În spatele blocului, de Mara Wagner

În spatele blocului, de Mara Wagner, Editura Nemira, 2017

În cafeneaua de la Cărturești Verona, la o masă stau autoarea și trei invitate, iar în fața lor sunt câteva rânduri de scaune, ocupate în cea mai mare parte. Mara Wagner, așa mignonă și timidă, abia își stăpânește și emoțiile, și bucuria. Le ascultă pe invitate vorbind cu căldură despre prima ei carte și răspunde modest la întrebările moderatoarei. Așa copilăroasă și bucuroasă și parcă nevendindu-i să creadă, zici că e chiar Maria, ieșită din paginile cărții și pusă să (se) povestească din nou.

Pentru că la fel e și În spatele blocului: caldă, inocentă, naturală, sinceră și izbitor de autentică. Este o carte despre noi toți cei care am copilărit în anii ’80 în oricare dintre orașele României comuniste și care avem încă imprimate în memorie și în felul nostru de a fi și lipsurile, și micile plăceri de atunci. Mara Wagner ne oferă o madlenă – e de ajuns să „mușcăm” din paginile cărții și amintirile și senzațiile dau năvală: cozile la Alimentara pentru lapte, tacâmuri și orice se auzea că „ar băga”, parizerul prăjit, penele de curent din fiecare seară, relațiile cu vecinii, de la care împrumutai câte o cană de făină sau altele trebuincioase pe moment, practica obligatorie a elevilor la câmp, manifestațiile patriotice, bancurile la adresa lui Ceaușescu și a regimului comunist, spuse pe furiș, la fel cum erau ascultate și posturile de radio interzise, programul limitat la TV, cu cele 10 minute de desene animate și numele invidiat al Rodicăi Bucur, raritatea bananelor, Nechezolul, pachetele de la rudele emigrate și scrisorile lor deschise de autorități și lista ar putea continua. Sunt realități pe care fie le-am trăit, fie doar le-am auzit de la alții, însă ele nu sunt evocate nici cu resentimente, nici cu nostalgie, ci inserate natural în povestea Mariei și a familiei ei, astfel încât unii cititori să și le amintească, alții poate abia acum să le descopere.

Dincolo de aspectul acesta istoric și documentar, cartea Marei Wagner a avut pentru mine și un mare atu la nivel personal. Am avut senzația că, dacă înlocuim câteva nume și detalii, toți cei din generația mea și din gașca de altădată ne-am putea recunoaște în poveste și am avea senzația că citim despre propria copilărie petrecută pe cimentul din spatele blocului: gloata de copii ieșiți afară la joacă, chemările părinților de la geam, primele prietenii, îndrăgostiri, trădări și dezamăgiri. Mara descrie bine toate trăirile legate de intrarea în adolescență, cu nesiguranța și preocupările specifice vârstei, cu o urmă de inocență rămasă din copilărie, dar și cu anticiparea complexităților și maturizării de mai târziu. Citind, am simțit că toate întâmplările și personajele au fost scoase dintr-un trecut pe care îl lăsasem de mult în urmă și povestite frumos, simplu, onest, ca pentru a-mi oferi o reconciliere cu mine cea de atunci. Am zâmbit și m-am emoționat, am revăzut în minte străzi, chipuri, nume, momente și m-am lăsat transportată când în Brașovul Mariei, când în Focșaniul copilăriei mele. Pentru experiența asta, Mara, eu îți mulțumesc!

După romanul Inocenții, al Ioanei Pârvulescu, o minunăție de confesiune despre copilăria în anii 60-70, petrecută tot în Brașov, În spatele blocului vine cu o poveste aparent obiectivă, spusă la persoana a treia, despre intrarea în adolescență în anii ’80 și nu pot să nu observ și să mă bucur că, deși prezente în ambele narațiuni, lipsurile, greutățile și sărăcia din perioada comunistă sunt întrecute în intensitate sau măcar puse în balanță cu bucuriile simple ale vieții de copil sau cu descoperirea vieții, cu bune și cu rele, de proaspăta adolescentă. Parcă ușor-ușor ne îndepărtăm de frustrări și începem să ne vindecăm, măcar la nivel literar. Pe blogul autoarei puteți citi câteva fragmente din carte, dar și alte postări legate de cărți, copii sau viața de zi cu zi văzută de Mara Wagner.

Leave a Comment

Filed under Recenzii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *