Numele traducătorului

Sunt foarte multe pagini de internet dedicate cărților, indiferent că vorbim despre articole de blog, website-uri ale unor edituri, platforme ale unor librării online etc., în care nu se menționează numele traducătorului.

Librărie online

Se disecă subiectul, se fac compuneri frumoase despre stările trezite în sufletul cititorului de cartea cu pricina sau se propun mai degrabă sec și practic spre vânzare, dar nu se precizează nicăieri că este vorba despre o traducere și nici numele traducătorului.

Este ca și cum autori mai mult sau mai puțin celebri din întreaga lume ar fi scris direct în română. Sau ca și cum mai multe versiuni ale unei cărți traduse, poate la diferență de zeci de ani unele de altele, ar fi identice. Sau ca și cum cel sau cea care a muncit câteva luni bune ca să ne faciliteze accesul la o carte scrisă într-o limbă inaccesibilă nouă nu ar merita să i se recunoască eforturile.

Mai multe ediții ale aceluiași roman, din mai mulți ani (1969, 2008, 2014 și 2018), posibil și în traduceri diferite, nu numai cu coperte diferite. La o căutare rapidă, am găsit numele traducătorului pentru o singură ediție.

Știu din proprie experiență că mulți pur și simplu nu se gândesc că ce țin ei în mână este produsul unei colaborări tacite. Că, de fapt, ei nu îl citesc pe autor în original, ci printr-un intermediar. Că acest intermediar poate să strice sau să ridice o carte, să îi fie foarte fidel sau puțin mai creativ, să se adapteze stilului fiecărui autor în parte sau să-și lase în toate traducerile ceva din stilul propriu.

Nu discutăm acum de calitatea traducerii, ci strict de existența unui traducător și de recunoașterea lui.

Ca să atragem atenția publicului larg asupra acestui fenomen și să-i dăm cezarului ce-i al cezarului, vă invit să facem un exercițiu: luați prima carte tradusă pe care o aveți la îndemână sau pe care o citiți acum și precizați titlul, editura și cine a tradus-o. Vă propun să distribuiți articolul ăsta sau să postați pur și simplu o poză despre cartea respectivă folosind #numeletraducătorului.

Iar data viitoare când veți fi într-o librărie sau așezați confortabil într-un fotoliu și veți deschide o carte, uitați-vă și pe prima pagină sau în caseta tehnică sau, în cazuri extrem de rare, pe copertă: veți vedea numele celui care a făcut posibil momentul acela pentru dvs.

De citit și Traducătorii literari, marii anonimi.

Leave a Comment

Filed under Campanii/concursuri/lepșe

De ce scriem?

Imagini pentru margaret atwood on writers and writing

„To record the world as it is. To set down the past before it is all forgotten. To excavate the past because it has been forgotten. To satisfy my desire for revenge. Because I knew I had to keep writing or else I would die. Because to write is to take risks, and it is only by taking risks that we know we are alive. To produce order out of chaos. To delight and instruct (not often found after the early twentieth century, or not in that form). To please myself. To express myself. To express myself beautifully. To create a perfect work of art. To reward the virtuous and punish the guilty; or – the Marquis de Sade defense, used by ironists – vice versa. To hold a mirror up to Nature. To hold a mirror up to the reader. To paint a portrait of society and its ills. To express the unexpressed life of the masses. To name the hitherto unnamed. To defend the human spirit, and human integrity and honor. To thumb my nose at Death. To make money so my children could have shoes. To make money so I could sneer at those who formerly sneered at me. To show the bastards. Because to create is human. Because to create is Godlike. Because I hated the idea of having a job. To say a new word. To make a new thing. To create a national consciousness, or a national conscience. To justify my failures in school. To justify my own view of myself and my life, because I couldn’t be “a writer” unless I actually did some writing. To make myself appear more interesting than I actually was. To attract the love of a beautiful woman. To attract the love of any woman at all. To attract the love of a beautiful man. To rectify the imperfections of my miserable childhood. To thwart my parents. To spin a fascinating tale. To amuse and please the reader. To amuse and please myself. To pass the time, even though it would have passed anyway. Graphomania. Compulsive logorrhea. Because I was driven to it by some force outside my control. Because I was possessed. Because an angel dictated to me. Because I fell into the embrace of the Muse. Because I got pregnant by the Muse and needed to give birth to a book (an interesting piece of cross-dressing, indulged in by male writers of the seventeenth century). Because I had books instead of children (several twentieth-century women). To serve Art. To serve the Collective Unconscious. To serve History. To justify the ways of God toward man. To act out antisocial behavior for which I would have been punished in real life. To master a craft so I could generate texts (a recent entry). To subvert the establishment. To demonstrate that whatever is, is right. To experiment with new forms of perception. To create a recreational boudoir so the reader could go into it and have fun (translated from a Czech newspaper). Because the story took hold of me and wouldn’t let me go (the Ancient Mariner defense). To search for understanding of the reader and myself. To cope with my depression. For my children. To make a name that would survive death. To defend a minority group or oppressed class. To speak for those who cannot speak for themselves. To expose appalling wrongs or atrocities. To record the times through which I have lived. To bear witness to horrifying events that I have survived. To speak for the dead. To celebrate life in all its complexity. To praise the universe. To allow for the possibility of hope and redemption. To give back something of what has been given to me.”

Leave a Comment

Filed under Citate

Lanny, de Max Porter

Despre Durerea este o făptură înaripată, volumul de debut al lui Max Porter, am tot scris și vorbit, așa că nu este deloc surprinzător că abia așteptam să citesc și a doua sa carte, anunțată cu surle și trâmbițe și purtând presiunea succesului precedent.

În Lanny, eu am văzut un amestec de poem în proză (again), thriller, realism magic, cronică de familie și satiră socială. Max Porter păstrează „rețeta” din Durerea, adică vocile distincte ale personajelor, uneori identificate prin titlu, alteori nu, ceea ce îi lasă cititorului rolul de a le atribui, în context; jocuri lexicale, rime, ritmuri, așezare specifică în pagină; prezența unui personaj atipic, metaforic, misterios, cu limbaj aparte; apelul la simțuri: vizual, olfactiv, emoții puternice; dozajul reușit de dramă și umor etc.

Pe scurt, Lanny este despre o familie care se mută într-un sat idilic de lângă Londra: tatăl este orășean corporatist, neinteresat de viața noii comunități și destul de deconectat de familie; mama, fostă actriță și în prezent autoare de romane sângeroase, un spirit mai liber; și Lanny, un copil destul de neobișnuit, cu o curiozitate înnăscută pentru natură, cu predilecție pentru cântecele ciudate, un limbaj numai al lui, desen, pictură, un copil inteligent și vesel, dar văzut drept ciudățel de ceilalți. În mixul acesta intervine Pete, artistul local, celebru pe vremuri, care este rugat să-i dea lecții de artă lui Lanny. Între cei doi se înfiripă o prietenie care îi schimbă viața lui Mad Pete, dar care ajunge și motiv de suspiciune când, într-o zi, Lanny dispare.

Am admirat (din nou) puterea lui Max Porter de a te ține cu sufletul la gură în doar câteva pagini printr-o diversitate de elemente: fragmente de text disparate, o mulțime de voci amestecate, imagini, sunete, mirosuri, ritmuri, discrepanțe și simbioze, contraste dintre civilizație și natură, oraș și sat, prezent și trecut, gânduri ascunse și reacții scăpate de sub control, perspective răsturnate, complexitatea sentimentelor, paleta de posibilități.

Pe mine, Lanny m-a lăsat puțin fără suflu, ca după o lovitură puternică, mai ales că nu știam dinainte la ce să mă aștept. Este o carte ce poate părea puțin criptică sau dificil de urmărit, dacă tot ce căutați este un thriller de duminică după-amiază. Dar dacă cele de mai sus v-au atras atenția și, mai ales, dacă v-ați familiarizat deja cu stilul lui Porter din prima lui carte, atunci v-o recomand și pe asta, deocamdată doar în engleză. Nu știu dacă va apărea și în română, poate editurile de la noi ne vor surprinde plăcut. 🙂

Which do you think is more patient, an idea or a hope?

He thinks our souls split off and wander around for a bit, seeing things properly. He thinks we see for the first time how things really work, how close we are to plants, how everything is connected, and we get it, finally, but only for a second. We see shapes and patterns and it’s incredibly beautiful like the best art ever, with maths and science and music and feelings all at once, the whole of everything. And then we just dissolve and become air.

Leave a Comment

Filed under Recenzii