Noi, de Evgheni Zamiatin

evgheni-zamiatin-noi-3215Noi, de Evgheni Zamiatin, Editura Univers, Colecțiile Cotidianul, 2007, traducere de Dan Ciobanu

Despre romanul Noi știam că a precedat (poate) mai cunoscutele distopii 1984 a lui George Orwell și Brave New World (Minunata lume nouă) a lui Aldous Huxley și că autorul său a fost un dur opozant al sistemului comunist, motiv pentru care a fost persecutat și, în cele din urmă, a emigrat la Paris. Cu ocazia asta, am mai aflat că, în timp ce în Occident cartea sa, scrisă în 1920, devenise una cult, în Rusia, țara de origine, aceasta a fost publicată abia în 1989. Nici nu-i de mirare, dacă ne gândim că lumea imaginată de Evgheni Zamiatin în această distopie este una profund depersonalizată, uniformizată, îndoctrinată și cenușie, la propriu și la figurat.

Statul Unic este format din numere-bărbați și numere-femei, fără nume, îmbrăcați în unife cenușii, locuind în clădiri transparente, din sticlă, unde totul este controlat și programat. Nu există familii, copiii nu sunt individuali, ci crescuți într-un soi de pepiniere, până și sexul este programat pe bază de cupoane, iar doritorii trebuie să se înregistreze la autorități. Toate numerele se trezesc și se culcă la aceeași oră, iar obloanele sunt coborâte numai pentru ora programată de sex. Conducătorul acestui stat totalitar este Binefăcătorul, al cărui nume este invocat în conversațiile supușilor săi într-un mod care mi-a amintit de Zâtul Tatianei Tolstaia.

Această ordine prestabilită este tulburată atunci când D-503, naratorul, un bun supus, fericit în ignoranța lui, o cunoaște pe I-330, care nu se conformează regulilor și-l atrage și pe el într-o poveste bizară, care-l tulbură, îl face să descopere o altă lume, sentimente necunoscute și pe sine.

Erau doi: unul scund, cu picioare butucănoase, cântărind pacienții din ochi, celălalt subțire, ca din hârtie, cu buze-foarfece strălucitoare, nasul ca o lamă din cele mai fine… Același. M-am repezit la el ca la cineva apropiat și drag, mormăind ceva despre insomnie, vise, umbre, o lume galbenă. Buzele-foarfece au sclipit, zâmbind.

– Aveți o zi proastă. Se pare că vi s-a format un suflet.

Un suflet? Acel ciudat, vechi, de mult timp uitat cuvânt. Uneori folosim cuvintele „însuflețit”, „fără suflet”, dar „suflet”…?

– Este… foarte periculos?, m-am bâlbâit eu.

– Incurabil, a tăiat foarfeca.

Este o lume în care sentimentele au fost controlate și reduse la funcții matematice, în care se fac operații de extirpare a imaginației, în care zâmbetele, acele „mănunchiuri de raze în jurul buzelor, al ochilor”, au dispărut de mult.

Binefăcătorule mare! Ce absurd – să tânjesc după durere. Cine nu știe că durerea e o valoare negativă și că suma durerilor diminuează suma pe care o numim fericire? Și totuși…

Ca să vedeți dacă dragostea învinge, dacă oamenii liberi, naturali, neînregimentați reușesc să distrugă zidul care-i separă și să răstoarne regimul totalitar, ca să vedeți dacă mai există speranță și dacă uniformizantul„noi” poate redeveni particularul „eu”, vă invit să citiți romanul. Eu vă las cu un citat care mi-a plăcut mult și sper să vă convingă și pe voi:

N-am știut asta până acum, dar acum știu, și știți și voi: râsul poate avea culori diferite. Este doar un ecou al unei explozii îndepărtate din tine. Poate fi festiv – artificii roșii, albastre și aurii; sau fragmente rupte de trup omenesc aruncate în sus…

4 Comments

Filed under Citate, Lecturi, Recenzii

4 Responses to Noi, de Evgheni Zamiatin

  1. Nu e cu „poate”, e o chestiune sigură. Chiar Orwell a recunoscut. Dar chiar şi aşa, cronologic „Minunata lume nouă” a apărut în 1931, iar „1984” abia în 1949. 🙂
    Şi, ţi-a plăcut „Noi”? ;;)

    • „Poate” ăla se referea la faptul că 1984 și Brave New World sunt poate mai cunoscute decât Noi, nu că poate Noi le-a precedat. 😀

      Da, mi-a plăcut foarte mult nu numai lumea imaginată de el, ci și felul în care a scris despre ea. 🙂

  2. Tot am vrut sa intru sa-ti citesc recenzia, ca si mie mi-a placut mult cartea asta, da’ cu examenele de sfîrsit de an, n-am mai apucat. Mersi, mi-ai împrospatat memoria, îl citisem tare de demult, cred ca acum mai bine de 20 de ani!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *