Piciorul Pietrei Arse

Vorbeam cu Ioana zilele trecute despre munte și iarna la munte și mi s-a făcut dor. Dar cum, în afară de foarte puțin în Ciucaș, unde am trăit prima zăpadă din iarna asta (și era încă toamnă, de fapt), nu am dat cu nasul de zăpadă la munte în sezonul ăsta, am scotocit prin arhive și am găsit niște fotografii de mai demult. M-am oprit asupra lor pentru că ieșirea aia a fost de ținut minte…

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Am stabilit cu niște prieteni să facem o tură de o zi la munte. Zis și făcut: trezit devreme sâmbătă dimineața, mers cu trenul până la Bușteni, sandvișuri, ceai, veselie multă, entuziasm, urcat cu telecabina până la Babele, apoi traseu pe platou.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Peisajul frumos, deh, încet-încet, pe lângă jnepeniș…

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Zăpadă destul de mare pe alocuri…

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

După o masă destul de copioasă și alte hlizeli la cabana Piatra Arsă, am pornit în traseul de coborâre pe Piciorul Pietrei Arse, care – credeam noi – avea să dureze vreo două ore. Piece of cake, right? Wrong!

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

La scurt timp după plecarea din cabană, ne-am întâlnit cu două turiste… cam rătăcite, care voiau să facă același traseu ca noi, dar nu știau drumul, așa că le-am cooptat. Simpatice fetele, erau din Kazahstan și fluierau mult, că auziseră ele că așa se păzesc de urși. Și a început aventura: pantă înclinată, zăpadă pulbere, alunecoasă, picioare afundate până la genunchi și uneori chiar mai sus, un pic de adrenalină și multă oboseală.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

4

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Mai o căzătură, mai un hohot (de râs, nu de plâns), mai o poveste și hai fuga-fuga, să nu ne prindă înserarea prin pădure, că nu aveam decât două frontale la șase oameni.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Câte un ghiocel sau o brândușă, singurele semne că era, totuși, martie.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Am făcut sprint în ultima parte a drumului, ca să ajungem în Sinaia în timp util. Obosiți, uzi, înfrigurați, cu picioarele tremurânde, după vreo șase ore de traseu în loc de cele două estimate, dar încă entuziasmați și veseli. Cireașa de pe tort a fost că, odată ajunși în stațiune, a trebuit să mai mergem vreo patru kilometri pe drum asfaltat, până să ajungem la gară, iar după atâtea ore de efort intens, asta era tot ce mai lipsea. Prin urmare, eu am izbucnit într-un râs isteric (și, îmi închipui eu, destul de enervant) care m-a ținut destul de mult și care, în egală măsură, i-a molipsit, dar i-a și nedumerit pe tovarășii de drumeție.

În fine, scările din fața gării le-am coborât cu au! și ioi!, că țipau toți mușchii, iar prima oprire a fost la barul din gară, unde ne-am încălzit cu câte un coniac și ne-am schimbat hainele ude. Restul e ca un vis: trenul (Săgeată) a venit destul de repede, nici nu știu când a ajuns în București, că am adormit cu toții, cert e că ne-a dus ca vântul și ca gândul, iar somnul din noaptea aia a fost cel mai adânc și mai plăcut din ultima vreme, dar și de atunci încoace.

10 Comments

Filed under Călătorii

10 Responses to Piciorul Pietrei Arse

  1. Ha, bine-ai facut! 🙂
    Dac-ai stii cat imi lipseste senzatia aia de imbujorare si de infruntat urcusul… Of! N-am fost niciodata pe munte iarna, adica cu zapada asa abundenta, dar tare mi-ar placea. In arsenalul meu, nu pot sa ma laud decat cu Varful Omu care, desi n-a fost cel mai greu urcus, a fost oricum senzational.

  2. E tare frustrant drumul ala pe sosea prin Sinaia desi exista si un traseu prin padure cica, se intersecteaza cu strada pe alocuri. Noi am mai taiat din cand in cand printre copaci dar tot e enervant.

  3. Ar trebui sa vii pe meleaguri chebecoase, ai avea din plin fun de iarna! 🙂
    Io din pacate, care urasc acest anotimp din tot sufletul, hibernez neconsolat vreo 6 luni pe an! 🙁

  4. Faina povestea. Esti viteaza! Eu nu m-as fi incumetat la asa un drum lung pe frig. Plushurile iubesc caldura si urasc umezeala si frigul. Mai ales dupa ce imbratranesc – deh, ti se subtiaza cusaturile :-))

    • Ei, nu frigul a fost problema atunci, ci zăpada mare, care ne-a îngreunat drumul și i-a triplat durata. Partea bună e că am rămas cu niște amintiri frumoase. 🙂 Iar căldura de sobă și mirosul de lemne sunt binevenite după un traseu prin zăpadă. 😉

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *