Printre rânduri

În ultima vreme, am încercat de mai multe ori să scriu câte ceva aici, dar nu mi-am putut ordona gândurile. De câteva săptămâni, veștile rele se țin lanț, oameni mor nevinovați, sufletele ne sunt îndoliate și orice cuvinte par de prisos. Abordarea oricărui alt subiect pare nepotrivită, dacă nu chiar indecentă.

După incendiul de la Colectiv, tinerii au fost îndurerați și furioși și au ieșit în stradă să ceară dreptate; recomandările de lecturi sau de călătorii au trecut în plan secundar.

Parisul pe care îl vizitam încântată cu doar o lună în urmă nu mai are nicio legătură cu Parisul descumpănit și speriat de atacurile teroriste de zilele astea.

De fiecare dată, gândul care ne-a bântuit a fost: Puteam să fiu eu acolo! Putea să mi se întâmple mie! Cu toții am fost proiectați brusc într-o lume la care nici nu ne gândeam și pe care nu ne-o dorim, o lume de nedreptate, teamă și suferință reale pentru care nicio carte și nicio călătorie nu ne-au pregătit. Viața noastră, cu micile ei drame și bucurii, a pălit în intensitate când ni s-a aruncat în față contextul general.

Și atunci, m-am întrebat ce rost ar mai avea poveștile despre Sacré Coeur, Tour Eiffel și Notre Dame din acele câteva zile calme de octombrie, la ce bun să evoc acum imagini dintr-un Paris senin și relaxat, când realitatea momentului este complet diferită?

M-am întrebat ce aș putea să spun acum despre cărți, autori și personaje care să nu sune insensibil și îndepărtat?

Poveștile deja amânate despre călătoriile mele prin Berlin și Paris parcă nu-și mai găsesc locul, iar cărțile pe care am reușit totuși să le citesc în acest răstimp nu m-au găsit destul de receptivă, de atentă, de implicată. Rândurile mi s-au amestecat pe pagină, am fost nevoită să revin asupra lor de mai multe ori, am abandonat și am reluat lectura, am revăzut în minte locuri și oameni și am răsuflat ușurată – e egoist din partea mea, știu, – că nimeni apropiat nu a fost rănit sau, mai rău, ucis.

Dar, deși viețile ne-au fost bulversate și ne-am simțit datori să facem ceva concret pentru ca lucrurile să se schimbe în bine, am continuat și să muncim, să ne întâlnim cu prietenii, să vorbim despre evenimentele recente, să ascultăm muzică rock, să citim și să călătorim. Toate acestea, chiar dacă au fost mai poticnite, mai fragmentate, mai cu noduri în gât și lacrimi în ochi, au reprezentat un act de normalitate într-o lume din ce în ce mai haotică. Și o să continuăm să facem asta tocmai pentru a nu lăsa teama să ne tulbure liniștea zilnică, pentru a încuraja visurile, pentru a învăța și a ne bucura de partea frumoasă a vieții.

Vă voi povesti așadar și despre Berlin și Paris văzute prin ochii unui turist, și despre drumețiile prin munții noștri, și despre ultimele cărți citite și despre titlurile care m-au entuziasmat și pe care le recomand. Voi continua să scriu de plăcere despre lucruri care-mi fac plăcere, pentru mâna aia de oameni care vin aici din plăcere. Până la urmă, e și ăsta un mod de a contribui la lumea mai bună pe care mi-o doresc.

5 Comments

Filed under Uncategorized

5 Responses to Printre rânduri

  1. Da, mai poticnit, mai fragmentat trebuie să ne ducem viaţa mai departe. Şi nu cred că e o lipsă de sensibilitate dacă scrii despre cărţi sau călătorii.

  2. Mda, lumea se schimba. Si din pacate e un virament spre zona crepusculara, cu toate umbrele si spaimele ei.

    • Vezi răul în cărți și în filme sau auzi despre el în zone îndepărtate ale lumii, dar nu te aștepți să lovească atât de aproape de tine sau chiar în tine. Sunt lucruri pe care nu le poți controla, nu le poți influența, dar nici nu poți capitula în fața lor. Poate că lupta e doar o iluzie, dar una care te ajută să-ți păstrezi sănătatea mintală. Altfel cazi pradă fricii…

      • Si eu cred asta – ca liberul arbitru e cea mai mare pacaleala oferita umanitatii – alaturi de pasarea aia mica si firava care a iesit ultima din cutia Pandorei.

Lasă un răspuns la Stela Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *