Lupta mea, lupta noastră

Am scris foarte puțin pe aici în ultima vreme, ocupată cu munca și cu viața, în general. Pe lângă tradus, treburi casnice și administrative, pe lângă toată nebunia cu Trump, femei, avort, islamiști, imigranți, pe lângă codul penal, aministie și grațiere, manifestații și discuții, temeri și speranțe, pe lângă câte o criză de rinichi care îți aduce aminte că ești om, deci muritor și slab și neputincios în fața unui corp care nu te ajută când te zvârcolești și țipi și plângi de durere, pe lângă toate astea a mai fost loc și de cărți, și de călătorii. Cărți mai multe, călătorii mai puține. Dar e ok. Am păstrat evidența cu conștiinciozitate pe Goodreads, unde e mai simplu decât pe blog, dar nici acolo nu cred că am scris mai mult de câteva rânduri. Noroc cu steluțele. 🙂

Voiam să scriu altfel postarea asta, să trec în revistă cele câteva cărți, în mare parte de literatură română, pe care le-am citit în ianuarie, dar circumstanțele s-au schimbat și la fel și gândurile mele. Date fiind evenimentele din țară și din piață din ultimele zile, nu-mi mai stă mintea la citit, iar serile mi le petrec alături de prieteni și de zeci de mii de oameni cu aceleași principii și valori morale împotriva unor acte clare de abuz și corupție. Distopiile sunt bune pe hârtie, ca să ne pună în gardă cu privire la posibilitatea unui viitor dictatorial și inuman, dar nu vrem să le (mai) vedem în realitate. Iar solidaritatea, spiritul civil, inventivitatea, inteligența, umorul și civilizația sutelor de mii de oameni care au reacționat în toată țara mi-au redat speranța. Faith in humanity restored! cum se zice. 🙂

Și ca să vorbesc totuși și despre cărți, dați-mi voie să pomenesc doar ultima descoperire, care a fost mult lăudată și apreciată în toată lumea, atât în rândul cititorilor, cât și al criticilor, și care m-a acaparat și pe mine.

Lupta mea. Cartea întâi – Moartea unui tată, Karl Ove Knausgård, Editura Litera, traducere din norvegiană de Ioana Andreea Mureșan

În ciuda extazului general, m-am apropiat încet și circumspect de autorul ăsta, poate dintr-un soi de precauție de a nu mă duce cu sacul la pomul lăudat. Am avut însă o surpriză plăcută, pentru că Knaugard ăsta știe să scrie, dom’le, și să facă cele mai banale gesturi și gânduri suficient de interesante cât să le citești preț de câteva sute de pagini. Mi-a plăcut să mă cufund în lumea aia rece și distantă a lui, în care parcă nici iubiții, nici familiile nu se apropie destul, nu comunică, nu se cunosc; să urmăresc o adolescență care mi se pare tipică pentru nordici, cu atât mai mult cu cât am recunoscut în paginile respective atmosfera și personajele din It’s Fine By Me a lui Per Petterson; să fac odată cu naratorul fiecare gest de curățenie fizică și psihică după moartea unui tată controversat, urât și totuși iubit; să o privesc cu milă enormă pe bunica ajunsă alcoolică și ea, alături de fiu; să pătrund în mintea necenzurată a autorului, care se povestește și se expune, pe el și pe cei apropiați lui, fără să se gândească la consecințe, numai din nevoia de a se exorciza prin scris (sau căutând cu tot dinadinsul să scrie „marele roman”?). O să mă lămuresc, sper, pe măsură ce o să parcurg și celelalte volume.

Deocamdată l-am început pe al doilea, Lupta mea. Cartea a doua – Un bărbat îndrăgostit, Editura Litera, traducere din norvegiană de Simina Răchițeanu, care mi se pare și mai bine scris. Luciditatea și sinceritatea care transpar din rândurile scriitorului norvegian sunt dezarmante, dar și eliberatoare în egală măsură (like a  breath of fresh air), iar „personajul” lui are suficiente lucruri în comun cu mine încât să mă facă să-l plac tot mai mult. Din păcate, am întrerupt lectura după prima sută de pagini, dar de îndată ce se mai liniștesc spiritele, inclusiv al meu, o să reiau lectura. Între timp, vă las cu un fragment din lupta lui Knausgård, care este de altă factură decât lupta noastră:

Viața de zi cu zi, cu obligațiile și rutina ei, era ceva ce suportam, nu ceva care mă încânta, nu ceva care să mă umple de sens și să mă facă fericit. Nu era chef că n-aveam chef să spăl podeaua sau să schimb scutece, ci de ceva fundamental, de faptul că nu găseam valoare în viața cotidiană, ci mereu îmi doream să fiu în altă parte, Întotdeauna a fost astfel. Așa că viața pe care o duceam nu era a mea. Încercam să mi-o apropriez, aceasta era lupta mea, căci îmi doream să reușesc, dar dădeam greș, dorința de altceva distrugea constant tot ce făceam.

4 Comments

Filed under Lecturi, Recenzii

4 Responses to Lupta mea, lupta noastră

  1. Eliza Anton

    WOW! Vreau şi eeeeeu! De unde recomanzi sa le cumpăr?

  2. Stela Calin

    Sper sa reusiti, Mihaela, ca au depasit orice limita!
    Mi-ar placea sa fiu acolo cu voi…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *