Portocalele nu sunt singurele fructe

Portocalele nu sunt singurele fructePortocalele nu sunt singurele fructe, Jeanette Winterson, Editura Humanitas, 2008, traducere din engleză și note de Vali Florescu

În câteva cuvinte, este o carte pentru care se pare că autoarea s-a inspirat din propria experiență și care explorează relațiile dintre o mamă și fiica sa adoptivă, extrapolate la nivelul micii comunități profund religioase în care acestea trăiesc. Fanatismul religios al mamei și alegerile personale ale fiicei sunt cei doi factori principali care determină evoluțiile lor ulterioare.

Așadar, este o carte despre bigotism, despre intoleranță față de devierile sexuale, despre renegare, despre dragoste în multiplele ei forme (a mamei pentru Dumnezeu, pentru fiică și pentru comunitatea de care se îngrijește; a fiicei pentru mamă, pentru fata de care se îndrăgostește, pentru prietena care a sprijinit-o tot timpul, pentru Dumnezeu etc.), despre maturizarea, înțelegerea și toleranța la care ajung în timp și mamă, și fiică (de unde și titlul).

Mie romanul nu mi-a plăcut în mod deosebit, deși a câștigat un premiu (Whitbread First Novel Award – nu știu cât este de prestigios) și a fost urmat de alte scrieri de-ale autoarei care au fost la fel de apreciate de critică și de public. Probabil că și pe unii, și pe alții i-a impresionat subiectul delicat încă pentru anul 1985, când a fost scris romanul, structura ingenioasă (o alternare de narațiune la persoana întâi și episoade fictive, încărcate de subînțelesuri, un soi de parabole) și umorul care răzbate dincolo de drama personajului. Hm, de fapt, toate astea ar fi suficiente motive pentru care ar fi trebuit/putut să-mi placă mai mult și mie, și totuși…

Eu am făcut un exercițiu cu cartea asta, în sensul că am citit-o în română (am găsit-o la Kilipirim cu 5 lei), iar acolo unde am fost nedumerită am recurs apoi la varianta în engleză.

Îmi pare rău, a zis negustorul, eu decât portocale vând.

M-am holbat la fraza asta câteva secunde bune, întrebându-mă dacă a fost o scăpare de traducere/redactare/corectare (greu de crezut, totuși) sau o exprimare intenționat agramată, tipică pentru personajul respectiv. Într-adevăr, replicile de mai jos confirmă a doua variantă, dar de curiozitate am căutat și versiunea în engleză.

Sorry, said the seller, I only does oranges.

M-am întrebat câți dintre cititori și-or fi pus întrebarea de mai sus, câți nici n-or fi observat greșeala, copleșiți sau adepți ei înșiși ai „decât”-ului de toate zilele, și ce traducere aș fi ales eu. Sau cine are ochi, să vadă, cine nu, nu? Chiar sunt curioasă care este punctul de vedere al unui redactor în astfel de situații. Mi-aduc aminte de o discuție mai veche în care erau opuse două opinii: una mai binevoitoare, că cititorul ar trebui ajutat să înțeleagă referințele, contextul etc., și alta un pic mai „elitistă”, cum că dacă originalul nu explică, nici traducerea nu ar trebui s-o facă. Oricum, ar fi un bun subiect de dezbătut.

Câteva pagini mai târziu, o antreprenoare de pompe funebre povestește despre noul ei contract cu azilul de bătrâni de la marginea orașului:

Contează banii care-i ai, m-a încredințat ea, lăudându-mi-se cu noile ei modele. Ălora de acolo le place să știe că sunt tratați cum se cuvine. Nimeni nu-mi cere nenorocitele alea de cruci.

 Și originalul:

`It does mek a difference money does,’ she assured me, showing off her new designs. They like proper remembrance up there. None of them bloody crosses.

Love the accent! 🙂 Dar cum redai culoarea personajului în română? Mă îndoiesc că ar face acordul, totuși (ălora?).

Eh, m-au luat valul și cârcotelile de traducătoare, dar probabil nu toată lumea e atentă la lucrurile astea. Oricum, și dacă vă preocupă traducerea în detaliu, și dacă doar vă atrage subiectul (sau măcar titlul) romanului, vă urez lectură plăcută și vă aștept să stăm la povești.

6 Comments

Filed under Lecturi, Recenzii

6 Responses to Portocalele nu sunt singurele fructe

  1. Mie-mi plac chichitele de traducere! Antreprenoarea asta suna asa un pic ca Eliza Doolittle. „Alora” e clar nepotrivit. Eu as fi spus „la aia”, ca asa se vorbeste colocvial. Iar mai sus” eu vind decit portocale”, as fi inversat putin. Dar na, circotesc si eu. Cred ca din context, daca prinzi putin din profilul personajului, iti dai seama ca e vorba de felul in care vorbeste, nu de o greseala.

    Iar in contextul dezbaterii, eu sint pentru abordarea a doua, daca nu explica originalul, lasam ca atare. Eventual o nota a traducatorului, generalista, la inceput, daca-i musai musai.

    • Eh, știu că de cele mai multe ori traducerile de carte se fac pe fugă, pentru că sunt puțini cei care trăiesc doar din asta. Atunci, nu e suficient timp să te apleci asupra textului, nici ca traducător, poate nici ca redactor sau corector. Să zicem că ăsta e doar un exercițiu, nu neapărat o critică la adresa traducerii inițiale. O variantă ar fi: „io vând decât portocale”, iar în al doilea exemplu: „Banii e importanți, sigur că da!… La ăia le place să fie pomeniți cum trebuie. Nu cu nenorocitele alea de cruci.”

  2. Interesant sa vad variantele voastre. Eu zic ca pentru autori in primul rand conteaza cum anume le sunt traduse cartile. Iar apoi si pentru cititori, in special cei mai cititi, carora greselile de felul celor mentionate sigur le zgarie urechile. Greseli poate e mult spus, hai sa le spunem stangacii. Traducerea nu este cu siguranta un lucru simplu de facut, chiar cunoscand limba la perfectie. Eu sunt convins ca pe langa cuvinte, gramatica, topica, etc mai ai nevoie sa iti placa ceea ce traduci. Sau gresesc eu?

    • Nu greșești deloc. Eu cred că e esențial să-ți placă ce traduci, altfel nu te trage ața s-o faci. Adică una e când traduci un contract sau mai știu eu ce text specializat, unde motivația principală o reprezintă banii, care îți asigură un trai decent, și alta e când traduci o carte, unde se schimbă perspectiva, contează mai mult produsul final, sufletul și timpul investite, recepția traducerii de către public etc. (fie vorba între noi, oricum pentru traducerea de carte banii sunt extrem de puțini și de multe ori plătiți cu întârziere).

  3. Ema

    Ha, acum am înțeles de ce aveai nevoie de original – bine că ai apelat la el, măcar te-ai lămurit ce era cu acel „decât”. E amuzant (sau nu) că doar ce mi-am vărsat și eu năduful în legătură cu o altă traducere care m-a nemulțumit. Dar exemplele mele parcă sunt mai de plâns decât ale tale. :))

    În legătură cu abordarea, din original te prinzi imediat că personajul vorbește o engleză stricată, dar uite că traducerea ți se pare mai degrabă greșită și nu îți sugerează imediat limbajul original.

    Eu făcusem o fixație cu Winterson înainte să citesc ceva de ea și, din fericire, mi-a plăcut romanul ăsta (a fost primul pe care l-am citit). După puțin timp am trecut și la ”Why Be Happy When You Could Be Normal?” (autobiografia scriitoarei), care mi-a plăcut și mai mult. Dar ce nu a mers, nu te-a prins povestea – sau poate scriitura?

    • Am văzut că ai boscorodit traducerea. 🙂 E într-adevăr departe de original, traducătorul a simțit probabil nevoia să-și pună amprenta personală și a uitat să se mai oprească. :p Oricum, nu a fost de capul lui, cărțile au și corectori, și redactori. Dacă a ajuns așa la tipar, nu e numai decizia lui.

      Cartea asta cu portocalele mi-a plăcut într-o oarecare măsură, mai exact, porțiunile dedicate comunității, introspecția protagonistei, personajul mamei, care este foarte bine conturat, dar ceva m-a deranjat, nu știu ce… Poate o să încerc biografia ei în engleză, să văd dacă e o diferență de stil sau limbă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *