I Am Malala

I Am MalalaI Am Malala: The Girl Who Stood Up for Education and Was Shot by the Taliban, de Malala Yousafzai și Christina Lamb, Little, Brown and Company, 2013

Sunteți nemulțumiți că nu aveți smartphone ultimul răcnet? Că nu v-au cumpărat părinții cel mai cool model de tabletă? Că vă obligă să mergeți la școală sau să învățați ca să intrați la facultate? Vă considerați cele mai nefericite fete din lume pentru că nu ați mers la nu știu ce petrecere, că nu aveți haine de la nu știu ce firmă sau pentru că un anume băiat nu vă bagă în seamă?

Imaginați-vă situația următoare: aveți 12-16 ani și locuiți într-o zonă a lumii profund tulburată de conflicte armate și religioase, o zonă în care fetele –  femeile, în general – nu au dreptul la educație, în care mersul la școală, alegerea hainelor, ieșitul din casă neînsoțite de o rudă și alte lucruri care nouă ni se par normale lor le sunt interzise. Imaginați-vă că sunteți foarte săraci, că vedeți în drumul spre școală copii murdari care scormonesc prin mormane de gunoaie ca să aibă ce mânca, imaginați-vă zgomotele îngrozitoare ale bombelor din fiecare zi, cadavrele aruncate în piața centrală drept exemplu, capete de soldați tăiate, cu sângele încă șiroind, afișate spre luare aminte, amenințări cu moartea la adresa voastră, a familiei și a prietenilor voștri.

Așa e că viața voastră, atât de nefericită și lipsită de noroc cum vi se părea până mai adineaori, a căpătat noi înțelesuri?

Vă recomand să citiți cartea scrisă de Malala, o foarte tânără activistă pentru dreptul fetelor la educație și deținătoare a numeroase premii pentru pace, inclusiv Nobelul de anul acesta. Mărturia ei, scrisă împreună cu jurnalista Christina Lamb, este în egală măsură informativă și emoționantă. Datele istorice, politice și geografice sunt numeroase și detaliate, pline de nume de lideri politici sau religioși, de denumiri de facțiuni și interpretări ale islamului, destul de greu de reținut pe alocuri, dar acestea sunt necesare pentru a înțelege contextul și a afla lucruri care poate în mintea multora sunt destul de alambicate. În plus, ele se îmbină armonios cu povestea Malalei, a familiei ei și a prietenilor lor, cu viziunea ei pacifistă și evoluată asupra lumii în care trăiește, cu anecdote legate de școală și prieteni, cu relatări despre popularitatea ei crescândă și, mai ales, despre rolul imens jucat de tatăl ei în formarea Malalei și în lupta pentru drepturile fetelor la educație și pentru eliberarea de sub regimul talibanilor.

Like my father I’ve always been a daydreamer, and sometimes in lessons my mind would drift and I’d imagine that on the way home a terrorist might jump out and shoot me on those steps. I wondered what I would do. Maybe I’d take off my shoes and hit him, but then I’d think if I did that there would be no difference between me and a terrorist. It would be better to plead, ‘OK, shoot me, but first listen to me. What you are doing is wrong. I’m not against you personally, I just want every girl to go to school.’

I was a girl in a land where rifles are fired in celebration of a son, while daughters are hidden away behind a curtain, their role in life simply to prepare food and give birth to children. For most Pashtuns it’s a gloomy day when a daughter is born.

I was named after Malalai of Maiwand, the greatest heroine of Afghanistan. Pashtuns are a proud people of many tribes split between Pakistan and Afghanistan. We live as we have for centuries by a code called Pashtunwali, which obliges us to give hospitality to all guests and in which the most important value is nang or honour. The worst thing that can happen to a Pashtun is loss of face. Shame is a very terrible thing for a Pashtun man. We have a saying, ‘Without honour, the world counts for nothing.’ We fight and feud among ourselves so much that our word for cousin – tarbur – is the same as our word for enemy. But we always come together against outsiders who try to conquer our lands.

I knew as we got older the girls would be expected to stay inside. We’d be expected to cook and serve our brothers and fathers. While boys and men could roam freely about town, my mother and I could not go out without a male relative to accompany us, even if it was a five-year-old boy! This was the tradition. I had decided very early I would not be like that. My father always said, ‘Malala will be free as a bird.’

I don’t want to be thought of as ‘the girl who was shot by the Taliban’ but ‘the girl who fought for education’. This is the cause to which I want to devote my life.

Mai jos, un video cu Ziauddin Yousafzai, despre care Malala spune în carte:

I used to be known as his daughter; now he’s known as my father.

6 Comments

Filed under Citate, Lecturi, Recenzii

6 Responses to I Am Malala

  1. Faina povestea ei si ma bucur ca tatal sau este un om atat de luminat. L-am ascultat vorbind la stiri la olandezi 🙂

  2. Prin „faina” voiam sa spun „o poveste care s-a terminat cu bine si ii va invata si pe altii sa isi schimbe mentalitatea” 🙂

  3. uite o carte pe care ar trebui sa o citeasca toata lumea, dar mai ales tinerii. asa cum spuneai, sunt probleme mult mai mari decat ca nu ai telefon ultimul tip. chiar cred ca e o fetita foarte curajoasa dar si norocoasa in doua motive: a avut parte de dragostea si de indrumarea parintilor (a tatalui, ai exact) si a scapat cu viata dupa ce a fost impuscata. sa speram ca lupta ei va continua si va inspira si alti tineri!

Lasă un răspuns la K.J. Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *