Poveste pentru Maria, de Ioana Bâldea-Constantinescu

Poveste pentru Maria. O carte despre copilărie, părinți și dragoni. Editura Nemira, 2019

Cu căldura și sensibilitatea cu care ne-a obișnuit deja, Ioana Bâldea-Constantinescu vine cu ideea de a păcăli oarecum trecerea timpului păstrând negru pe alb diverse amintiri, gânduri, vorbe, stări și întâmplări din viața ei de mamă. Rezultatul este o poveste în care, pe lângă Maria, apar dragoni, cărți nenumărate, de la Harry Potter, Marele Uriaș Prietenos, Cronicile din Narnia, Paddington și alții până la Proust, Kafka, Melville și Foer etc., muzici care mai de care, incursiuni în trecut și proiecții într-un viitor temut, toate însoțite de ilustrațiile Mariei. În cuvintele autoarei, „Maria care vei fi și Ioana care am fost se joacă un soi de v-ați ascunselea în povestea asta”.

Articolele din diverse reviste culturale (LiterNet, Dilema veche, Orizont), reunite aici, capătă coeziune și sunt parcurse de același fir roșu: dragostea de mamă, cu toate grijile și temerile ei, cu jocurile și certurile inerente, cu oboseală, rutină, stress și timp niciodată de ajuns, dar și cu distracție, plimbări, povești citite sau inventate, cu numeroase referințe literare (cum îmi place mie) și cu sfaturi sau explicații pentru Maria, că doar ei i se adresează textul.

Cu toate acestea, mie cartea Ioanei Bâldea-Constantinescu mi s-a părut nu numai o imortalizare a prezentului pentru Maria din viitor, nu numai o colecție de amintiri plăcute, spre propria aducere aminte, ci și o pledoarie (poate involuntară) pentru maternitate combinată cu un exercițiu de curaj și sinceritate. Maternitatea nu este idolatrizată, ci vine la pachet cu griji, cu îndoieli, cu spaime, cu vina de a nu petrece suficient de mult timp cu copilul sau cu angoasa că alte mame reușesc să facă totul perfect (mai ales în bucătărie). Cu toate astea, dragostea care transpare din paginile cărții pare să nu aibă egal.

Ce m-a emoționat cel mai mult a fost dialogul direct cu Maria, grija de a-i explica diverse nume sau referințe, confesiunile, cu toată vulnerabilitatea și nesiguranța pe care le implică acestea, și sfaturile părintești.

E felul meu de a-ți spune că poți să schimbi lumea, că nu trebuie să mergi cu turma, că nu e cazul să te resemnezi. Sigur, e ușor în teorie. În practică, lămâile alea sunt acre. Limonada, în sine, pare o mare cucerire. Singura posibilă. Dar nu e. Dacă ai vrut portocale și ai primit lămâi, caută portocala. Trebuie să fie pe undeva. Altundeva. Și, dacă nu e, crede-mă că poate fi inventată.

De fapt, nu, ce m-a impresionat cel mai mult a fost că, deși eu nu sunt mamă și poate, prin prisma acestui fapt, nu fac parte din publicul țintă al cărții, cuvintele Ioanei tot au ajuns la mine și m-au pus în ipostaza de fiică într-un dialog imaginar cu propria mamă.

Leave a Comment

Filed under Recenzii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *