Levantul

L-am ocolit multă vreme pe Mircea Cărtărescu, după câteva tentative de a-l citi, soldate cu plictiseală într-un caz și ceva nedumerire în al doilea. Îmi dau seama acum că nu începusem chiar cu ce trebuia, mai exact, plictiseala provenea de la De ce iubim femeile, iar nedumerirea, adică plăcere amestecată cu lipsă de răbdare pentru a continua lectura, de la Nostalgia. Îl mai auzisem vorbind la diverse lansări de carte, mai citisem ceva poezii de el, articole, dar nu romanele care l-au consacrat, nu titlurile pentru care era adulat și gratulat de toată lumea.

Cărtărescu m-a „câștigat” anul ăsta, când l-am văzut invitat într-una dintre serile Festivalului Internațional de Literatură și Traducere de la Iași, despre care am mai povestit aici. Dincolo de răspunsurile sincere și binevoitoare la întrebările incomode ale lui Cezar-Paul Bădescu, mi-au plăcut fragmentele citite de autor: pe cel din Mendebilul îl știam deja, dar surpriza mare a fost Levantul. Am ascultat cu ochii măriți fragmentul despre întâlnirea dintre Zotalis și Iaurta și nu mi-a venit să cred! Îmi tot venea să exclam „Genial!”, dar nu sunt genul care să se dea în spectacol, mai ales într-o sală arhiplină și cu camere de luat vederi la doi metri de mine.

Levantul

Levantul, de Mircea Cărtărescu, apărut în seria de autor de la Editura Humanitas, ediția din 2009

Dar n-am uitat de impactul de atunci și mi-am cumpărat volumul. Deși e destul de greu de citit, pentru că e o limbă veche, plină de împrumuturi lingvistice, dezacorduri, cuvinte necunoscute pe alocuri, este și ușor de citit, în același timp, pentru că povestea te prinde, te amuză, te provoacă să faci paralele și comparații cu alte bucăți de literatură română despre care ai învățat și citit de mult, în școală (poezie pașoptistă, romantică, chiar și teatru etc.).

Nu o să-i fac o analiză amănunțită, să spun cât de postmodernist e, pe de o parte pentru că au făcut alții asta, pe de altă parte pentru că nu cred că v-ar interesa așa ceva de la mine. Mai bine vă dau două citate (greu de ales), că poate așa vă conving mai ușor să-l citiți:

–  O, prea jalnice Iaurta, să mai am eu nu o viață,

Ci o mie vieți în mine toate pline de răsfăț

Tot le-aș da curând de dragul drăgălașei libertăți.

Nu-i un bou să tragă omul înhămat și înjugat

La cel plug ce cu rușine de străin este mânat,

Nu e un lighean oceanul, nici Carpatul moșunoi,

Nu-s inglez, rumân îmi spune și să mor rumân eu voi.

– But you speak perfectly English, zise grecul minunat.

– Well, I studied once at Cambridge, grăi junele bărbat.

– Cambridge? zău? nu minți tu oare? Și n-ai cunoscut cumva

Un studinte grec cu ochii și gurița de tetrea?

sau

– Se întinde o câmpie pre subt poale de Carpați,

Acolo stătea-n vechime dachii foarte lăudați,

Acolo trăia ferice, dân caval cântând la turme.

Dă la ei pă-ntinsul țerii, zău, rămas-au multe urme.

Ducul înțelept le fuse Dechebal, viteazul rigă,

Ci săraci era și mândri, căprior cu mămăligă

De avea la cină, dachii era foarte mulțumiți.

(Am cercat cu-anacronismul cetitorii adormiți,

Căci adus fu cucuruzul în Evropa multe vacuri

Mai apoi, cum se vădește de citești în almanacuri.)

Citiți-l măcar de curiozitate, măcar ca exercițiu, măcar parțial. Pentru mine a fost o adevărată revelație.

O ultimă observație: mă gândeam că e păcat că așa o minunăție nu poate fi tradusă (cel puțin, în forma actuală, mie mi se pare intraductibilă), când am găsit un articol care zice așa:

„Tocmai acum zece minute am semnat un contract pentru ‘Levantul’, varianta în proză, pe care vreau să-l răspândesc cât mai mult, în Europa, în primul rând’, a declarat Cărtărescu, menţionând că a transformat această carte în proză tocmai ca să poată fi tradusă.”

 Later edit: Levantul a fost tradus în spaniolă. Detalii aici.

1 Comment

Filed under Lecturi, Recenzii

One Response to Levantul

  1. Pingback: Cum a fost la FILIT – Iași 2014 (II) | Cărți și călătorii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *