Inocenții, de Ioana Pârvulescu

Inocenții, de Ioana Pârvulescu, Editura Humanitas, 2017

O minunăție de carte, care te cucerește de la primele rânduri și te ține cu zâmbetul în colțul gurii și cu nodul în gât pe parcursul celor aproape 350 de pagini. Nostalgie, bucurie, tristețe, curiozitate, jocuri, povești, întâmplări, lecții, amintiri din copilărie și conexiuni de mai târziu, bunici, părinți, unchi, mătuși, frați, verișori și, mai presus de toate, casa în care au locuit cu toții, toate se amestecă și țes un tablou plin de candoare, de bonomie și de farmec, în cea mai frumoasă carte despre copilărie și viața de altădată pe care am citit-o în ultima vreme sau poate în toate vremurile.

Povestea este spusă de Ana, mezina familiei, ajunsă acum la maturitate, și prin ochii ei vedem lucrurile și ca atunci, în copilăria petrecută în casa de pe Strada Maiakovski, fostă și viitoare Sf. Ioan, din Brașov, în plină perioadă comunistă, dar și ca acum, cu înțelegerea și înțelepciunea date de înaintarea în vârstă. Casa cu toate ungherele ei, străzile dimprejur, copacul cel înalt în jurul căruia cei patru copii se adunau să-și împărtășească secrete, să facă planuri și să inventeze jocuri și povești, hotelul ARO vechi și muntele, fie că este vorba despre Tâmpa, fie despre traseele în Postăvaru sau în Caraiman, sunt tot atâtea crâmpeie de fericire, într-o lume și un timp marcate totuși de lipsuri materiale, de restricțiile regimului comunist și de supărările inerente oricărei familii.

Istoria familiei se împletește cu jocurile copiilor, orice poveste sau întâmplare este prilej de educație, la care contribuie din plin nu numai întrebările iscoditoare ale părinților, unchilor, mătușilor sau bunicilor, ci și uriașa bibliotecă de unde copiii își iau și fac schimb de povești în lunile lungi de iarnă. Discuțiile codate ale adulților (și faimoasa înjurătură „Porcu’ de Ninel!”) trădează o realitate pe care copiii nu o înțeleg încă, iar verișorii, deși formează un grup compact, sunt bine individualizați: Dina cu iubirile ei trecătoare și o înțelegere mai profundă a lucrurilor, Doru cu firea lui tăcută, dar atentă, Matei cu ideile trăznite și Ana care se străduiește să se țină după ei și să nu fie mai prejos. Prin ochii ei, fiecare rudă capătă proporții epice, fiecare expresie este interpretată literal, nu metaforic, și fiecare joc, secret sau apropo este înțeles cu întârziere.

Câteva citate dintre cele pe care mi le-am notat, ca să vă faceți o idee despre cât de frumos știe să scrie Ioana Pârvulescu:

Eu cred că fiecare om trebuie să aibă un secret al lui, ca să fie cu adevărat frumos. Şi mai cred că fiecare carte trebuie să aibă o viaţă secretă a ei ca să fie cu adevărat bună. Secretele astea nu-i bine să fie dezvăluite decât oamenilor încăpători pe dinăuntru. Când îţi pierzi un secret sau îl află cine nu trebuie e ca şi cum te-ai împuţina, ca şi cum ai scădea în înălţime în loc să creşti. Dar dacă-l spui unui om cu suflet mare, asta te întăreşte. Secretele cărţilor dăinuie ani de zile. Cărţile care au un secret pot fi citite şi după o sută de ani, şi după o mie de ani. De obicei scriitorul le-a scris pentru că a avut o mare durere tainică sau ca să înveselească pe cineva trist sau ca să uite că el însuşi e foarte bolnav sau ca să câştige dragostea cuiva care nu-l băga în seamă sau ca să pună un strop de aventură în viaţa lui monotonă. Dar asta nu trebuie să se vadă în carte, cartea se preface că nu ştie secretul scriitorului. Şi scriitorul se preface faţă de carte că nu-i cere să-şi dezvăluie ascunzişurile, o lasă chiar să-l mintă. Dar secretul adevărat există totuşi şi îl leagă pe scriitor de carte, şi-apoi leagă cartea de cititori.

*

Acest „tocmai atunci” apărea mereu pomenit la evenimentele petrecute în oraşul Stalin. Am înţeles mai târziu de ce: viaţa personală îşi permite, în anumite momente, să se lupte şi chiar să învingă istoria, s-o ia în râs şi-n răspăr. Uneori trăieşti câteva scurte momente de rai, în mijlocul iadului. Îmi plăcea deosebit de mult când mama sau tata ne povesteau despre lucruri din lumea de dinaintea naşterii noastre. Era aproape la fel ca atunci când citeam.

*

Era plin şi de alte flori cărora nu le ştiam numele şi de fluturi coada-rândunicii, care parcă aplaudau cu aripile trecerea noastră. Am observat că pe partea exterioară a aripilor culorile erau mai şterse, abia îi puteai distinge de ierburile din jur, dar pe interior, când se întindeau pentru câteva clipe pe flori, erau o splendoare, iar desenul de pe aripi căpăta ochi şi sens. Mi-am dat seama mai târziu că şi la unii oameni e la fel: în exterior par şterşi, adaptaţi la mediu, dar când îşi etalează interiorul, şi asta se întâmplă de-obicei când se îndrăgostesc, sunt cu totul alţii, frumos desenaţi şi coloraţi, devin deodată plini de miez şi de ochi. Mai târziu am aflat că dragostea e oarbă. Eu cred exact contrariul, că dragostea are ochii cei mai buni.

*

Îmi plăcea ideea cu mormintele. Ca toate noutăţile, avea ceva misterios şi teribil. Nu ştiam încă ce înseamnă să-ţi pese de un mormânt, pentru că o bucată de pământ ţi-a înghiţit un om.

*

Mama căuta să ne scoată din cap superstiţiile cu care veneam, ciorchine, de la copiii de pe stradă, de la Cici, Ică, Livi, Radu, Mari şi toţi ceilalţi. Odată, când mai crescusem un pic, i-am spus că am aflat că iadul e plin de pucioasă. Atâta i-a trebuit mamei: „Pucioasă înseamnă sulf! E o substanţă solidă, gălbuie şi are un miros urât. Dar e foarte folositoare, există în flinte şi în natură, la noi sunt izvoare sulfuroase la Pucioasa, unde se duce lumea să-şi trateze reumatismul, de exemplu. Şi când o să-l citeşti pe Homer, o să dai de sulf şi-n Iliada, chiar ca semn al lui Zeus, de altminteri e folosit ca leac încă din Antichitate. Dacă iadul ar exista, şi în el ar fi pucioasă, s-ar duce lumea la băi, acolo, să-şi vindece tot felul de boli şi ar scăpa de dureri! Iadul ar deveni staţiune balneară”. Dacă dădeam de mucegai, care pe alte mame le făcea să-şi iasă din fire, mama spunea: nu-i nimic, obţii din el penicilină, şi brânza cu mucegai e cea mai bună. Mereu lega viaţa de chimie într-un mod uimitor.

*

La un an după ce s-au căsătorit, mama şi tata au plecat într-o excursie în doi, în Bucegi, că altele, mai îndepărtate, nu-şi permiteau sau nu li se permiteau. Amândoi ştiau munţii şi regulile lor limpezi şi severe, pe care ni le-au transmis şi nouă: să-i iei totdeauna în serios, să-i respecţi, să nu te porţi ca un descreierat, să nu urli, să nu tai copaci, să nu smulgi flori cu rădăcină, ca să le regăseşti în acelaşi loc, să-ţi dozezi efortul şi mâncarea din rucsac, şi, mai ales, să fii prudent până la ultimul pas, până în ultimul ceas. Să-ţi calculezi timpul în aşa fel încât să ai loc şi pentru întârzieri neprevăzute.

Mi-a mai plăcut mult și finalul, dar nu îl preiau aici din motive evidente, vă las să-l descoperiți singuri. Și vă asigur că naturalețea, farmecul și dragostea cu care Ioana Pârvulescu povestește despre toate personajele, locurile și întâmplările de atunci te fac, indiferent dacă ai trăit sau nu în Brașov, în anii ’60 sau mai târziu, să nu mai vrei să lași cartea din mână, nici să se termine prea curând. Eu îi sunt recunoscătoare că a scris-o și o așez cu drag printre cărțile mele preferate din toate timpurile.

4 Comments

Filed under Recenzii

4 Responses to Inocenții, de Ioana Pârvulescu

  1. Vreau si euuuuu! Îs cam în urma cu literatura româna tre’ sa recunosc, da’ mi-ai stîrnit interesul, asa c-o pun pe lista aia a mea fara fund 😀

  2. E tare frumoasă! 🙂 Eu zic s-o pui cât mai sus pe listă.

  3. alice

    Ioana Pârvulescu ne răsfață cu o adevărată bijuterie filigranată ce aduce fiecăruia în suflet nostalgia acelui paradis pierdut, copilăria, și totodată ne reamintește că
    ” Depinde de fiecare pe ce cale a viitorului e în stare să-și plaseze viața și în ce variantă a trecutului, din o mie, e în stare să-și găsească urma.” Cartea ”Inocenții” emană o energie telurică de a ne lupta cu ”apele nemișcate ale timpului în care înotăm. Ale timpului în care ne înnecăm.”

  4. Pingback: În spatele blocului, de Mara Wagner | Cărți și călătorii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *