Mâine în bătălie să te gândești la mine

maine-in-batalie-sa-te-gandesti-la-mineMâine în bătălie să te gândești la mine, Javier Marias, Editura Univers, 2009, traducere de Diana Moțoc

Aceasta este a treia tentativă de a face o recenzie la romanul de față, pentru că, orice aș scrie, îmi vine să tai sau să șterg și să umplu o pagină întreagă cu un singur cuvânt, de fapt, primul cuvânt care mi-a venit în minte când am întors și ultima pagină și apoi am închis cartea și pe care, oricât m-aș strădui acum, nu reușesc să-l redau la fel de expresiv și de puternic în limba română. Cuvântul care mă bântuie de când am terminat lectura și, iată, și acum când scriu aceste rânduri este „mindblowing” sau chiar „freakin’ mindblowing” și, scriindu-l, risc să semăn cu adolescentele americance sau, mai nou, de ce nu, și cu puștoaicele românce care nu posedă încă un vocabular suficient de dezvoltat pentru a-și exprima entuziasmul, sau o înțelegere destul de profundă pentru a trece dincolo de suprafața care le-a stârnit pasiunea.

Și totuși o să-mi asum acest risc, pentru că este pentru a doua oară, prima fiind cu ocazia descoperirii romanului Inimă atât de albă, când Javier Marias mă bântuie, din nou acest verb – to haunt – pe care și el îl evocă în cartea de față, nu numai prin stilul său, ci și prin povestea în sine și prin inteligența construcției romanești.

Dincolo de frazele lungi, întortocheate, sinuoase, pline de divagații și de reflecții filosofice, dar deloc obositoare sau în orice fel plictisitoare, pe care le admirasem atât de mult în romanul precedent și de care mă molipsisem scriind recenzia atunci și, iată, și acum, ceea ce m-a bulversat și aproape m-a făcut să strig „wow!”, precum adolescentele de care vorbeam mai devreme, a fost structura romanului, care pune într-o lumină nouă povestea în sine.

Nu vreau să dezvălui aproape nimic din subiect, pentru ca experiența lecturii să fie completă și pentru aceia dintre voi pe care rândurile acestea îi vor convinge să citească romanul, însă povestea lui Victor, naratorul, pe care moartea unei femei pe care o cunoștea, sau urma să o cunoască, îl afectează profund și pe termen lung, este un bun pretext pentru introspecție, pentru observații legate de acțiunile și, mai cu seamă, de trăirile celorlalte personaje, pentru comentarii pline de o ironie bonomă la adresa monarhiei spaniole, precum și pentru reflecții lingvistice (preferatele mele), referințe culturale, trăiri dublate de o analiză minuțioasă, o construire permanentă de scenarii și supoziții, dublate de nevoia de confirmare.

Totul se ramifică pe parcursul cărții, acțiunile și stările personajelor își caută justificarea în povești din trecut, datele și detaliile disparate se adună ca într-un puzzle, risipind misterul și schimbând complet perspectiva, închizând cercul sau punând față în față două lumi, ca două oglinzi. Nu știu în ce măsură au vreun înțeles aceste rânduri, poate ar trebui să citiți cartea și să reveniți abia apoi la ele, poate atunci vor căpăta un sens și veți putea spune, ca și mine acum câteva ore și, de fapt, și între timp, „freakin’ mindblowing”.

Țârâitul telefonului meu în camera lui Deán răsună și o sperie în noapte pe angajata pe jumătate îmbrăcată și pe jumătate dezbrăcată și o face să-și dea seama că poate fi văzută, face câțiva pași în sutien și chiloți până la fereastră și o deschide și se apleacă un moment ca pentru a verifica dacă nu se cațără nimeni spre ea – nici un burglar, în engleză există un cuvânt specific pentru hoții de clădiri, pentru intrusul care fusesem eu noaptea anterioară în casa Martei și a soțului ei, chiar dacă nu intrasem pe furiș – și atunci o închide și trage perdelele cu multă grijă, nimeni nu trebuie să o vadă în mijlocul dezolării ei, sau a oboselii sau a deprimării nici pe jumătate îmbrăcată, nici pe jumătate goală și nici așezată la poalele patului cu mânecile uniformei întoarse agățate de încheieturi, poate că a fost deja văzută așa, fără ca ea să-și dea seama. „Și încă va mai spune Deán”, m-am mai gândit, „va spune «Dar nu-mi ajunge stupefacția și supărarea și panica lui, și nenorocul lui care a trecut deja, nu îmi ajunge oroarea lui dintr-o clipă ce a trecut deja, vreau să-l găsesc pe acest bărbat ca să vorbesc cu el și să-i cer socoteală și să-i povestesc ce s-a întâmplat din vina lui. Vreau să-i povestesc cum am petrecut acea zi întreagă în care am crezut-o vie pe Marta și era moartă deja și cum văd acea zi acum când se repetă în coșmarurile mele și aud glasul care spune: „Mâine în bătălie să te gândești la mine, când am fost muritor, să-ți cadă ruginită lancea. Povară să fiu mâine pe sufletul tău, să fu eu plumb înăuntrul pieptului tău și sfârșească zilele tale în sângeroasă bătălie. Mâine în bătălie să te gândești la mine, mori în deznădejde”». Asta are să spună, și, dacă o va spune, eu îmi voi duce mâinile la urechi și voi cădea fără cunoștință, sau poate la tâmplele care au să-mi explodeze, bietele mele tâmple, pentru că nu voi putea suporta să o spună și eu să fiu obligat să ascult.”

3 Comments

Filed under Lecturi, Recenzii

3 Responses to Mâine în bătălie să te gândești la mine

  1. Pingback: Javier Marias despre traduceri și influența lor | Cărți și călătorii

  2. Uluitor! Măcar că o aveam de multă vreme pe wishlist, acum chiar o să-mi iau cartea asta. Mulțumesc!

    Pe lângă faptul că toată lumea e entuziasmată – „mindblowing”, cum ziceai tu 🙂 – de „Mâine în bătălie să te gândești la mine”, îmi amintesc că Simona Sora a inclus-o pe o listă de 10 cărți importante din literatura de limbă spaniolă în baza căreia a ținut acum vreo doi ani un atelier tematic de scriere creativă la Institutul Cervantes. „Metode de subminare a propriei narațiuni” se intitula cursul care pleca de la lectura cărții lui Javier Marías.

    • Cu plăcere! Mă bucur că te-a convins recenzia mea. 🙂 Eu nu știam de atelierul respectiv, sună foarte interesant. Sper să te impresioneze cartea lui Marias cel puțin cât m-a impresionat pe mine. 🙂

Lasă un răspuns la Ladrian Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *