Hășmaș

Era o vreme când mergeam des în Hășmaș, deși aflat departe, tocmai în Harghita. Drumul era lung și obositor, dar asta nu mai conta când vedeam minunăția de peisaje, iar cabanierul de atunci, devenit prieten între timp, ne aștepta cu ceai cald și vorba molcomă și șugubeață.

Photo Photo  Photo Photo Photo

Când am văzut prima dată Piatra Singuratică, m-am gândit că numele i se potrivește și că probabil mulți călători ajunși pe acolo s-au identificat cu ea, au urcat în vârf și acolo, măcar pentru o clipă, s-au simțit stăpâni ai lumii, în pace cu ei și cu universul. Cine a urcat vreodată într-un vârf de munte, indiferent de înălțime, și a privit în jurul său, cu teamă și exuberanță, în același timp, cu umilință și venerare față de natură, cu recunoștință și bucurie pentru șansa oferită, știe foarte bine senzația…

Photo Photo Photo Photo Photo Photo Photo Photo Photo Photo

Între timp, Janos a plecat de acolo, iar cabana am înțeles că a fost renovată. Mai multe informații practice găsiți pe site-ul carpati.org. Eu n-am mai fost pe acolo, dar am rămas cu amintirile: drumul nesfârșit cu trenul sau cu mașina, oprirea obligatorie la cârciuma din Bălan, pentru ceaiul sau cafeaua de rigoare la dus și pentru berea mult visată la coborât, traseul frumos prin pădure, cu nemiloasa și frustranta pantă de la final, când cabana se transformea într-un miraj, atât de aproape, dar atât de greu de atins, serile cu povești și acorduri de chitară, leneveala în poienița din fața cabanei, mângâiați de razele soarelui, amuzați de jocul câinilor, mâncarea la ceaun, prieteni, tinerețe, veselie…

Photo Photo

Leave a Comment

Filed under Călătorii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *