lor au preocupări similare, toate visurile lor par uitate, ratate, anulate de o sarcină nedorită care le-a decis destinul și i-a obligat să se conformeze unui tipar. Certurile dese, plictiseala, lipsa de comunicare reală, eșecul lui April de a reuși măcar ca actriță amatoare în nou înființatul teatru local preced declanșarea schimbării dramatice din viața cuplului. Apare dilema: trebuie să te resemnezi/mulțumești cu condiția de anonim printre alți anonimi, doar un alt nume de care nu-și va aminti nimeni (ca tatăl lui Frank), sau poți să ieși din cotidian, să spargi tiparul, să încerci să-ți împlinești visurile sau măcar să descoperi cine ești cu adevărat și ce-ți place?

April este cea care vine cu ideea mutării la Paris și amândoi sunt cuprinși de euforie la gândul că își vor schimba viața. Dacă vor reuși cei doi „revoluționari” de pe Revolutionary Road, rămâne să vedeți singuri citind romanul, mai multe nu vreau să dezvălui, însă aș vrea să evidențiez importanța contextului social din America acelor vremuri: rolul bărbatului de cap responsabil al familiei, rolul femeii de casnică, mamă, soție, problema avortului, visul de a călători în Europa ca o soluție pentru cei care se cred superiori lumii banale în care trăiesc etc.

Revolutionary Road-film

Discrepanța dintre ce ar fi vrut să fie și ce sunt, de fapt, personajele m-a dus cu gândul la Look Back in Anger, piesa lui John Osborne despre „angry young men”: același discurs furios, aceeași relație tumultoasă, aceeași ratare a idealurilor, aceeași înșelare a partenerului și a așteptărilor proprii sau ale altora. Teama are un rol major în economia romanului: April se teme să nu se piardă într-o viață banală, să nu lase viața să treacă pe lângă ei, Frank se teme că poate nu este „cea mai interesantă persoană” pentru April, că poate nu se ridică la înălțimea așteptărilor ei, că poate nu are nimic extraordinar reprimat în el, iar teama nu se oprește aici, ci macină și celelalte personaje: doamna Givings, fiul ei, prietenii Shep și Millie, secretara, prietena ei etc. E și multă furie acolo, așa cum spuneam, și se fumează al naibii de mult, se și bea, ceea ce nu-i de mirare cu atâta dramă: crize de identitate, decizii de viață, responsabilitate, vină, sex, dragoste și ură, tentația sau problema banilor, toate definind mai mult sau mai puțin acea „hopeless emptiness” împotriva căreia încercăm să ne revoltăm cu toții.

Now you’ve said it. The hopeless emptiness. Hell, plenty of people are on to the emptiness part; out where I used to work, on the Coast, that’s all we ever talked about. We’d sit around talking about emptiness all night. Nobody ever said ‘hopeless,’ though; that’s where we’d chicken out. Because maybe it does take a certain amount of guts to see the emptiness, but it takes a whole hell of a lot more to see the hopelessness. And I guess when you do see the hopelessness, that’s when there’s nothing to do but take off. If you can.

It’s a disease. Nobody thinks or feels or cares any more; nobody gets excited or believes in anything except their own comfortable little God damn mediocrity.

No one forgets the truth; they just get better at lying.

Christ’s sake, when it comes to any kind of showdown we’re still in the Middle Ages. It’s as if everybody’d made this tacit agreement to live in a state of total self-deception. The hell with reality! Let’s have a whole bunch of cute little winding roads and cute little houses painted white and pink and baby blue; let’s all be good consumers and have a lot of Togetherness and bring our children up in a bath of sentimentality — and if old reality ever does pop out and say Boo we’ll all get busy and pretend it never happened.

If you don’t try at anything, you can’t fail… it takes back bone to lead the life you want.

4 Comments

Filed under Lecturi, Recenzii

4 Responses to Revolutionary Road, de Richard Yates

  1. Si eu fac la fel – intai citesc cartea, apoi vad filmul.
    Daca am rabdare (nu prea am, si pentru ca sunt curioasa), las putin timp intre carte si ecranizare.
    Cat priveste Revolutionary Road, am vazut doar filmul; iar de Yates nu cred ca am citit ceva pana acum.
    Citeam in biografia lui ca Revolutionary Road a fost prima lui carte, iar scrierile lui cuprind multa autobiografie – deh, nu pot abandona „povestea din spatele povestii” 🙂
    Ioana

    • 🙂 E interesant de știut cum a ajuns un scriitor să scrie ceva anume, dacă e ceva autobiografic în cartea lui, în general, care e procesul de creație.
      Romanul ăsta a fost cu efect întârziat în cazul meu: m-a prins greu și apoi n-am mai scăpat de impresia pe care mi-a lăsat-o. 🙂

  2. Pingback: Ce am citit în concediu (II) | Cărți și călătorii

  3. Pingback: Ce am mai citit (9) | Cărți și călătorii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *