În căutarea casei perfecte

Visurile sunt frumoase și te motivează, dar mai frumos e să le pui în practică. Sau, mă rog, în tot stresul ăla și în nebunia inerente oricărui proiect, dacă ai noroc, te mai oprești din când în când și îți dai seama că, de fapt, e și o parte frumoasă acolo și că ar fi păcat să te lași atât de copleșit de tăvălugul de nervi, certuri, alergături și cheltuieli încât să uiți de ce ai plecat la drum și ce ai de câștigat.

Odată încheiată prima fază, cea în care a încolțit ideea, au urmat discuțiile mai realiste și planurile: în ce zonă, ce fel de casă, ce buget, cum să arate, ce ne trebuie, ce ne place, ce vrem să construim etc. Ne luam idei din nevoile și plăcerile personale (eu, de exemplu, voiam o căsuță cu prispă, pe lângă grădina de flori și bolta de la intrare, iar G. un loc mare de vatră, în jurul căruia să ne putem aduna cu prietenii la foc și cântece de chitară). Sigur, ne inspiram și din ce vedeam sau auzeam pe la alții (trăiască Instagram și Pinterest). Totul căpăta sens și amploare și se contura tot mai mult în mintea noastră.

A treia fază, normal, a constat în căutările efective: zeci de anunțuri pe internet și întrebări printre cunoștințe, zeci de telefoane la proprietari pentru detalii, sute de kilometri parcurși încoace și încolo ca să vedem casele, entuziasm abia stăpânit, dezamăgiri crunte, pauze ocazionale, apoi luat totul de la capăt. Unele anunțuri aveau fotografii promițătoare pe site-urile de imobiliare, doar ca să descoperim, odată ajunși acolo, că erau departe de realitate: casa în stare mult mai proastă, peisajul, deloc ca cel lăudat. Altele promiteau izolare și asta și ofereau: drumuri forestiere, abrupte și pline de gropi și de noroi ca să ajungi până la ele. Ba într-un caz, proprietarul îți vindea odată cu casa și un jeep, să ai cu ce urca până la ea. Unele îmi plăceau, dar depășeau cu mult bugetul. Altele se încadrau, dar nu erau nici pe departe ce căutam. Ajunsesem să știu anunțurile pe de rost și să verific site-urile zi de zi, sperând să mai fi apărut ceva nou.

Am extins aria de căutare, am mers în zone la care nu ne gândiserăm inițial, am reconfigurat toate planurile de la început și ne-am adaptat mental la un alt decor, alte împrejurimi. A fost cât pe ce să ne hotărâm la o casă cu 7000 de metri pătrați, într-o margine de localitate, departe de agitație, numai că accesul era dificil, casa, prea mică, iar vecina, prea indiscretă.

După un an de căutări, cred, când mă resemnasem că perioada de căutare se va întinde pe termen nelimitat, am dat o șansă unui anunț nou. Casa era în zona pe care ne-o doriserăm din start, într-un sat prin care trecuserăm în plimbările noastre cu vreo șapte-opt ani în urmă, fără să ne gândim pe vremea aceea că am putea într-o zi să și locuim în el. Construcția în sine arăta destul de rău, nu mai fusese locuită de câțiva ani, avea nevoie de renovări destul de serioase, dar avea și potențial. Curtea în pantă, golașă și neîngrijită nu a fost prea ademenitoare și m-am chinuit să văd cu ochii minții cum s-ar putea transforma într-o zi. Argumentul decisiv au fost camerele mari și luminoase, net superioare celor mici și înghesuite pe care le văzuserăm până atunci. Nu avea prispă, din păcate, în schimb avea o cămăruță la mansardă, dotată cu balcon și vedere spre verdeață, stânci și apă, în care mi-am închipuit pe loc viitorul meu birou.

Așa că, luați oarecum prin surprindere și cu steluțe în ochi, am zis da și, în scurt timp, a urmat aventura actelor…

(Va urma)

Alte articole (nu neapărat similare)

4 Comments

Filed under Viața la țară

4 Responses to În căutarea casei perfecte

  1. Sanda

    Minunat, astept urmatorul

    Si la sfarsit cartea😘❤️😘🙏

  2. Silvia

    Ce frumos!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *